Cea mai neagră zi a României. Cum a fost transformat Vasluiul în teatru de război

ISTORIE LOCALĂ… Acum 81 de ani, începea a doua Operațiune Iași-Chișinău, ofensiva majoră lansată de Armata Roșie la 20 august 1944 împotriva forțelor Axei din estul României. A fost una dintre cele mai rapide și decisive operațiuni militare ale celui de-al Doilea Război Mondial, reușind în numai câteva zile să schimbe raportul de forțe în regiune. În mai puțin de zece zile, trupele sovietice au străpuns defensiva germano-română din zona Moldovei și Basarabiei, încercuind și nimicind forțe inamice importante, iar la 30 august, trupele Armatei 6 Tancuri intrau în București, după o cursă contratimp. La 5 septembrie 1944, în Moscova, răsunau salvele de tun care au marcat victoria operațiunii, denumită de Stalin „a 7-a mare lovitură”. Această bătălie a avut consecințe imediate și de amploare. La nivel politic, ofensiva a precipitat lovitura de stat de la 23 august 1944, când regele Mihai I l-a înlăturat de la putere pe mareșalul Ion Antonescu. Din punct de vedere teritorial, Basarabia a fost reocupată de Uniunea Sovietică, România pierzând astfel în mod definitiv această provincie istorică. Evenimentele din august 1944 au schimbat cursul războiului în sud-estul Europei și au remodelat România, efecte și ecouri resimțite până astăzi. La 81 de ani de la marea ofensivă sovietică care a trecut precum un tăvălug peste județul Vaslui, vom dedica două articole ce vor fi axate pe evenimentele întâmplate în orașele și comunele județului.

Contextul războiului și pregătirea ofensivei sovietice

În vara anului 1944, războiul de pe Frontul de Est ajunsese într-un punct de cotitură. După dezastrul suferit de armatele Axei la Stalingrad și Kursk, Wehrmachtul fusese împins înapoi de-a lungul întregului front estic. În zona Moldovei, frontul germano-român se stabilizase temporar pe aliniamentul râului Nistru la începutul lui 1944. Până în luna mai, Grupul de Armate Ucraina de Sud fusese nevoit să se retragă pe teritoriul României, menținând cu greutate o linie defensivă pe Nistru, străpunsă însă în câteva capete de pod de către sovietici. Din iunie până în august 1944 a urmat o perioadă de aparentă acalmie pe acest sector, trupele Axei fortificându-și pozițiile și încercând să-și refacă forțele.

Pentru România, contextul era unul extrem de dificil. Țara luptase alături de Germania nazistă din 1941, inițial pentru recuperarea teritoriilor pierdute (Basarabia și Bucovina de Nord), însă prelungirea războiului adusese costuri umane și materiale imense. Moralul trupelor române era scăzut, iar pe plan intern opoziția față de regimul mareșalului Ion Antonescu creștea. Frontul din Moldova ajunsese practic pe granița de est a țării, iar populația civilă din regiune simțea direct presiunea războiului. Satele județului Vaslui, de exemplu, fuseseră ticsite luni la rând cu soldați germani trimiși în refacere în spatele frontului. Un bătrân din satul Corni nota mai târziu în jurnalul său: „Casele noastre erau ocupate de soldați. Grajdurile au fost ocupate de caii lor. Noi eram îngrămădiți prin diferite încăperi mai mici”. În orașe precum Iași, Vaslui sau Bârlad, autoritățile și localnicii priveau cu neliniște spre soarta frontului. La est, în Basarabia, Armata Roșie își consolidase capetele de pod peste Nistru, iar în vest Aliații occidentali debarcaseră deja în Normandia (iunie 1944), semn că Germania era în defensivă pe toate fronturile.

