Un focar al unei noi infecții virale denumite „gripa tomatelor”, care a fost detectat pentru prima dată la copii în statul Kerala din sudul Indiei, în luna mai, s-a răspândit în alte două state, notează The Guardian.
Potrivit unui articol din revista Lancet Respiratory Medicine, 82 de copii cu vârste sub cinci ani au fost diagnosticați cu acest virus în Kerala până la 26 iulie.
Acum au fost raportate cazuri în statul vecin Tamil Nadu și în Odisha, în estul țării, unde au fost infectați copii de până la nouă ani, deși virusul afectează de obicei copiii sub cinci ani.
Oamenii de știință încearcă încă să identifice exact ce este acest virus. Acesta a fost denumit gripa tomatelor din cauza bășicilor roșii și dureroase pe care le produce pe corp și este foarte contagios. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, deoarece se răspândește cu ușurință prin contact apropiat, cum ar fi prin intermediul scutecelor, prin atingerea suprafețelor necurățate sau prin introducerea de obiecte în gură.
„Infecția virală rară se află într-o stare endemică și este considerată ca nefiind o amenințare pentru viață; cu toate acestea, din cauza experienței îngrozitoare a pandemiei Covid-19, este de dorit un management vigilent pentru a preveni alte focare”, se arată în articolul din Lancet…https://adevarul.ro/stiri-externe/china/ce-e-gripa-tomatelor-noua-maladie-foarte-2200079.html?utm_campaign=homepage&utm_source=adevarul.ro