PUȘCĂTURI ILEGALE… Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui continuă activitățile în cadrul acţiunii naţionale “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice derulate de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 25 de dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive. Totodată, a fost indisponibilizată, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ 465 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de peste 43.500 de lei.
De la începutul acțiunii și până în prezent, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii au desfășurat peste 26 de acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse. Urmare a activităților desfășurate, în data de 30 decembrie 2021, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la o adresă din localitatea Tomești, comuna Pogana, județul Vaslui.
“Cu ocazia activității desfășurate, poliţiştii au depistat aproximativ 32 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F2 și F3, deţinute fără drept, în valoare de peste 3.200 lei, ce urmau a fi comercializate. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor expozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Ilegalități cu artificii și la Tutova, în locaitatea Bădeana
În cursul zilei de astăzi, 31 decembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la o adresă din localitatea Bădeana, comuna Tutova, județul Vaslui.
“Cu ocazia activității desfășurate, poliţiştii au depistat aproximativ 14 kilograme de articole pirotehnice, deţinute fără drept, în valoare de peste 1.000 lei, ce urmau a fi comercializate. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor expozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.