Ce se ascunde sub această movilă din Vaslui? Legenda spune că aici zace o prințesă cu două vase pline cu aur!

LEGENDE ȘI TRADIȚIE POPULARĂ… Mărturie impunătoare a unui trecut necunoscut, Movila Răbâia se ridică pe malul Prutului, aproape de satul Rîșești (Drânceni, Vaslui). Tumulul, o grămadă antropogenă de pământ de proporții colosale, „domină Valea Prutului” și rămâne un mister pentru localnici și specialiști deopotrivă. Are o formă conică aproape perfectă, cu baza de circa 150 de metri, acoperit de iarbă rară. Nimeni nu știe „cum s-a făcut pe pământ” această moviliță (fără ca în jur să fi existat vreo groapă de unde să se fi luat pământ). Deși pare un dar al naturii, orice privire atentă trădează mâna omului care a ridicat-o pentru a marca un eveniment istoric. În absența unei explicații clare, numele și înălțimea Movilei Răbâia stârnesc imaginația celor care o zăresc de departe.

În folclorul local și în izvoarele vechi, apar două legende interesante despre originea movilei. Cea mai cunoscută, consemnată de Episcopul Melchisedec în Cronica Hușilor, povestește despre Raba, fiica unui han tătar, ucisă și îngropată aici de tatăl său. Conform tradiției, hanul, copleșit de durere, a poruncit ca locul morții fiicei să fie marcat printr-o movilă înaltă, care să poarte numele ei: „E frumoasăși misterioasă și se spune că aici a fost îngropată fiica unui han tătar. O chema Raba, iar tatăl ei a însemnat locul unde a îngropat-o… și i-a dat numele de Movila Răbâii”. Această legendă populară, încă vie în zonă, explică simbolic numele tumulului și îl încadrează în epoca târzie a invaziilor tătare. O altă legendă amintește de vechii războinici sciți. Se spune că, pe vremea lor, un rege scit numit Tahtazur (sau Tehter-uri, după surse) a năvălit în aceste părți. Când a prins o fiică a lui Băla (un prinț al geților), despre care legendele locale spun că era foarte tânără și curajoasă, Tahtazur a fost mișcat de cruzimea ei și a ordonat ca fata să fie ucisă și îngropată în mijlocul armatei sale. Armată scitică întreagă ar fi creat atunci în grabă movila, pentru a o jeli pe prințesa ucisă. „Alții spun că pe vremea sciților… aici ar fi prins pe o fiică a lui Băla, care era foarte rea și ar fi omorât-o, iar armata lui Tahtazur a îngropat-o aici”. Nici această poveste nu este atestată documentar, dar amintește despre luptele dintre geto-daci și migratorii din stepă. În ambele legende, Movila Răbâia e un tumul funerar, fie al unei prințese tătare, fie al unei prințese getice. 

Ce spuneau localnicii despre movilă

Într-un articol scris în anul 1912, V. Al. Enache ne poartă într-o călătorie printre legende și întâmplări transmise din gură în gură de bătrânii satului, într-o vreme când istoria se împletea cu mitul, iar misterele încă mai stârneau curiozitatea. Articolul prezintă poveștile care circulau în satele din jur despre movilă. Din început, autorul observă cum pe lângă movilă se află urme, ridicături și gropi vechi, care cândva spuneau ceva, dar care acum dispar încet-încet, sub brazda plugului. Țarina din jur, lucrată din ce în ce mai intens, începe să șteargă aceste vestigii, iar bătrânii, cei care mai păstrează firul poveștilor, sunt pe cale să plece și ei. Se spune, de unii că movila ar fi fost odinioară cetate, iar vârful ei servea drept punct de observație când vrăjmașii năvăleau pe pământurile Moldovei. Alți bătrâni povestesc că aici, în secret, se fabrica praful de pușcă pentru tunurile de cireș ale lui Ștefan cel Mare. Dar cea mai răspândită și tulburătoare legendă e cea a Domniței. Povestea spune că în miezul movilei, pe un tron de jilț, stă o domniță îngropată, vegheată de ambele părți de câte un boloboc plin cu galbeni. Unii cred că trupul ei odihnește într-un cavou de piatră, iar cei mai îndrăzneți spun că, dacă bați cu ceva greu la poalele movilei, se aud ecouri goale, semn că acolo, sub straturi de pământ, se află o încăpere, poate chiar mormântul ei. Curiozitatea a împins și la fapte. S-au făcut săpături. Unii au căutat comori, alții doar răspunsuri. S-au găsit, zice-se, arme vechi: puști, lănci, săbii, baltage. Bătrânii jură că au fost duse la muzeul din București. Dar săpăturile n-au fost lipsite de întâmplări stranii. Se vorbește despre o putere nevăzută care ar fi înnebunit lucrătorii, făcându-i să-și piardă mințile și să se lovească unul pe altul fără să știe ce fac. În adâncul gropii, a rămas o bortă, o gaură întunecată. Cine și-a lipit urechea de ea a spus că a auzit vuiete ciudate dinăuntru. Spre răsărit, o ieșire săpată adânc în movilă ar fi fost, odinioară, închisă cu porți mari de fier. Iar la sud, un drum ducea spre o groapă unde, spun unii, se afla bordeiul unde au poposit figuri legendare: Dimitrie Cantemir, Petru cel Mare, în timpul războiului cu turcii din 1711. Sunt voci care susțin că celebra bătălie de la Stănilești nu s-ar fi dat acolo, cum scrie în cărți, ci aici, la Răbâia. Dar timpul trece. Astăzi, spune autorul cu tristețe, movila a ajuns un loc banal pentru localnici. Se urcă pe ea fără să-și mai amintească poveștile. Doar când iese la lumină câte un os vechi, tresar și îngaimă: „Săracii strămoși…” și se întreabă: al cui o fi? De turc? De român? În copilăria lui, Enache povestește cum a găsit cioburi de oale, vase de lut, bucăți de oase, în timp ce se juca cu colegii pe movilă. Le-au spart din joacă, fără să știe ce comori ținuseră în mâini. Acum, privind înapoi, își dă seama cât de importante erau. 

