spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Casa Corpului Didactic Vaslui, în sãrbãtoare

- Advertisement -

Cadrele didactice sãrbãtoresc, în aceastã perioadã, Zilele Casei Corpului Didactic Vaslui, prilejuite de împlinirea a 40 de ani de activitate. Sub motto-ul „Educatia este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul” (Platon), între 1-5 octombrie vor avea loc o serie de manifestãri, dintre care mentionãm simpozionul „Spiru Haret – ctitor al învãtãmântului românesc”, „Salonul creativitãtii didactice” si seminarul „Educatia si formarea profesionalã – o prioritate la nivel national si european”. De asemenea, vineri, 5 octombrie, la Casa de Culturã „Constantin Tãnase” Vaslui, la ora 16.00, va avea loc un moment festiv prilejuit de Ziua Educatiei. „Sãptãmâna aceasta vom avea mai multe activitãti. Vrem sã atragem atentia cã învãtãmântul si educatia sunt prioritare. Principalul scop al institutiei este de a asigura cadrul pentru dezvoltarea personalã si profesionalã a personalului din învãtãmântul preuniversitar. Ne putem ajuta colegii sã intre într-o relatie corectã cu elevii care sunt într-o permanentã schimbare. Este important ca noi, cadrele didactice, sã facem fatã noilor provocãri, sã învãtãm sã ne adaptãm conditiilor în asa fel încât la finalul activitãtii educationale sã fim multumiti.”, a declarat Cristinel Popa, director al CCD.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.