spot_img
spot_img
26.9 C
Vaslui
05-iul.-2025

Caz rarisim la Miroslava: vecina a comunicat prin fereastră, de la distanță, cu fetița abuzată de tată. Ce pedeapsă au decis judecătorii

- Advertisement -

Prezența de spirit a unei ieșence din Miroslava a făcut ca un caz grav de violență în familie să ajungă în atenția judecătorilor. Femeia nu a ridicat din umeri văzând o fetiță plângând și nici nu și-a zic că cine scutește nuiaua nu-și iubește copilul, ci a sunat la poliție de îndată.

Pentru fetiță s-a luat măsura plasamentului de urgență, iar pe tată numai lipsa antecedentelor penale l-a scăpat de închisoare.

În după-amiaza zilei de 22 iulie 2023, A.N.B. trecea pe lângă casa lui Eugen Buligă, aflată la doi pași de primăria comunei Miroslava și a văzut-o la geamul locuinței pe fetița acestuia, în vârstă de 4 ani, plângând puternic. Femeia îl văzuse pe Buligă plecând spre magazin, așa că s-a apropiat de casă, pentru a vedea ce se întâmplă. Fetița a sărit pe geam și a ieșit în curte, plângând în continuare. În timp ce A.N. încerca să o liniștească, s-a mai apropiat o vecină, iar cele două femei au intrat în vorbă cu fetița. Au observat urme de vânâtăi, iar fetița le-a spus femeilor că fusese bătută de tatăl ei.

Fetița, audiată la sediul DGASPC în prezența unui psiholog

Femeile au anunțat imediat poliția, iar la fața locului a fost chemat și un reprezentant al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Fetița a fost audiată la sediul DGASPC, în prezența unui psiholog, ea spunând din nou că fusese lovită de tatăl său și că „o doare la ochișor și la spate”. Expertiza medico-legală a evidențiat vânătăi recente pe fese și ochi, dar și urme ale unor lovituri vechi de 4-5 zile la nivelul feței și trunchiului. Fetița a fost internată de urgență într-un centru de plasament al DGASPC, iar Eugen Buligă a fost reținut…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/caz-rarisim-la-miroslava-vecina-a-comunicat-prin-fereastra-de-la-distanta-cu-fetita-abuzata-de-tata-ce-pedeapsa-au-decis-judecatorii–1771501.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.