Cercetări istorice și arheologice

Din secolul al XIX-lea, savanții români au încercat să descifreze enigma Movilei Răbâia. Primul studiu cunoscut datează din 1876-1877, semnat de maiorul și arheologul militar Mihail C. Cerchez, care a măsurat și descris tumulul. Deși concluziile sale rămân modeste, el a înțeles că movila nu era un simplu deal, format natural. Au urmat cercetări punctuale, dar nereușite din punctul de vedere al descoperirii unor vestigii clare. În 1922, istoricul Gh. Ghibănescu a săpat aici, găsind doar oase vechi, bucăți de metal și vârfuri de săgeți, indicii de sacrificii, dar nimic concludent despre creatorii movilei. O altă săpătură, din 1934, nu a oferit alte rezultate semnificative. Chiar înainte, Cerchez însuși se plângea că, deși movila era evident construită de mâna omului, nimic din conținut nu indică clar pe cine sau ce comemorează. De atunci și până în prezent, lipsa unor săpături sistematice face ca Movila Răbâia să rămână „un vestigiu arheologic dat uitării”. Cu toate acestea, anchetele accidentale au scos la iveală câteva indicii surprinzătoare. În 1975, o echipă de lucrători care săpa un șanț pentru o aducțiune de apă a întâlnit la baza movilei pietre enorme, de formă paralelipipedică, dispuse regulat la aproximativ 2,5 metri unul de celălalt. Descoperirea a stârnit speculații: ar putea fi vorba de câte o placă deasupra unor gropi funerare sau chiar de un monument cultic subteran. Specialiștii au presupus că, în absența dovezilor clare, movila ar fi putut servi fie ca mormânt al unor mari conducători, fie ca altar sacru. Oricum, aceste pietre neobișnuite întăresc ideea că Movila Răbâia este un monument complex, poate ritualic.

Cercetările din anul 1876 ale lui Mihail Cerchez au fost cele mai amănunțite

METICULOZITATE… Într-un articol publicat sub anonimat, Cerchez povestește: „Dorința de a se putea respunde la toate aceste întrebări au îndemnat pe guvern de a aproba cererea ce i se adresase de a se întreprinde oare care cercetări asupra acestei movili; d. Ministru de resboiu punând 16 oameni din Regimentul al 5-le, să conlucreze la acest scop a înlesnit acea întreprindere, care dacă n-ar avă de resultat descoperiri însemnate, încă ar fi o dovadă de dorința ce au Românii de a face in jurul lor lumină, de care istoria țerei are atâta nevoe. Când din movilă s-a făcut o cetate, se vede că s-a lăsat deasupra șanțului, pentru înlesnirea transporturilor de tunuri sau mașini cu care se arma piscul central, un pod natural care unea, ca să zicem așa, glaciul cu piscul; acest pod s-a dărimat lăsând în culmea valului o tăietură verticală, acărei strat superior este de pămănt negru, ear in jos galbăn năsipos ca restul movilei. Pentru a ajunge la centrul movilei la nivelul pământului natural, două mijloace să presintau: 1) de a sapa un tunel la basa piscului central. Această lucrare însă era foarte anevoioasă din causa tăriei pământului nâsipos, care la sapat este mai tot așa de resistentă ca și peatra, și numai cu casmale se poate sfărâma; totodată acest mod presintă în convenientul de a lăsa partea de sus cu totul neesplorată, și după cum se știe din deschiderea multor alte tunele, mormintele din asemene moviliți se află sau la basa lor sau la mijloc. Al 2-le mod era de a tăe din ea o felie care de la vârf să meargă la basă; acest mod are insăși el inconvenientul de a face să se peardă cu vremea forma monumentului. Totuș modul acesta, ca mai practic, fu adoptat pentru săparea movilei Răbâea și la 1 Sept. 1876 începu lucrarea: din întăia zi chiar, lucrul era foarte anevoios, atât din causa tăriei pământului căt și a lărgimii ce trebuea dată tăeturei, pentru ca să nu se nărueascî, când lucrătorii ar ajunge la o mai mare adâncime. În 9 zile se săpî o tâetură de 8.50 m adâncă. În tot cursul lucrării nu s-au găsit decât hârburile unei oale, câteva oase despărechete de animal, fără ca să fie vre-un schelet, și bucățele de silitră, care toate dovedesc că aceste au fost luate odată cu pământul din care s-au ridicat tumulul. La 11 Septemvrie lucrarea încetă, remăind ca ea să se termine în anul viitor”.