În aceste condiții, sovieticii au pregătit în secret o ofensivă strategică masivă în sectorul Iași-Chișinău, menită să străpungă frontul din Moldova. Planul Înaltului Comandament Sovietic (STAVKA) prevedea o manevră de dublă învăluire executată de două grupuri de armate: Frontul 2 Ucrainean condus de mareșalul Rodion Malinovski și Frontul 3 Ucrainean condus de Fiodor Tolbuhin. Aceste forțe uriașe, însumând peste 1,3 milioane de soldați și aproape 1.900 de tancuri, s-au concentrat în secret în lunile iulie-august 1944 la flancurile pozițiilor germano-române. Măsurile riguroase de dezinformare și camuflaj luate de sovietici au avut efect, iar serviciile de informații ale Axei nu au reușit să detecteze pregătirile ofensivei. Comandantul german Friessner era încă optimist la 18 august 1944, declarând că nu se așteaptă la niciun atac major pe frontul din Moldova. În realitate, furtuna se afla doar la câteva zile distanță. Ofensiva sovietică ce urma să înceapă pe 20 august 1944 avea să provoace prăbușirea rapidă a frontului germano-român din Moldova și să schimbe radical soarta României.

Cauzele declanșării ofensivei sovietice – context internațional

GERMANII ERAU ÎN RETRAGERE… Decizia Uniunii Sovietice de a lansa Operațiunea Iași-Chișinău în august 1944 a fost determinată de o combinație de factori militari și strategici, atât pe plan internațional, cât și regional. În primul rând, contextul general al războiului era defavorabil Axei. Armatele germane suferiseră înfrângeri zdrobitoare în prima parte a verii: în iunie 1944, Aliații occidentali au deschis un nou front în Franța (Ziua Z în Normandia), iar pe Frontul de Est sovieticii au desfășurat Operațiunea Bagration (iunie-iulie 1944), nimicind Grupul de Armate Centru al Wehrmachtului în Belarus. Germania era nevoită să-și împartă forțele pe mai multe fronturi, ceea ce slăbise considerabil apărarea în sud-estul Europei. De altfel, chiar înainte de ofensiva din Moldova, germanii mutaseră mare parte din unitățile de tancuri ale Grupului de Armate Ucraina de Sud către Polonia și Țările Baltice, lăsând pe frontul din România doar Divizia 1 Blindată română și două divizii germane Panzer (a 10-a și a 13-a), mult insuficient pentru a opri un asalt de proporții.

În al doilea rând, eșecurile militare anterioare ale Axei în regiune și situația strategică din Balcani au impulsionat planurile sovietice. Prima ofensivă sovietică asupra Iașului, încercată în aprilie 1944, eșuase, iar frontul se stabilizase temporar. Însă sovieticii erau hotărîți să spargă rezistența germano-română și să valorifice momentul prielnic. Ei urmăreau „înfrângerea armatelor Axei, cucerirea României și izolarea diviziilor germane din Balcani”. România era principalul aliat al Germaniei în sud-estul Europei, furnizând petrol (de la Ploiești). Din perspectivă sovietică, scoaterea României din război ar fi avut multiple avantaje: ar deschide drumul Armatei Roșii spre inima Balcanilor și spre granițele Ungariei, ar priva Germania de resurse esențiale (precum petrolul românesc) și ar întări poziția URSS în viitoarele negocieri de după război. Stalin dorea să avanseze rapid în această zonă pentru a preveni o eventuală debarcare aliată în Peninsula Balcanică și pentru a-și extinde sfera de influență către sud-estul Europei.

România se afla într-o situație dificilă

ROMÂNII DOREAU PACE… Nu în ultimul rând, vulnerabilitățile interne ale României au jucat un rol. Moralul trupelor române de pe frontul din Moldova era scăzut, aprovizionarea deficitară, iar relațiile dintre soldații români și aliații germani erau tensionate. În primele zile ale ofensivei sovietice, multe unități române au cedat sub presiunea uriașă a atacului, ceea ce a contribuit la succesele rapide sovietice. În paralel, pe plan politic, opoziția română (regele Mihai, liderii partidelor istorice și contactele acestora cu Aliații) pregătea de ceva vreme ieșirea României din război. Chiar dacă sovieticii nu au coordonat direct cu conspiratorii români, contextul era favorabil unei lovituri de stat împotriva lui Antonescu. Astfel, declanșarea ofensivei pe 20 august 1944 a fost și un catalizator care a grăbit acțiunile factorilor interni din România.

