spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Cãtãlin Ursu a fãcut apel

- Advertisement -

Condamnat în cel mai mare dosar de daune

DECIZIE…Dupã ce, dupã aproape doi ani de procese, timp în care dosarul s-a plimbat si pe la alte instante, inclusiv la Curtea Constitutionalã, procesul controversatului afacerist vasluian Cãtãlin Ursu s-a finalizat la Tribunalul Vaslui, acesta a fãcut apel împotriva sentintei de 8 ani de închisoare. Chiar înaintea Crãciunului, afaceristul vasluian s-a ales cu o condamnare de opt ani de zile cu executare, decizie contestatã de acesta la Curtea de Apel Iasi.

La sfârsitul anului 2012, afaceristul vasluian Cãtãlin Ursu, alãturi de mai multe persoane si societãti comerciale, era trimis în judecatã sub mai multe acuzatii, printre care cea de constituire de grup infractional organizat, spãlare de bani, fals în înscrisuri si înselãciune. Dupã aproape doi ani de procese, timp în care dosarul s-a plimbat pe la mai multe instante, iar Ursu a cerut de mai multe ori recuzarea judecãtorilor si chiar a procurorilor, dar si strãmutarea procesului la alte curti, procesul se pare cã va ajunge la un final, la pronuntarea sentintei. Practic, Ursu a fost condamnat pentru mai multe inginerii financiare, prin care urmãrea ca statul sã piardã urma accizelor si TVA-ului aferent vânzãrii de bãuturi alcoolice. Afaceristul fãcea vânzãri si stornãri succesive de bãuturi între firmele pe care le controla, Cãtãlin Ursu fiind acuzat de procurorii DIICOT cã a comis mai multe infractiuni pentru a primi o despãgubire uriasã, de peste un milion de lei, din partea unei societãti de asigurare, despãgubire aferentã unui transport de bãuturi alcoolice ce ar fi avut de suferit în urma unui accident auto. În data de 2 octombrie 2011, tirul cu care erau transportate bãuturi alcoolice în valoare de 1,101 milioane lei a intrat într-un cap de pod, fiind avariat capul tractor, soferul povestind în fata instantei cã, initial, marfa nu a fost avariatã, însã, dupã venirea lui Ursu la locul accidentului, a fost obligat sã plece de la locul accidentului, dat fiind faptul cã patronul era foarte nervos si-l ameninta cã-l va duce la sapã de lemn pentru producerea accidentului. Declaratia soferului a fost întãritã de un alt martor, care a povestit judecãtorilor vasluieni cã din TIR nu curgea nimic si nici nu se simtea miros de alcool. În aceeasi zi, câteva ore mai târziu, Ursu a chemat inspectorii de asigurãri care nu au putut sã constate decât distrugerea integralã a mãrfii, bãnuindu-se cã însusi afaceristul ar fi spart sticlele, folosindu-se de o bâtã. Cãtãlin Ursu a primit, în urma unei decizii a Tribunalului Bacãu, despãgubirea uriasã, de peste 1,1 milioane lei, însã ulterior a început sã iasã la ivealã o serie de ilegalitãti si acte false, de care s-a folosit pentru a primi banii de la firma de asigurare. Ieri, 22 decembrie, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe afaceristul vasluian la 8 ani de închisoare cu executare, asta dupã ce a respins toate cererile formulate de Cãtãlin Ursu privind nulitatea actelor de urmãrire penalã si l-a achitat pentru sãvârsirii infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat si de sãvârsirea infractiunii de refuz de a pune la dispozitia lichidatorului judiciar documentatia financiar-contabilã. Sentinta instantei: “Condamnã pe inculpatul Ursu Cãtãlin, fãrã antecedente penale, la urmãtoarele pedepse: – 7 (sapte) ani de închisoare si 5 (cinci) ani interzicerea pentru sãvârsirea infractiunii de înselãciune în contracte cu consecinte deosebit de grave; – 4 (patru) ani de închisoare si 2 (doi) ani interzicerea drepturilor pentru instigare la sãvârsirea infractiunii de înselãciune în contracte cu consecinte deosebit de grave; – 4 (patru) ani de închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, în formã continuatã; – 2 (doi) ani si 6 (sase) luni de închisoare pentru instigare la sãvârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, în formã continuatã; – 7 (sapte) ani de închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de spãlare de bani, – 4 (patru) ani de închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de evaziune fiscalã. Contopeste pedepsele aplicate în prezenta cauzã în pedeapsa cea mai grea de 7 (sapte) ani de închisoare si 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor, pe care o sporeste cu 1 (un) an de închisoare, dispunând ca inculpatul Ursu Cãtãlin sã execute, în final, pedeapsa de 8 (opt) ani de închisoare”. Prin decizia instantei, au fost desfiintate o parte dintre înscrisuri, inclusiv contractul de asigurare încheiat de firma lui Ursu cu societatea de asigurãri Group Ama, astfel cã Cãtãlin Ursu va trebui sã returneze contravaloarea despãgubirilor primite printr-o sentintã a Tribunalului Bacãu. În plus, dat fiind faptul cã Ursu a fost condamnat pentru infractiunea de spãlare de bani, acestuia i s-au interzis niste drepturi, respectiv dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritãtii de stat si dreptul de a fi director / împuternicit / asociat / beneficiar real al unor societãti comerciale sau împuternicit al acestora, în tarã sau în strãinãtate. Asa-zisii sãi complici au scãpat doar cu închisoare cu suspendarea executãrii, instanta respingând cererea procurorilor de încadrare a faptelor în constituirii de grup infractional organizat, judecãtorii dispunând însã confiscarea bunurilor aflate deja sub sechestru, si plata cheltuielilor de judecatã. Ursu a fãcut apel la aceastã sentintã, considerându-se nevinovat si victimã a statului român, asa cum a iterat în mai multe rânduri în fata instantelor de judecatã, inclusiv în fata judecãtorilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.