spot_img
spot_img
19.7 C
Vaslui
07-iun.-2025

Caravana „Dar de Crãciun” a pornit la drum si duce daruri copiilor necãjiti!

- Advertisement -

BUCURII… Asociatia Filantropia Ortodoxã Husi a început o nouã editie a campaniei „Dar de Crãciun”, în cadrul cãreia voluntarii ajung la casele copiilor care au cea mai mare nevoie de binecuvântãrile si miracolul acestor sãrbãtori. Debutul evenimentului a avut loc pe 6 decembrie, iar primii copii vizitati au fost din satele Hoceni, Oteleni, Barbosi, Vutcani, Peicani, Giurcani si Fãlciu.

Pe lângã haine si încãltãri noi si cãlduroase, copiii din familii fãrã posibilitãti materiale au primit si câte un brad numai bun de împodobit, în asa fel încât spiritul sãrbãtorilor sã se simtã pe deplin. De asemenea, caravana va trece si pe la bunicii singuri. Preotii fiecãrei parohii au avut grijã ca din vreme sã îi identifice pe cei care au nevoie de sprijin si astfel Mos Crãciun va sti exact unde este asteptat cu darurile sale. „În editiile trecute am observat cã bradul lipsea din casele mici, de chirpici, dar primitoare, ale familiilor vizitate. Dorinta noastrã a fost de a dãruit bucuria împodobirii bradului de Crãciun si iatã cã am reusit. Am poposit în cãsuta unei mame singure si a fiicei sale de 13 ani. Am fost martori la fericirea cea mai purã a acestui copil, atunci când a ornat bradul. Globurile, beteala, ghirlandele au umplut golul din mica si singura încãpere în care ea si mama ei trãiau”, a relatat pãrintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, presedintele Asociatiei „Filantropia Ortodoxã” Husi. Caravana va continua prin satele judetului, urmând ca pe 19 decembrie, în jur de o mie de copii sã vinã în curtea Catedralei Episcopale, unde le sunt pregãtite alte surprize.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Popa sa nu uite artificiile….in Postul Crăciunului..
    .rusine ba popa…..ati uitat fotograful..sa va faca pozele, sa le dati la ziar, sa va lăudati…ca doar asta faceti..sa va vedeti mutrele la ziar..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.