CONTRABANDA DĂUNEAZĂ… Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în bagajele persoanle ale unui șofer de autocar, 4.400 tigarete cu timbru de acciză R. Moldova ce urmau să ajungă pe piața neagră din România.
În ziua de 28 aprilie a.c, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița/I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, conducând un autocar cu destinația Italia, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedecalarată, în bagajele personale ale tânărului, aflate în cala autocarului, cantitatea de 4.400 tigarete (220 pachete de țigări), de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova. “Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigărilor în valoare totală de 1.100 de lei și sancționarea contravențională a tânărului cu amendă în valoare de 5.000 de lei”, a precizat comisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.