spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

„Ce Oameni, Doamne, trãiesc printre noi, iar noi abia dacã auzim de ei!…” (FOTO)

- Advertisement -

LANSARE… La Biblioteca „Stroe S. Belloescu” a avut loc o lansare de carte specialã. Spunem specialã deoarece poetul Ancelin Roseti, a cãrui antologie de poezie poartã numele „Vitrina cu jucãrii triste”, a apãrut prin grija editurii „Junimea”, dupã moartea poetului Roseti. Cel care s-a îngrijit de aparitia acestei antologii post mortem este Lucian Vasiliu, fostul director al Editurii Junimea si în prezent directorul Revistei Scriptor.

Poetul Ancelin Roseti a murit anul trecut, în luna iunie, la vârsta de 55 ani. A fost un poet si publicist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat multe cãrti de poezii si a avut o colaborare fructuoasã cu ziarul Adevãrul, unde publica mereu pe blogul „Ancelin Roseti”, preluat de acest ziar national.  A fost poet si publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat poeme, cronici literare si pamflete în „zeci de reviste culturale si nu numai. A publicat, printre altele, volumele: „Imperiul mâlului” (Galati,1999); „Împãierea lumii” (Iasi, 2004); „Fericit pe la colturi” (Iasi,2005). În anul 2001 îi este premiat volumul „Imperiul mâlului”, la Festivalul International de Poezie „Ronald Gasparic”. În iunie 2006, la cea de-a V-a editie a Premiilor „Eminescu”, a fost nominalizat pentru medalia „Teiul de Aur”. Lansarea a fost initiatã de Editura „Junimea” (director doamna Simona Modreanu), Revista „Scriptor”, sub egida Primãriei Bârlad si „Academia Bârlãdeanã”, la Biblioteca „Stroe S. Belloescu” sâmbãtã, 21 ian. începând cu ora 11.00.

Invitati la comemorare si lansare, discursuri si momente de evocare cu lacrimi în ochi

Invitatii prezenti au fost poetul Lucian Vasiliu si Simona Modreanu din Iasi, binecunoscutul critic literar, colaborator al revistei „Scriptor” – criticul literar prof. Gruia Novac din Bârlad, poetul Nicolae Corlat din Botosani, prieten bun al poetului Ancelin Roseti, poetul Dumitru Panã din Buzãu, prof. doctor Elena Monu, presedinta „Academiei Bârlãdeane”. Sala bibliotecii s-a dovedit neîncãpãtoare pentru publicul numeros, rude, prieteni ai familiei poetului, colegi de scoalã, iubitori de poezie, autori locali si nu numai. Au curs lacrimi de dor pentru Ancelin Roseti, din partea familiei si a invtatilor. Desi, pentru multi, poetul si jurnalistul Ancelin Roseti, premiat, apreciat si publicat la nivel national si international, nu este cunoscut aproape deloc în Bârlad, unde a locuit. El a fost o mare absentã din viata culturalã a Bârladului în ultimele douã decenii, nu s-a scris si nu s-a publicat nimic în revistele literare locale despre acest poet autentic, valoros, membru al Uniunii Scriitorilor Filiala Bacãu, plecat prea curând la ceruri! S-a precizat cã la Editura „Junimea” se aflã încã un manuscris ce cuprinde poeme postume ce vor cunoaste lumina tiparului în cursul acestui an într-un nou volum al acestui autor.

Bârlãdenii nu stiu ce valoare literarã a fost Ancelin Roseti

S-a vorbit frumos, elogios despre opera poetului ce nu exceleazã prin cantitate, dar are mare valoare literarã. Criticul literar, profesorul Gruia Novac , în stilul sãu original, cu o emotie greu sãpânitã si cu ochii în lacrimi, a evocat personalitatea acestui poet, pe care el l-a cunoscut si despre a cãrui poezie a scris si va mai scrie. A recitat câteva poeme din carte, iar astfel cei prezentI au luat cunostintã de creatiile lui Ancelin, poate pentru prima oarã. În încheiere, poetul Lucian Vasiliu, bârlãdeanul ce se pare cã va deveni în curând Cetãtean de Onoare al orasului, a propus ca o stradã din Bârlad sã poarte numele poetului Ancelin Roseti.

„Actiunea de sâmbãtã a fost o lansare de carte si o comemorare în acelasi timp, foarte reusitã, bine organizatã de personalul bibiliotecii având si o expozitie cu manuscrise, cãrti, poze, toate din arhiva familiei lui Ancelin Roseti, poet bârlãdean ce se pare cã, în sfârsit, s-a asezat postum la locul cuvenit în literatura românã contemporanã. A plecat dintre noi în vara anului trecut la doar 55 de ani, prea tãcut, prea devreme, prea discret. Atât de discret încât, unii nici n-au stiut cã existã, iar cei ce au stiut au fãcut tot ce-au putut ca nu cumva sã se stie despre dânsul. Din fericire, sotia Simona se îngrijeste de cunoasterea si recunosterea poetului bârlãdean post mortem! A lãsat în urma sa o poezie de exceptie, pe care vã invitãm sã o descoperiti, citind-o! Mie, ca scriitor, poetul Ancelin Roseti mi-a predat lectia smereniei scriitoricesti. Celor ce scriu le-a demonstrat cã, recunoasterea valorii este totusi postumã (dacã este valoare autenticã!) Mi-as fi dorit ca sotia poetului sã ne vorbeascã despre Ancelin Roseti, misteriosul poet bârlãdean”, a scris pe pagina sa de FB, scriitoarea Dorina Stoica.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.