Istanbulul – orașul celor o mie și una de povești – îți poate fura inima… sau portofelul. Și nu e doar o metaforă. În mijlocul miresmelor de baclava, adierilor de Bosfor și istoriei scrise în piatră, un pericol discret, dar bine organizat, pândește turiștii în mijloacele de transport aglomerate și nu numai, în Istanbul.
O postare recentă de pe rețelele de socializare, confirmată și de alți români păgubiți, trage un semnal de alarmă cu privire la această situație. Atenționarea vine în contextul în care tot mai mulți turiști aleg să viziteze „cel mai aglomerat oraș din lume” – metropola de pe două continente – pentru a descoperi atracțiile sale celebre, precum Hagia Sofia, Moscheea Albastră, Marele Bazar, Turnul Galata, Palatul Topkapı, Dolmabahçe și altele.
Turiști vânați în tramvai: cum operează hoții în robe negre
Un grup format din bărbați și femei îmbrăcate în portul specific musulman – cu abaya și niqab, robe lungi și fețele acoperite cu excepția ochilor – a fost remarcat de turiști români în tramvaiul T5, între Galata și Balat. Potrivit relatării dintr-o comunitate de călătorii, aceștia acționează cu o precizie aproape militară. Se urcă în vagoane la orele de vârf, provoacă îmbulzeală, mimează lipsa de spațiu, își acoperă mâinile sub haine și, într-o secundă de neatenție, te pot deposeda de cele mai valoroase lucruri pe care le ai asupra ta. ..https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/capcana-din-mijlocul-istanbulului-hoti-in-robe-2446249.html