IRONIA SORTII Oameni care au contribuit cu sudoarea fruntii la constructia României pe vremea comunismului sunt nevoiti sã doarmã în parcuri, pe bãnci si sã caute prin gunoaie pentru a putea supravietui, desi ar merita o pensie care sã le permitã sã îsi ducã zilele cât de cât decent. În birourile si apartamentele construite de ei se aflã tocmai cei ce ar trebui sã îi ajute. Iatã povestea lui Constantin Basa, un fost “santierist” care acum îsi admirã opera, noaptea de sub cerul liber.
Despre Constantin Basa, om al strãzii din Vaslui, am mai scris în ziarul nostru, în noiembrie, atunci când l-am gãsit odihnindu-se, abia respirând, într-o scarã de bloc din zona Buium. Desi are 66 de ani, vârstã la care ar trebui sã primeascã pensie, bãtrânul îsi duce ultimele zile dormind pe bãnci, prin parcuri si cotrobãind prin gunoaie dupã mâncare, în special pâine aruncatã de vasluieni, mâncare ce ajunge în troaca porcilor, în schimbul câtorva leuti. Vasluian get-beget, Constantin Basa a pus umãrul la constructia României în era comunistã, muncind peste 25 de ani pe santierele din Vaslui dar si din Bucuresti. Ironia sortii face ca cei ce ar trebui sã îl ajute sã îsi obtinã binemeritata pensie ce i-ar asigura un trai decent cât de cât, locuiesc sau lucreazã în apartamentele si birourile construite chiar de el. “Sunt nãscut în Vaslui, am prins anii când pe aici erau numai case. Au venit comunistii la putere, iar la 18 ani m-am angajat pentru prima datã pe santier. Am ajutat la constructia Casei de Culturã a Sindicatelor, dar si a unor blocuri de pe Stefan cel Mare, Traian sau Ana Ipãtescu. Am plecat apoi la Bucuresti unde am mai stat vreo 20 de ani, muncind tot în constructii sau la tesãtorie, cum era pe atunci. M-am întors în Vaslui, m-am cãsãtorit si am locuit cu sotia mea într-o garsonierã pe strada Avântului. Avea probleme cu inima si a murit, iar nepotii ei m-au alungat de acolo, au spus cã din cauza mea a murit. De atunci, din 1997, am stat numai pe stradã”, se destãinuie bãtrânul. Iarna trecutã a fost cazat, alãturi de alti oameni ai strãzii, într-un Centru de Primire special amenajat la Strand. Sãptãmâna trecutã li s-a spus cã nu mai sunt fonduri pentru ei si cã vor trebui sã se descurce singuri. Adicã, fondurile însemnând un pat curat în care sã doarmã noaptea si un prânz cald la Cantina de ajutor social. Vremea rece, lipsa hranei si dormitul în aer liber si-au fãcut efectul asupra vârstei si conditiei sale, asa cã bãtrânul a ajuns la spital. “De când nu m-au mai primit la Centru, am dormit într-o searã la un amic, în schimbul unor bani cu care sã-si ia bere si tigãri. Apoi am dormit numai pe afarã pe o bancã. Sâmbãtã, mi s-a fãcut rãu pe stradã, m-a luat Salvarea la Spital. Mi-au pus o perfuzie, apoi mi-au spus cã sunt sãnãtos si cã trebuie sã plec. Le-am spus cã tot mã simt rãu, sã mã mai tinã, dar au zis cã nu se poate, am iesit de acolo în patru labe, ploua afarã. As fi cotizat si eu la Sistemul de Sãnãtate dacã as fi avut cu ce. Asta nu e viatã”, ofteazã adânc Constantin Basa.
Oamenii strãzii au refuzat ajutorul social?
Patru luni a durat Paradisul pentru câtiva oropsiti ai sortii ce îsi fac veacul pe strãzile orasului. Din noiembrie si pânã sãptãmâna trecutã ei au beneficiat de bunãvointa Primãriei Vaslui, fiind cazati în Centrul de Primire de la Strand, fiindu-le asiguratã si câte o masã caldã la Cantina de Ajutor Social. “Numãrul minim de persoane primite în Centru a fost de 7 pe zi, iar cel maxim de 21 de persoane fãrã adãpost, toti fiind bãrbati cu vârsta cuprinsã între 25 si 60 de ani”, se aratã în comunicatul Primãriei, care probabil l-a omis pe Constantin Basa, bãtrânul având vârsta de 66 de ani. Oamenii Primãriei spun cã tuturor celor cazati la Centru li s-a adus la cunostintã despre beneficiile legii 416, ce prevede cã persoanele singure au dreptul la un venit minim garantat ca formã de asistentã socialã, însã, paradoxal, toti au refuzat acest ajutor. Explicatia o are tot Primãria: “Cel mai probabil, refuzul lor se regãseste în articolul 7 din legea mentionatã anterior, care stipuleazã cã persoanele apte de muncã fãrã venit pot beneficia de aceastã formã de ajutor social doar dacã fac dovada faptului cã sunt în evidenta AJOFM si nu au refuzat un loc de muncã oferit de aceastã agentie. Deci pentru a putea beneficia în continuare de o masã caldã, persoanele fãrã adãpost ar trebui sã respecte prevederile acestei legi, fapt pe care l-au refuzat cu totii”. De cealaltã parte, oamenii strãzii spun cã nu li s-a adus la cunostintã despre acest lucru, ba mai mult, li s-a promis de cãtre Primãrie cã vor fi ajutati cu cãrti de identitate atunci când au fost evacuati de la Centru, însã acest lucru nu s-a întâmplat nici pânã azi. “Au fost pe acolo primarul, domnul Sepeniuc, au vorbit cu toti si ne-au zis cã vor avea grijã de noi, chiar dacã vom pleca de acolo. Ni se va da de mâncare, ne vor face cãrti de identitate. Am fost câteva zile la rând pe la Primãrie pentru cartea de identitate, dar am fost amânat în fiecare zi: vino mâine. Mãcar carte de identitate sã am, cum pot eu sã-mi depun dosar pentru pensie dacã nu o am nici pe asta?”, spune Constantin Basa. În privinta cãrtilor de identitate, tot Primãria are rãspunsul: “N-au vrut sã vinã sã depunã dosarul, sã li se facã documentatia pentru a beneficia de legea 416. Cãrtile de identitate le sunt fãcute de fiecare datã, gratuit, iar ei le pierd, nu au grijã de ele. Ei nu vin la 416, pentru cã ar trebui sã lucreze, conform legii”. E greu de înteles dacã Primãria se pune în locul acestor oameni pentru care ziua de mâine este si mai incertã decât la ceilalti care la sfârsitul zilei dorm într-un pat, cu un acoperis deasupra capului. E lesne de înteles de ce oamenii fãrã adãpost îsi pierd documentele. Neavând o adresã stabilã, ei primesc o carte de identitate provizorie, care nu e din plastic, la fel ca cele normale, ci din hârtie, aceasta deteriorându-se la o simplã ploaie de primãvarã. Iar în al doilea rând, contrar spuselor Primãriei, pentru a putea depune orice fel de documentatie, trebuie un act de identitate, pe care oamenii fãrã adãpost “îl pierd de fiecare datã”.