Desfășurarea operațiunii (20-29 august 1944): străpungerea frontului și încercuirea diviziilor germano-române

DUMINICA NEAGRĂ… În dimineața zilei de 20 august, Armata Roșie a declanșat cea de-a doua Operațiune Iași-Chișinău printr-un bombardament masiv de artilerie. Mii de guri de tun și Katiușa au deschis focul simultan, zguduind pozițiile defensive ale Axei pe toată lungimea frontului Moldovei. Barajul de artilerie, întins în adâncimea dispozitivului inamic, a fost urmat de valuri de atacuri ale infanteriei și blindatelor sovietice. Încă din prima zi, linia frontului a fost străpunsă în multiple sectoare, în special acolo unde erau dispuse diviziile românești. Forțele sovietice au concentrat șocul principal împotriva punctelor slabe: armatele române 3 și 4, slab echipate și demoralizate. Sub lovitura în forță a blindatelor sovietice, unitățile române au fost scoase rapid din luptă și nevoite să se retragă în dezordine de pe pozițiile fortificate. Diviziile germane, mult mai puține la număr, nu au putut acoperi golurile apărute, fiind expuse atacurilor din flanc. Până la sfârșitul zilei de 20 august, pătrunderi sovietice adânci de zeci de kilometri amenințau deja spatele Armatei 6 germane.

Prăbușirea frontului

DEZASTRU… Ofensiva sovietică s-a dovedit nimicitoare. În doar două zile de la începutul atacului, frontul defensiv germano-român s-a prăbușit complet. Lovitura principală a fost executată de Corpul 6 de Gardă Mecaniza sovietic, care a exploatat breșa creată și a avansat fulgerător în adâncime. În dimineața de 21 august, ruptura în sectorul Armatei 6 germane atingea deja 40 km adâncime, întreaga rețea de aprovizionare din spatele frontului fiind distrusă. Unitățile sovietice motorizate și de tancuri au mărșăluit fără răgaz spre sud și vest, urmărind să încercuiască forțele inamice. Planul sovietic de dublă învăluire a reușit pe deplin: Frontul 2 Ucrainean (Malinovski) a străpuns la nord de Iași, înaintând spre râul Prut, iar Frontul 3 Ucrainean (Tolbuhin) a atacat dinspre est (Transnistria) spre nord-vest, înspre Huși. Încă din primele zile, cele două vârfuri de atac sovietice s-au întâlnit la Huși, realizând încercuirea grosului trupelor Axei în Moldova. Vârfurile de lance sovietice, înaintând prin surprindere pe direcțiile Roman-Vaslui și Tiraspol-Chișinău, s-au întâlnit în zona Huși, închizând capcana asupra Armatei 6 germane și a unor părți din Armata 8 germană. Până pe 23 august, Armata a 6-a germană fusese complet încercuită, pe o adâncime de circa 100 km, iar Divizia 13 Panzer încetase practic să mai existe ca forță. Ofensiva sovietică înainta atât de rapid încât unitățile germane nu mai aveau timp să se replieze în ordine, orice încercare de organizare a unei linii defensive era imediat spulberată de tancurile T-34 și de infanteria motorizată care urma imediat în spatele lor.

23 august- actul politic și agonia armatelor încercuite

Între timp, la București, evenimentele militare au precipitat decizia politică crucială, pe 23 august 1944, Regele Mihai I a ordonat arestarea mareșalului Antonescu și ruperea alianței cu Germania nazistă. România a ieșit din război de partea Axei și a trecut de partea Aliaților, declarând armistițiu cu Națiunile Unite. Această lovitură a fost parțial grăbită de situația militară disperată, după cum remarca un raport, „în acest context s-a luat decizia ca mareșalul Ion Antonescu să fie arestat în după-amiaza zilei de 23 august, mai repede decât se plănuia, pentru a salva cât de puțin situația”. Însă, pe front, vestea schimbării de tabără a României nu a oprit imediat luptele. Grupuri izolate de germani au încercat să rupă încercuirea și să se retragă spre vest, însă doar grupuri mici au reușit să scape capturării sau nimicirii. Majoritatea formațiunilor germane prinse în „punga” din Moldova au fost anihilate sau au luat calea gulagului. Armata Roșie reușise, așadar, să obțină o victorie copleșitoare: circa 150.000 de soldați germani au fost uciși sau dați dispăruți în această operațiune, alături de peste 150.000 luați prizonieri (inclusiv mulți români surprinși înainte de armistițiu).

