DeschidereLocalUltima ora

“Cartea de căpătâi” a Primăriei Vaslui, plină de greșeli gramaticale

TARDIV… În patru ani de zile de la intrarea în vigoare a noului Cod Administrativ și implicit a obligației de a înființa rubrica “Monitorul Oficial Local”, Primăria Vaslui are postată pe site o singură dispoziție a edilului Vasile Pavăl.

CU ÎNTÂRZIERE ȘI CU ERORI… După patru ani de la adoptarea noului Cod Administrativ, Primăria Vaslui introduce și ea, într-un final, denumirile de “secretar general” și “consilieri achiziții” atât în Organigrama și Statutul de funcții, cât și în Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Vaslui. Tot din 2019, Primăria Municipiului Vaslui trebuia să introducă, în structura paginii de internet a instituției, rubrica “Monitorul Oficial Local”, unde, printre altele, trebuiau postate toate dispozițiile primarului. Instituția condusă de Vasile Pavăl și-a înfiinațat această rubrică abia zilele trecute, fiind codașa tuturor primăriilor din județ, chiar și a celor din mediul rural. “Mai bine mai târziu decât niciodată”, afirmă unele voci din primărie, însă unii cârcotași spun că aceste întârzieri nu sunt chiar întâmplătoare, pentru că odată publicate dispozițiile pe site, nu se mai poate interveni retroactiv asupra lor. Așa se face că în patru ani de zile de la intrarea în vigoare a noului Cod Administrativ și implicit a obligației de a înființa rubrica “Monitorul Oficial Local”, Primăria Vaslui are postată pe site o singură dispoziție a edilului Vasile Pavăl.

Dincolo de această întârziere mai mult sau mai puțin intenționată a Primăriei Vaslui de a pune în aplicare noul Cod Administrativ, un alt lucru ne-a sărit în ochi la acest proiect de hotărâre pe care consilierii locali urmează să îl voteze în ședința de joi. Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF), care ar trebui să fie “cartea de căpătâi” a angajaților instituției condusă de Vasile Pavăl, abundă în greșeli gramaticale și referiri la o legislație perimată, părând a fi conceput, mai degrabă, de un elev de clasa a VIII-a, corigent la limba română.

În noul ROF nu se regăsește denumirea pentru care s-a cerut modificarea lui

La o citire în diagonală a ROF-ului Primăriei Vaslui s-au găsit zeci de greșeli, unele minore, cum ar fi mâncatul de litere, altele flagrante, care sunt de neconceput pentru specialiștii cu ani de experiență în administrația publică. Le vom lua pe rând, în speranța că în Primăria Vaslui mai sunt totuși funcționari care pun preț pe ceea ce ar trebui să fie “biblia” lor. Astfel, chiar la prima pagină, la articolul 3, scrie că “Primarul, viceprimarii, secretarul municipiului și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, numită Primăria Vaslui”. Cum consilierii locali vor vota azi un proiect de hotărâre privind introducerea denumirii de “secretar general”, firesc ar fi ca în noul ROF, la articolul 3, să se scrie: “Primarul, viceprimarii, secretarul GENERAL al municipiului și aparatul de specialitate al primarului constituie…”. Tot pe prima pagină din ROF-ul Primăriei Vaslui, de la articolul 7 se trece direct la articolul 10. Nimeni nu știe în ce zonă crepusculară au dispărut articolele 8 și 9. La pagina 2 din ROF, articolul 10, se arată că “activitățile de control sunt prezente pe toate palierele instituției și se manifestă sub forma autocontrolului, controlului în lanț (pe faze ale procesului) și a controlului ierarhic, putând fi concomitant (operativ), ex-ante (feed-forward) și ex-post (feed-back). Cuvintele în limba engleză sunt ușor de tradus, însă acel “concomitant” nu e de găsit în niciun dicționar explicativ al limbii române. El se poate traduce din engleză, însă în niciun caz nu înseamnă operativ, ci mai degrabă asociativ. Nu e exclus ca cei care au redactat ROF-ul să fi greșit, dorind să scrie, de fapt, concomitent, cuvânt care ar avea mai multă logică în frază. La articolul 19, privind subsistemul organizatoric, se specifică faptul că este constituit din Direcții, Servicii, Birouri și Compartimente, fără însă a fi enumerate toate. La Servicii, spre exemplu, sunt trecute doar patru dintre ele: Serviciul Audit Public Intern, Serviciul Resurse Umane, Organizare, Securitate și Sănătate Mintală, Serviciul Administrație Publică Locală și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. Întrebăm, pe această cale, pe cei care au conceput acest nou ROF al Primăriei Vaslui, dacă au auzit și de Serviciul Investiții și Supraveghere Video sau de Serviciul Management Proiecte? Până vom primi un răspuns, trecem mai departe, la articolul 20, unde la ultimul aliniat, s-a mâncat litera “ă” în “atribuțiile și organizarea decizională și informal”. Angații primăriei și-au luat însă revanșa la articolul 21, unde au adăugat o literă în plus cuvântului “immobile”. Aceștia au fost darnici și la articolul 22, litera g, unde “primarul (…) reprezintă unitatea administrative-teritorială”. La articolul 28, primarul desemnează “funcșionari”, iar la articolul 29 numirea conducătorilor “institușiilor” publice se face pe baza concursului sau examenului organizat potrivit procedurilor.

