Castelul Nalaţi Fay din Ţara Haţegului a fost redat statului român. Monumentul are o istorie de peste două secole.
După două decenii în care Castelul Nalaţi Fay, de la marginea oraşului Haţeg, a rămas abandonat, iar timpul şi oamenii l-au distrus în mare parte, soarta monumentului istoric a fost decisă de instanţă.
După două decenii în care Castelul Nalaţi Fay, de la marginea oraşului Haţeg, a rămas abandonat, iar timpul şi oamenii l-au distrus în mare parte, soarta monumentului istoric a fost decisă de instanţă. GALERIE FOTO – CASTELUL NALAŢI VIDEO – CASTELUL NALAŢI Tribunalul Hunedoara a respins, printr-o decizie definitivă, recursul depus de presupuşii moştenitori ai foştilor proprietari ai moşiei din Ţara Haţegului, care au solicitat dreptul de proprietate asupra castelului anexelor şi curţii sale (întinse pe 13 hectare) şi a unor terenuri din împrejurimi, care însumează alte aproape 80 de hectare.
Citeste mai mult: adev.ro/rc9kfi