VERSURI… Cunoscuta profesoarã de limba si literatura românã Viorica Ispir si-a lansat, ieri, la Biblioteca Judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul”, cel de-al doilea volum de poezii, intitulat „Omul si cerul”. Scriitorii si profesorii vasluieni Ioan Baban, Teodor Pracsiu si Valeriu Lupu i-au analizat poeziile si au expus publicului prezent particularitãtile acestora.
„Titlul este foarte bine ales. Sugestiv si format din douã elemente, douã metafore, acesta propune douã entitãti esentiale: omul si cerul, umanul si divinul. Sunt douã dimensiuni care coexistã în aceste poezii. De asemenea, si coperta este sugetivã, ilustrând prin intermediul unei fotografii un spatiu idilic. Am încercat sã descifrez timbrul, specificul, acestei poete. Am observat cã Viorica Ispir nu construieste poezia dupã canoanele, dupã rigorile intelectualiste ale poezii dintotdeauna. Eu le gãsesc drept manifeste lirice, declaratii lirice pe care nu le poti contrazice. Viorica Ispir este o moralistã în poezie, propune câteva principii morale sãnãtoase, care se traduc prin „cum trebuie sã trãiesc în aceastã lume”. Temele care o frãmântã sunt legate de viatã: dreptatea, cultura, învãtãtura, iubirea, femeia, eroii neamului. Alunecã, sigur, voit cãtre marile teme patriotice de care ne ferim astãzi ca dracu’ de tãmâie ca nu cumva sã nu fim suficient de <<cool>>”, a spus profesorul Teodor Pracsiu, în cadrul conferintei.
„Poeziile profesoarei Ispir alunecã cãtre mistic, cãtre religios”
Scriitorul Valeriu Lupu a analizat volumul de poezii dintr-un alt unghi, cel a crestinului. „Profesoara Viorica Ispir abordeazã existenta dintr-o perspectivã personalã, având o tendintã aproape permanentã de a aluneca cãtre ezoteric, cãtre mistic, cãtre religios.
În urmã cu aproxiamtiv doi ani, lansam o carte a autorului Eugen Enciu, care abordeazã tocmai acest teren alunecos. Încercând sã pãtrund în esenta cãrtii doamnei Ispir, am avut aceeasi senzatie ca atunci când parcurgeam cãrtile autorului de care vã spuneam. Poezia ei are un mesaj poetic, care alunecã spre nota unei moralitãti exemplare si a unei anumite evlavie care orienteazã omul în modul obligatoriu cãtre religios si cãtre Dumnezeu. În versuri relativ simple, autoarea reuseste sã rãspundã unor întrebãri existentiale, a cãror simplitate frizeazã uneori candoarea si chiar inocenta, dar fãrã a fi lipsite de profunzimea abordãrii filosofice. Interesant este si faptul cã autoarea ajunge aici parcurgând un drum destul de lung si anevoios. A pornit de la primul sãu volum, intitulat „Cunoaste-te pe tine însuti!”, si a ajuns apoi la dilema „Omul si cerul”, unde în cele 75 de poezii apar întrebãri existentiale ale cãror rãspunsuri sunt invariabile”, a explicat profesorul Valeriu Lupu.
„Cine citeste poezie?”
Nu în ultimul rând, scriitorul vasluian Ioan Baban a analizat poeziile profesoarei Ispir din perspectiva criticului literar. „Autoarea poeziei se întreabã <<Cine citeste poezie?” si repetã întrebarea de câteva ori, iar rãspunsurile dezamãgesc pe orice iubitor de poezie. Nu mai citeste poezie prea multã lumea pentru cã „viata e o bãtãlie”, iar stresul zilnic te sleieste”. Poezia a avut continut epopeic, a cântat sentimentele „îndrãgostitelor femei”, a potrivit „rãsãritul” si „ciripitul înaripatelor”. Nu mai citeste poezie multã lume „viata este în schimbare”, iar oamenii stau „cu ochii pe televizoare”. Odatã cu uitarea binefacerilor poeziei, cei care au trãit si încã mai trãiesc în imperiul ei simt cã se apropie o „nesigurantã”, o vreme când omul va asculta „promisiuni desarte” si va fi îndurerat de faptul cã trãieste momente dramatice, când este martorul tuturor hotiilor patronate de politicã. „Politica e o minciunã,/Ne mint, cu toti, în veselie,/Când grija zilei de consumã/Cine citeste poezie?”. Poezia cu titlul de mai sus este conceputã ca o satirã la adresa unei lumi preocupatã de fapte cu totul dezamãgitoare, cu urmãrile cunoscute”, scrie profesorul Ioan Baban în introducerea volumului de poezii.
