spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Ce se întâmplã cu internatul de la “Anghel Ruginã”? (foto)

- Advertisement -

FANTOMA…Internatul de la Colegiul Economic “Anghel Ruginã” Vaslui asteaptã de aproape douã decenii sã fie redeschis si, cu toate cã directorii unitãtii de învãtãmânt au fãcut numeroase demersuri în acest scop, pânã în momentul de fatã autoritãtile locale nu au gãsit fondurile necesare finalizãrii lucrãrilor începute încã din 1996. Daniela Popescu, directorului colegiului, sustine cã redeschiderea internatului ar aduce beneficii imense elevilor si unitãtii scolare, dar consilierii locali au alte idei, una din propunerile care s-au fãcut la începutul acestui an a fost preluarea clãdirii amintite în scopul transformãrii acesteia într-un obiectiv de utilitate publicã.

Cei mai câstigati de pe urma redeschiderii internatului ar fi, potrivit conducerii Colegiul Economic “Anghel Ruginã” Vaslui, elevii care fac naveta – în prezent aproximativ 60% din tinerii de la aceastã unitate de învãtãmânt nu au domiciliul stabilit în municipiul Vaslui. Unii copii locuiesc si la 50 de kilometri distantã, de multe ori în sate izolate unde nu ajung mijloacele de transport si sunt nevoiti, în consecintã, sã parcurgã pe jos câtiva kilometri pânã acasã, de la ultima statie la care opreste autobuzul. Elevii ajung prea obositi si mult prea târziu acasã, astfel încât nu mai au timp sã se pregãteascã pentru orele de a doua zi. Dacã ar fi cazati la internat ar petrece mai mult timp în scoalã, sub supravegherea cadrelor didactice, cu un program bine stabilit, si nu ar mai exista riscul de a se angrena în activitãti neproductive sau chiar periculoase. Potrivit conducerii, foarte multi elevi au pãrintii plecati la muncã în strãinãtate, acestia fiind lãsati în grija bunicilor sau a rudelor – în cel mai bun caz, dar de multe ori rãspunzãtori pentru adolescenti rãmân vecinii. Redeschiderea internatului ar presupune cazarea a câteva sute de copii, inclusiv a unor elevi veniti din Republica Moldova. De asemenea, ar fi o alternativã pentru cazarea olimpicilor care ar veni în orasul nostru la diferite concursuri – anul acesta etapa nationalã a Olimpiadei de Fizicã va avea loc la Vaslui. O altã bilã albã ar fi autofinantarea care ar duce la o mai bunã dotare a laboratoarelor scolii si, nu în ultimul rând, internatul ar putea deveni locul de practicã al elevilor de la profilul tehnic.

Cum s-au derulat lucrurile în timp

Potrivit informatiilor furnizate de directorul institutiei, clãdirea a fost construitã în 1977 si este alcãtuitã din subsol, parter, teren si trei nivele, suprafata fiind de 685 de metri pãtrati iar suprafata construitã desfãsuratã de 2740 de metri pãtrati. A functionat ca internat pentru Liceul MIU (Liceul Industrial nr. 2) iar pentru o perioadã, pe la mijlocul anilor ’90, elevii au învãtat în cãmin deoarece unitatea scolarã în care se desfãsoarã în prezent orele de curs a beneficiat de lucrãri de consolidare. Acestea au fost necesare din cauza avariilor suferite în urma cutremurelor care s-au produs de-a lungul timpului. În anul 1996, în urma unei expertize, s-a ajuns la concluzia cã si internatul are nevoie de “întãrire” si s-a impus consolidarea structurii de rezistentã si a fundatiei. Începând cu luna octombrie a anului 1996 si pânã în anul 2000 s-au desfãsurat, cu întreruperi, lucrãri care au fost sistate, în cele din urmã, din lipsã de fonduri. În momentul respectiv, direct rãspunzãtor de clãdire era Ministerul Educatiei care a achitat o parte din bani, aproximativ 60% din totalul celor necesari. S-a lucrat în mod deosebit la acoperis si la stâlpii de rezistentã, dar din anul 2000 pânã în prezent clãdirea se aflã în stare de conservare. Între timp a fost schimbatã legislatia si a intrat sub patrimoniul Primãriei Vaslui.

Ce demersuri s-au fãcut

Începând cu anul 1996 si pânã în prezent directorii care s-au perindat pe la conducerea Colegiului Economic “Anghel Ruginã” au fãcut memorii la Inspectoratul Scolar, la Ministerul Educatiei, la Consiliul Local si cel Judetean pentru rezolvarea acestei situatii, însã deodamdatã nu s-a ajuns la nici un rezultat. De-a lungul timpului clãdirea a fost “revendicatã” de mai multe institutii, cum ar fi Casa Corpului Didactic sau alte unitãti de învãtãmânt ai cãror elevi fac naveta si care ar fi avut de câstigat de pe urma amenajãrii unor spatii de cazare. Dacã Daniela Popescu, directorul colegiului, exclude din start posibilitatea ca internatului sã i se dea o cu totul altã utilitate decât cea pentru care a fost construit, alesii locali au altã viziune. Drept urmare, la începutul acestui an, printre propunerile consilierilor locali cu privire la investitiile care ar trebui sã fie luate în calcul pentru 2015, s-a numãrat si preluarea fostului internat al liceului „Anghel Ruginã” în scopul transformãrii acestuia într-un obiectiv de utilitate publicã. “Am depus mai multe memorii la toate institutiile care ar putea interveni într-un fel sau altul pentru rezolvarea problemei. Ultimul memoriu l-am trimis pe 23 ianuarie 2013 domnului primar Vasile Pavãl. Am încercat sã argumentez necesitatea renovãrii si redeschiderii internatului care ne-ar aduce imense beneficii. În primul rând ar avea de câstigat elevii colegiului care fac naveta si care pierd ore bune pe drum. În acelasi timp ar fi o cale de autofinantare, ne-ar asigura o lejeritate în dotarea altor laboratoare. De asemenea, elevii care sunt la profil tehnic, specializarea Turism economic si Alimentatie Publicã ar putea sã facã practicã. Noi am regândit internatul ca un microhotel care sã aibã o utilitate mai mare. Autoritãtile locale si-au exprimat în nenumãrate rânduri dorinta de finantare a lucrãrilor, dar probabil nu s-au gãsit fonduri. Sunt convinsã cã în cele din urmã se va gãsi o solutie, o sursã de finantare.”, a declarat Daniela Popescu, directorul Colegiului Economic “Anghel Ruginã”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.