Ipoteze științifice despre vechimea Movilei Răbâia

CERCETĂRI… Ipotezele actuale urmăresc să încadreze Movila Răbâia într-un context arheologic mai larg. Din relatările orale și constatările din teren, tumulul s-ar fi ridicat cu secole înaintea epocii medievale. Profesorul de istorie Tiberiu Dogariu observă că dimensiunile și amplasarea movilei indică o vechime mare, de ordinul secolelor VI-III î.Hr., în epoca scitică sau tracică. Tot el subliniază însă că, din păcate, fără cercetări sistematice efectuate de arheologi, este imposibil să ne exprimăm cu certitudine în privința vârstei și scopului original al tumulului. Momentan, orice concluzie rămâne așadar la nivel de ipoteză. Cercetările comparative sprijină această viziune. Studiile recente asupra armelor antice în spațiul Moldovei notează existența grupului „Huși-Suruceni” (care include și Movila Răbâia) printre siturile cu relicve scitice din veacul V-IV î.Hr. Același articol arată că movila Răbâia (prin statutul său de moviliță tumulară) ar putea oferi mai multe răspunsuri asupra caracterului acestor populații. Începând cu jumătatea secolului al V-lea î.Hr., când săbiile cu lamă asemănătoare celor scitice (akinakai) încă mai apăreau la nord de Carpați, se consideră căîn Moldova s-a păstrat un nucleu de influență scitică. Însă această influență a început să se estompeze spre finele acelei epoci, odată cu ascensiunea geților în regiune. Prin urmare, unii arheologi presupun că Movila Răbâia s-ar fi putut naște în acest context de tranziție, poate inițial ca un sanctuar scitic sau trac, care a devenit tot mai mult parte din lumea geților după mijlocul mileniului I î.Hr. Ideea este că Movila Răbâia ar reflecta tocmai schimbarea situației politico-militare: dispariția enclavei scitice din Moldova și retragerea treptată a elementului stepic, pe măsura răspândirii stăpânirii geților în spațiul carpato-nistrean. În acest sens, tumulul rămâne astăzi un punct de cercetare interesant: studierea lui ar putea completa tabloul popoarelor războinice din această zonă.

Rolul strategic și simbolic

BASTIONUL DE LA PRUT… Poziția Movilei Răbâia sugerează un înțeles strategic, ea se află aproape de vechea culme a dealului, la marginea luncii Prutului, într-un punct în care râul făcea cândva un cot îngust, potrivit pentru o trecătoare. Movila ar fi putut funcționa astfel ca cap de pod fortificat și punct de observație asupra trecerii Prutului, un fel de bastion al locuitorilor împotriva inamicilor ce veneau dinspre răsărit. Acele șanțuri și valuri de pământ pe care oricine le poate observa astăzi sunt mărturii ale unor întăriri aparente, amenajate ca un sistem complex de cetate. După unele relatări istorice, armatele care s-au ciocnit pe aceste meleaguri în secolele XVII-XVIII au apreciat amplasamentul strategic al movilei. Totuși, ipoteza că movila a fost ridicată special ca fortificație ar fi surprinzătoare pentru epocile preistorice: ea implică un grad de organizare și planificare avansată, necaracteristice legendelor despre „popoarele barbare” care ar fi construit-o. De altfel, unii cercetători pun sub semnul întrebării orice explicație convențională, amintind că planul primar al tumulului, lipsit de materiale dure (fără lemn, fier sau piatră importantă), îi sugerează mai degrabă un rol funerar sau cultic decât unul militar, cel puțin în fazele sale timpurii. De aceea, în absența unui consens, Movila Răbâia și-a păstrat rolul de simbol: pe de o parte al unor vremuri întunecate, încă neelucidate, pe de altă parte al identității locale. Legendele îi dau o viață mitică, iar răspunsurile științifice sunt promise de „cercetările viitoare”, dacă acestea vor mai avea loc. Până una-alta, Movila Răbâia rămâne acoperită de iarbă și trecută cu vederea, atracție neexploatată. Astfel, movila unică și enigmatică, invită pe oricine trece pe lângă ea să-și pună întrebarea: Cine a zidit de fapt această înălțime și de ce?