Care sunt dovezile DNA in mega-dosarul in care Tariceanu este acuzat ca a luat mita 800.000 de dolari

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat vineri, 15 ianuarie, impunerea unui sechestru asigurator pe bunuri imobile apartinandu-i lui Tariceanu, in valoare de 3.204.640 lei in dosarul in care este acuzat ca a luat mita 800.000 de dolari intr-un contract privind licentele Microsoft.

Fostul prim-ministru si presedinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, cu privire la dosarul in care este acuzat ca a luat mita 800.000 de euro, ca este un dosar politic, in care managerii companiei austriece si-au furat propria firma. Vineri, 15 ianuarie, cand a fost pus oficial sub acuzatie, a declarat inca o data ca este nevinovat si ca “prim-ministrul nu da din pixul lui Hotarari de Guvern asa cum isi imagineaza unii”, facand referire la actele normative invocate de procurorii anticoruptie ca sprijin in acuzatia de luare de mita.

Referatul prin care DNA a obtinut avizul pentru urmarirea penala a lui Tariceanu ofera insa un tablou asupra modului in care oficialii romani au fost mituiti pentru plata unor licente Microsoft si cum aceste interese financiare au ajuns pana la cel mai inalt nivel.

Procurorii anticoruptie sustin ca, pentru a-si acoperi o datorie de 2 milioane de dolari din campania electorala din 2008, catre mai multi consultanti de marca, premierul Tariceanu a initiat si semnat patru hotarari de Guvern prin care aproba, la pret dublu, plata licentelor pentru toate calculatoarele din administratia tarii.

Apoi, apropiatii sai ar fi negociat un comision de 10% din valoarea contractului, banii fiind livrati prin intermediul unor firme offshore. Partea lui Tariceanu ar fi fost 800.000 de dolari, suma platita firmei de consultanta in contul datoriei de 2 milioane de euro.

2 milioane de dolari pentru consultantul a doi presedinti americani

Procurorii sustin ca totul incepe inaintea campaniei electorale din 2008, prima in care au avut loc “alegeri uninominale, astfel incat fiecare candidat avea responsabilitatea sa gestioneze campania in colegiul sau, inclusiv din perspectiva veniturilor si a cheltuielilor”, atunci cand firma de consultanta detinuta de Tal Silberstein si Shimon Sheves, companie inmatriculata in Insulele Virgine Britanice si care avea conturi bancare deschise la banca United Mizrahi din Elvetia, ii face o oferta personala premierului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu.

“Serviciile urmau sa fie prestate intr-un interval de 13 luni (decembrie 2007 – decembrie 2008), iar pretul care urma sa fie platit era de 2.000.000 EURO, excluzand cheltuielile pentru angajarea institutelor romane de sondare a opiniei publice, costurile de deplasare si cazare pentru consultanti, ori taxa pe valoare adaugata, care urmau sa fie achitate separat”, sustin procurorii DNA. …https://ziare.com/microsoft/stiri-microsoft/care-sunt-dovezile-dna-in-mega-dosarul-in-care-tariceanu-este-acuzat-ca-a-luat-mita-800-000-de-dolari-1656815




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