“Viceprimarul sunt subordonații primarului”

Dacă greșelile de mai sus nu sunt atât de grave, în ceea ce privește dezacordurile gramaticale, angajații primăriei nu mai au nicio scuză. Aceștia nu au fost în stare nici măcar să copieze corect numele serviciilor propriei instituții. Astfel, la articolul 31, litera b, se scrie că primarul “asigură alocarea resurselor umane și materiale necesare realizării funcționării Sistemului de Management a Calității”, când managementul ar trebui să fie AL calității. Articolul 32, privind rolul viceprimarului, a dat bătăi și mai mari de cap celor care au redactat noul ROF. Potrivit acestora, “viceprimarul exercită o funcție de demnitate publică, sunt subordonați primarului, și, în situațiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia”. De asemenea, în cadrul aceluiași articol, se specifică faptul că “atribuțiile viceprimarilor sunt următoarele: îndeplinește atribuțiile primarului; îndrumă și coordonează activitatea compartimentelor; răspunde direct de aducerea la îndeplinire a dispozițiilor primarului; susțin audiențe în probleme specifice; prezintă primarului informări privind activitatea desfășurată; îndeplinesc și alte atribuții încredințate de către primar. Un talmeș-balmeș în care angajații primăriei au aruncat cu verbe, când la plural, când la singular, așa cum o gospodină aruncă grăunțe la găini.

Din 2019, Turismul a trecut la Biroul Comunicare, însă în ROF-ul care va fi votat azi a rămas la Biroul de Activități Culturale și Sportive

Trecem de jumătatea ROF-ului, iar la pagina 80 ajungem la Biroul Activități Culturale și Sportive, care are printre atribuții și “promovarea ofertei turistice a Municipiului Vaslui și dezvoltarea serviciilor de informare turistică prin întocmirea și actualizarea bazei de date cu privire la patrimoniul turistic al municipiului Vaslui”. Surse din cadrul primăriei ne-au declarat că această atribuție e specifică Centrului de Informare Turistică, care din 2019 s-a mutat de la Biroul Cultură și Sport la Biroul Comunicare Relații Publice. De Biroul de Activități Culturale și Sportive aparține, în schimb, Rapsodia Vasluiului, despre care nu se face nicio referire în ROF-ul care va fi votat în ședința de azi.

Întrebarea zilei: Pe ce ROF a funcționat Primăria Vaslui în ultimii doi ani?

În 2019, Guvernul Dăncilă modifica Codul Administrativ, ceea ce a făcut ca aproape toate primăriile din țară să își modifice propriile Regulamente de Organizare și Funcționare. Printre altele, viceprimarii, primarii, vicepreședinții și președinții de Consilii Județene primeau undă verde să-și angajeze consilieri personali. Mulți aleși locali au profitat de această prevedere și și-au adus la cabinet tot felul de prieteni și cunoștințe. Potrivit organigramei postată pe site-ul CJ Vaslui, anul trecut, Dumitru Buzatu avea șase consilieri personali angajați la propriul cabinet. Revenind la situația din municipiul Vaslui, la sfârșitul anului 2019, Consiliul Local a aprobat noul ROF al primăriei, un ROF care cuprindea activitatea întregii instituții, dar care însă nu era actualizat la noul Cod Administrativ. Doi ani mai târziu, în 2021, legislativul local a aprobat un nou ROF, în care era vizată (atenție!) doar activitatea Direcției Economice. Niciun rând despre celelalte Servicii și Birouri, viceprimari, primar sau secretar. În momentul adoptării ROF-ului din 2021, legislativul local a aprobat, așa cum era și firesc, și încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 40/2019, care făcea referire la ROF-ul complet, din 2019. Anularea acelei hotărâri 40 a făcut însă ca din 2021 și până azi, Primăria Vaslui să funcționeze după un Regulament incomplet, conceput doar pentru Direcția Economică. De altfel, azi, pe site-ul instituției condusă de Vasile Pavăl, este postat ROF-ul din 2019 și nu cel din 2021, așa cum trebuia să se întâmple. După ședința de azi a Consiliului Local, cu siguranță va fi urcat pe site noul ROF, complet, însă plin de greșeli gramaticale și parțial actualizat la Codul Administrativ.