28-29 august: bătălia finală și distrugerea completă a forțelor Axei

Spre sfârșitul lunii august, ultimele elemente combatante ale germanilor din Moldova s-au grupat într-un colț la sud-vest de Chișinău în județul Vaslui, încercând imposibilul, străpungerea spre vest. Un important corp de armată german (Corpul 4, cunoscut și ca Grupul Mieth, după generalul său comandant Friedrich Mieth) reușise să evite capturarea imediată și se deplasa în retragere de-a lungul Prutului, cu scopul de a apăra temporar podurile peste Prut pentru trupele germane din Basarabia încercuită. Generalul Mieth intenționa să recucerească orașul Huși și să stabilească acolo un cap de pod unde diviziile rămase să se regrupeze, apoi să forțeze o ieșire din încercuire spre Munții Carpați. Însă planul său ambițios a fost zădărnicit, sovieticii reușiseră deja o a doua încercuire mai la sud, prin capturarea trecerilor peste Prut. La 23-24 august, Armata Roșie realizase o dublă încercuire, încleștând forțele germane într-o manevră de clește. Podurile de peste Prut la nord de Huși (Leușeni, Stănilești etc.) căzuseră în mâinile sovieticilor, astfel că singura rută de scăpare pentru germani rămăsese un pod la Oancea, în sud. În aceste condiții dramatice, Corpul Mieth (aprox. 3 divizii, Î15.000 de soldați) s-a văzut nevoit să lupte pe două fronturi: spre nord, pentru a ține deschise ultimele treceri peste Prut, și spre vest, pentru a forța drumul spre libertate.

Sub arșița toridă a zilelor de sfârșit de august, în jurul satului Vutcani (județul Vaslui) s-a dat ultima bătălie de amploare a acestei operațiuni. În noaptea de 27 spre 28 august 1944, trupele germane epuizate ale Grupului Mieth au atacat disperat pozițiile sovietice de la Vutcani-Podul Doamnei, încercând să deschidă un coridor de retragere peste râul Bârlad. La început au avut un oarecare succes, satul Vutcani a fost cucerit temporar, iar Podul Doamnei, la Chițcani, a fost securizat de germani pentru scurt timp. Însă forțele sovietice superioare numeric și material au contraatacat neîncetat. În după-amiaza de 28 august, sovieticii au lansat atacuri simultane din trei direcții (nord, est și sud) asupra Vutcaniului, pregătind asaltul final. Trupele germane, sleite de puteri, erau atât de extenuate încât mulți soldați „au căzut pradă oboselii și au adormit în șanțurile și grădinile din satul Vutcani”, în toiul luptei. Generalul Mieth a ordonat un atac de ieșire în noaptea de 28/29 august, dar din cauza haosului și oboselii, acțiunea a pornit cu întârziere și în condiții precare. În zorii zilei de 29 august 1944, forțele sovietice au zdrobit ultimele rezistențe germane la Vutcani, dispersând coloanele ce încercau să fugă spre vest. Doar câteva mii de oameni din cei circa 15.000 încercuiți au reușit să scape traversând podul de la Chițcani și retrăgându-se apoi spre Bacău. Marea majoritate a trupelor germane din „punga” Moldovei au fost fie capturate, fie ucise. Printre cei căzuți s-a numărat și generalul Friedrich Mieth însuși, ucis în luptele din zona Vutcani pe 28/29 august. Operațiunea Iași-Chișinău se încheiase, astfel, cu un dezastru total pentru forțele Axei. Frontul de est se rupsese în sud, lăsând cale liberă Armatei Roșii spre inima României și mai departe, spre Balcani și Ungaria.

Luptele în județul Vaslui: căderea orașelor Vaslui, Bârlad și Huși. VA URMA…