CEI MAI BUNI… Matei Alistar este elevul care a obținut singura medie de 10 din județul Vaslui la Evaluarea Națională. Acesta învață la Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui și își dorește să continue studiile în cadrul aceleiași unități de învățământ, specializarea Matematică-Informatică. “Probele mi s-au părut interesante, subiectele au fost alese bine astfel încât să nu fie prea multe inconveniențe, dar să nu fie ușor de rezolvat la o primă vedere. Nu m-am așteptat la acest rezultat, am fost plăcut surprins când am văzut notele și m-au făcut să înțeleg că numai prin muncă se poate reuși. Îmi doresc să rămân în cadrul LMK, fiind o oportunitate pentru mine de a mă dezvolta atât în plan academic, cât și social. Vreau sa continui la profilul de Matematică-Informatică, deoarece mă atrage foarte mult matematica”, a declarat Matei Alistar. Tot la Liceul “Mihail Kogălniceanu” își vor continua studiile și următoarele două candidate din ierarhia județeană: Sorana Dicu – media 9,95 și Alexandra Olariu – media 9,87. Rezultatele celor două eleve nu este întâmplător, căci ambele au terminat gimnaziul cu media 10.
Matei Alistar a absolvit gimnaziul cu o medie aproape perfectă. “Am terminat anul școlar cu media 9,94, o medie pentru care am muncit mult. Gimnaziul pentru mine a fost o perioadă de care m-am bucurat enorm, o perioadă în care am legat prietenii strânse și am înțeles cine sunt și ce vreau să devin, asta datorită profesorilor, colegilor, familiei și prietenilor. Aș putea spune că sunt pasionat de lingvistică, de cunoaștere, de călătorii, de sport și de citit. Am participat la competiții de matematică, biologie, chimie și lingvistică, olimpiadă în cadrul căreia am reușit să ajung la etapa națională. Ca sport, practic baschet, lucru care mă calmeaza și îmi induce o stare plăcută. Totodată, mă ajută în gestionarea situatiilor critice și îmi sporește viteza de gândire. În materie de cărți, îmi place genul polițist, pentru că îmi dezvoltă atât gândirea și oferă un sentiment cumplit de suspans. Lectura mea preferată este „10 Negri mititei” de Agatha Christie, roman care mi-a stârnit pentru prima oară această pasiune. Le mulțumesc profesorilor îndrumători, familiei, colegilor și prietenilor care mi-au oferit sprijin continuu și au contribuit mult la rezultatele obținute. De asemenea, le mulțumesc colegilor pentru competitivitatea la clasă, colaborare și suportul emoțional de care au dat dovadă”, a transmis Matei Alistar.
Sorana Dicu: “rezultatul de la Evaluarea Națională reprezintă munca depusă timp de patru ani”
Pe locul II în clasamentul județean s-a clasat Sorana Ștefania Dicu. Aceasta a obținut media 9,95, adică 9, 90 la limba română și 10 la matematică. “Pentru mine, ambele probe au fost la nivelul așteptărilor. Matematica a fost mai solicitantă, dar nimic peste nivelul de pregătire de la clasă. Am reușit și pentru că am fost bine pregătită de doamnele profesoare de limba și literatura română și matematică. Deși am avut emoții, rezultatul nu a fost neapărat o surpriză, ci reprezintă munca depusă timp de patru ani, pe care am reușit să-i închei cu media 10. Îmi doresc să urmez Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, profilul Matematică-Informatică, iar pe viitor mi-ar plăcea să lucrez în domeniul aviației”, a declarat Sorana Dicu.
Alexandra Olariu: “mă așteptam să iau o medie mare, căci știam cât am învățat”
Tot cu media 10 a terminat gimnaziul și Alexandra Olariu, eleva de pe locul III în clasamentul județean. Aceasta a obținut media 9,87, adică 9,85 la limba română și 9,90 la matematică. “Subiecte mi s-au părut ușoare, accesibile pentru toți elevii. Atenția și studiul de-a lungul a celor patru ani s-au dovedit a fi vitale în obținerea unui rezultat bun. Mă așteptam să iau o medie mare, căci știam cât am învățat. Deși nu a fost 10 curat, cum speram, nota este foarte bună și nu voi depune contestații. Doresc să continui în cadrul Liceului teoretic „Mihail Kogălniceanu”, deoarece profesorii sunt dedicați, iar anii de gimnaziu pe care i-am făcut tot la liceu mi s-au părut productivi din punct de vedere academic. Am terminat toți anii de gimnaziu cu media 10, iar anul acesta am reușit să mă calific la etapa națională de OLLR. Cu toate că limba română a fost una dintre materiile pe care m-am axat cel mai mult, mă voi îndrepta către profilul de Matematică-Informatică, fiindcă mi se pare unul complex. Per total, examenul a fost mai mult o confirmare a studiului și a muncii depuse de-a lungul anului, iar puterea de gestionare a emoțiilor și-a spus cuvântul”, a declarat Alexandra Olariu.
Felicitari și mult succes în continuare!
FELICITARI și mult succes în continuare!
Felicitari ! Fugiti de LMK cat mai puteti ! Putini profesori mai sunt cum credeti voi ! La romana doar o singura profesoara isi face treaba, restul… au tunat si au adunat !
Felicitari !!