spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Cea mai scumpă shaorma pentru Adrian Solomon! După scandalul din shaormerie, deputatul este obligat să plătească aproape 4000 de lei!

- Advertisement -
RESPINS…Magistrații Judecătoriei sectorului 3 București nu s-au „speriat” de deputatul Solomon și au respins plângerea împotriva amenzii primite pentru scandalul din shaormerie! Acum este bun de plată!

UPS!… Judecătoria Sectorului 3 București a dat sentința în scandalul în care a fost implicat deputatul Adrian Solomon (PSD) în vara anului trecut, când a intrat într-un fast-food din Centrul Vechi fără a purta masca de protecție. Deputatul Irinel Stativă, ca și Adrian Solomon, a pierdut procesul cu Poliția Capitalei. Cei doi deputați au contestat amenzile în valoare totală de aproape 4000 de lei fiecare, iar magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 București au respins contestațiile celor doi ca fiind neîntemeiate.

Judecătorii de la Judecătoria Sectorului 3 București au respins pe 16 aprilie plângerea pe care deputatul Adrian Solomon a depus-o împotriva procesului verbal întocmit de polițiștii care l-au amendat în noaptea cu scandalul la shaormerie. „Respinge plângerea ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București”.

De la ce li se trage celor doi deputați? De la lipsa măștii și de la prea mult tupeu!

Atât Adrian Solomon cât și Irinel Stativă, cei doi deputați, au primit în vara anului trecut, în luna iulie, mai precis pe 7, câte două amenzi de fiecare, după ce au refuzat să poarte mască într-o shaormerie din Centrul Vechi, totul denaturând într-un scandal de pomină care a făcut deliciul presei centrale și locale. Deputații PSD Adrian Solomon și Irinel Stativă hălăduiau noaptea prin București și, brusc, în toiul nopții, li s-a făcut foame. Aceștia au intrat într-o shaormerie, dar și-au pierdut controlul când li s-a făcut observație că nu au mască. Deputații ar fi ajuns la shaormeria din Capitală în jurul orei 2 dimineața și ar fi fost sub influența alcoolului, potrivit angajaților. Aceștia nu au vrut să poarte mască și au devenit nervoși, jignindu-i pe cei prezenți. Ulterior, paznicii au chemat poliția, însă aceștia nu s-au liniștit și i-au sfidat pe oamenii legii și i-au jignit. <<Noi vă plătim salariile. Aveți doar 3 luni în Poliție. Nu meritați să purtați haina statului!>>” spuneau cei doi deputați.

Primul care a pierdut procesul a fost Irinel Stativă

Anul trecut în noiembrie, și deputatul Irinel Stativă a pierdut procesul cu Poliția Capitalei pentru amenda primită. Deputații vasluieni au contestat cele patru amenzi, însă până acum Judecătoria Sectorului 3 București a soluționat doar două dintre dosare, celelalte două procese fiind încă pe rolul instanței de fond, deoarece Adrian Solomon a sesizat Curtea Constituțională. În cazul deputatului Irinel Stativă, în motivarea respingerii plângerii, judecătorii au precizat că petentul a săvârșit fapta „cu o vădită indiferență asupra posibilelor urmări”, motiv pentru care „se impune disciplinarea subiecților normelor contravenționale în sensul creșterii în conștiința acestora a sentimentului de responsabilitate”.Deputatul Stativă a contestat decizia judecătoriei, dosarul aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului București.

CITIȚI ȘI: https://www.vremeanoua.ro/cine-sunt-deputatii-solomon-si-stativa-care-au-facut-show-total-la-shaormerie-video-audio/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.