O tânără de 26 de ani din Buzău a fost găsită spânzurată în casă, iar fetiţa ei de doar 11 luni a fost descoperită moartă în aceeaşi încăpere. Potrivi procurorului de caz citat de MEDIAFAX, femeia prezenta urme de cuţin la gât, iar bluza pe care o purta avea pete de sânge. În acest moment, decesul femeii şi al copilului ei este considerat moarte suspectă, nu suicid, concluziile urmând să fie trase în urma necropsiilor.
Potrivit unor surse judiciare, femeia găsită spânzurată este soţia unui medic irakian care lucrează la Spitalul Judeţean Buzău, el fiind cel care a solicitat pompierii pentru a debloca uşa locuinţei, care era încuiată pe dinăuntru, potrivit Mediafax.
„Copilul era pe podea, cu capul pe o pernă. Nu prezenta urme de violenţă. Se pare că bebeluşul a murit asfixiat. Mama era spânzurată de ţeavă, cu faţa îndreptată spre calorifer”, a declarat Rodica Corneci, purtătorul de cuvânt al Serviciului de ambulanţă Buzău.
„Medicul nu a manifestat niciodată vreun comportament deosebit. Nu am auzit niciodată că ar fi avut probleme în familie, era un familist convins. Nu găsesc o explicaţiei pentru comportamentul soţiei lui. Este un medic foarte bun şi un om amabil. Acesta se află în România de cel puţin cinci ani”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Buzău.
Zona a fost izolată de poliţişti şi pompieri. La locuinţa femeii au ajuns şi reprezentanţi ai companiei de gaz, care au oprit furnizarea gazului în bloc.
La faţa locului se află şi soţul femeii, însă, potrivit anchetatorilor, acesta este în stare de şoc şi nu poate comunica.
REALITATEA.net