Pe urmele lui Marchidan
Si despre Marchidan am mai scris în ziarul nostru, bãrbatul cu labele picioarelor amputate care îsi ducea traiul în Piata Vidin, dormind pe sub tarabe, sau prin scãri de bloc dupã ce piata a fost renovatã, fiind victima pustanilor din zonã sau a politistilor locali, care îl loveau fiecare în parte. Atunci când camarazii sãi au fost adusi la Centrul de Primire, lui i s-a refuzat accesul, pentru cã el nu era din oras, ci din Gârceni, neavând mutatie pe Vaslui, fiind nevoit sã doarmã prin scãri de bloc. Înainte de Crãciun, el a fost ridicat de politisti si internat la Spitalul de Psihiatrie din Grajduri, fiind condamnat dupã ce a spart geamurile unui chiosc de pâine din piatã, dupã ce s-a certat cu gestionara. Viata bate filmul, iar în piatã si-a fãcut aparitia un alt bãrbat cu aproximativ acelasi destin. Constantin Tunaru are 42 de ani si e din suburbia Bahnari. E pe stradã de aproximativ doi ani de zile, de când pãrintii sãi l-au alungat din casã. Labele picioarelor i-au fost amputate tot din cauza degerãturilor, în urmã cu un an. “Un om m-a luat la muncã în pãdure, era lapovitã si ger. A doua zi nu-mi mai simteam picioarele si am fost dus la spital. Am stat douã sãptãmâni, iar doctorii au spus cã trebuie sã-mi taie labele, cã altfel îmi taie tot piciorul. M-au externat, am fost la Moara Grecilor, la Directia pentru Persoanele cu Dizabilitãti, iar acolo au stabilit cã e handicap de gradul III si cã voi primi 20 de lei pe lunã. Nu-mi ajung nici de bandaje”, spune bãrbatul. La fel ca si lui Marchidan, nici lui nu i s-a permis accesul la Centrul de Primire în aceastã iarnã. Deznãdãjduit, bãrbatul a vrut sã-si încheie socotelile cu viata. “M-au luat jandarmii într-o searã si i-au fortat sã mã primeascã la Strand. M-au tinut acolo doar trei zile, apoi mi-au zis politistii locali sã nu mai vin, cã nu am voie. Am dormit astã iarnã si pe sub scãri, iar unui om i s-a fãcut milã de mine si m-a tinut în magazia lui de pe Ana Ipãtescu. Nu era cald, dar n-am dormit sub cerul liber. Am fost cãsãtorit, am o fetitã de cinci ani care stã cu pãrintii, sotia a plecat în Spania la muncã acum doi ani si n-am mai auzit nimic de la ea. Pãrintii mi-au reprosat cã am lãsat-o sã plece prea usor si m-au alungat. Acum douã sãptãmâni, eram prin garã, am luat o frânghie si am vrut sã mã spânzur, nu mai suportam. M-a oprit un bãrbat, mi-a zis cã Dumnezeu mi-a dat viatã si cã trebuie sã am grijã de ea asa cum pot”, mai spune Constantin Tunaru.
Asistentii sociali se îngrãmãdesc la premii, dar sunt nevãzuti pe teren
Constantin Basa si Constantin Tunaru sunt doar douã exemple de victime ale nepãsãrii celor din jur, însã lista este probabil cu mult mai lungã decât “numãrul maxim de 21 de persoane”, asa cum declarã Primãria. Într-o tarã normalã, acestia ar trebui identificati, luati în evidentã si încercat sã li se ofere un trai cât de cât decent. Din pãcate, la noi, mai ales în Vaslui, paradoxal un oras foarte mic, cei responsabili, în anul 2015, în loc sã iasã pe teren, sã vadã realitatea din stradã, trãiesc într-o balon de sãpun, într-un birou, în fata calculatorului, cersind voturi pentru un primi un premiu care chiar si asa nu are nicio relevantã. Nouã vasluieni s-au îngrãmãdit la Gala Nationalã a Excelentei în Asistentã Socialã 2015, luna trecutã, doi dintre ei câstigând chiar locul I. (Silviu Georgescu)