14 comentarii

  1. Interesant și nu neapărat legat de subiectul articolului, de remarcat totuși că website-ul primăriei Vaslui este printre cele mai bune din țară potrivit studiului independent realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Stiințe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. Locul 2 în țară între orașele până în 100.000 de locuitori si în primele 10 din țară la nivelul întregii țări, clasament realizat după criterii majoritar legat de concepte de administrație publică.

    https://fspac.ubbcluj.ro/ro/evenimente/evaluarea-guvernarii-electronice-orasele-din-romania

    Iar potrivit raportul Google Insights, care este standardul de facto al website-urilor în întreaga lume din punct de vedere tehnic și design general, este probabil între primele 5 din țară, în fața celor care sunt clasate pe primele locuri în clasamentul de mai sus. Mai fac precizarea că personal lucrez în IT în Iași dar sunt la origine vasluian și că nu sunt afiliat în nici un fel cu vreo parte implicată în subiectul acestui articol ci pur și simplu am încercat să prezint un punct de vedere profesional pe un subiect adiacent.

  2. Uăăai lasă uăaaaaîiiii cu meŕji cu ăștia…… uaaaai….. băi….. hîidia ….. lăsî uăăai … cî mergi asa uaaaaai….. băăaaiiiiii…… și faceți băgați….. cyorap tî ghăina…

  3. VASILE PAVAL=PRIMARIA VASLUI=PROSTIE
    Exact ka fel se intampla si cu lucrarile edilitar gospodaresti, la care dl inginer Paval a ramas corigent. Felicitari celor care voteaza PSD.
    PSD= Partidul incultilor, mai moldoveneste= al prostilor.

  4. Domnii de la ziar, ar fi bine sa ne spuneti si ce salarii au cei din Primaria Vaslui care au intocmit ROF-ul precum si cei care l-au verificat. De asemenea si salariile celor din Prefectura Vaslui, care au dat viza de legalitate pentru acel ROF din 2021. Asta pentru săracii care lucrează la privat pentru 2500-3000lei.
    RUSINE celor din Primaria Vaslui, care au slarii de 7000 de lei.
    RUSINE celor din Prefectura Vaslui, care au salarii de 8000 de lei.

  5. Domn Președinte profesor Dumitru Buzatu, cum tolerați astfel de inepții la adresa PSD. Chemati-l pe domn Primar Vasile Paval la o ora de gramatica, iar pe juristii din primarie la un curs cu juristii dvs in Consiliul Județean. Va face partidul de râs și-acuș vin alegerile. Luați masuri URGENTE !!!!

  6. Băiii…Voi astea din primarie sunteti cretini rau de tot. Cum mama dracului ati functionat din 2021 cu Rof anulat. Cine ia bagat in cacat pe consilieri locali sa voteze aberatia de ROF din 2021 ? Cum a trecut de comisia juridica din consiliul local ? Cum a trecut de viza de la juridicul din PREFECTUTRA??
    Alo!!! Din ce judet sunteti ? Vaslui.. Vaslui..Vaslui..Vaslui… Prostii Satului…

  7. Nu va este rusine, numai eu v-am atras atentia de cateva ori la greselile gramaticale din articolele voastre si au facut-o si alti cititori dar nici nu v-ati sinchisit sa corectati asa ca ciocul mic. Cand o sa fiti voi perfecti, sa le cereti si la altii sa fie la fel, pana atunci vedeti-va de treaba si angajati redactori tineri care sa stie gramatica, nu s-o invete la 50 ani de pe internet.

  8. Se poate constata cu ușurință documentele semnate de un profesor(Dumitru Buzatu de la CJ) și documentele semnate de un inginer(Vasile Pavăl de la primărie). Inginerul îi inginer. Nu ai ce să-i ceri. Insă la capitolul constructii de utilitate publică, de departe Pavăl îl bate pe Buzatu.
    Nu uitați de Piața Centrală( cea mai frumoasă din Moldova), Teatrul de Vară(cel mai frumos din țară) și noul Bazar, care este cel mai frumos dintre toate bazarurile. Daca mai punem si Copul, Autogara, Piața Traian, Parcul Tineretului, Centrul Civic deja suntem pe locul 1 pe țară. Restul nu mai contează

    1. Corect dle „Reflector „………. ceilalți proști lucrează la stat, unde sunt plătiți de noi toți să scrie legi!

  9. Îndrăznește VRN sa corecteze ceva?
    Pai acestea sunt minimale fata de incoerenta unor articole ale ziarului semnate de Mironica sau Croitoru.
    Demersul Vrn este chiar revoltător.

    1. Corect! Un fel de „nu vă luați de proștii noștri că și voi îi aveți pe-ai voștri”. Problema e ca unii proști lucrează la privat, la un ziar, unde sunt plătiți de un patron sa scrie articole, ceilalți proști lucrează la stat, unde sunt plătiți de noi toți să scrie legi! Proștii de la ziar nu îmi afectează viața, pe când cei de la primărie, cam da! E o mică mare diferență!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button