spot_img
15.6 C
Vaslui
30-mai-2025

Cele 8 zone cu risc de alunecări de teren din Iaşi cuprinse în noul PUG

- Advertisement -

Noul Plan de Urbanism delimitează zonele din Iaşi unde pot să apară alunecări de teren. Zona 1 (perimetru): Cimitirul Evreiesc, Petru Poni, Fundaţie, Dumbrava Roşie, Grădina Botanică, Agronomie. Zona 2: Şcoala Normală, Tg. Copou, Ştefan cel Mare, Super Copou, Sărărie, Pogor şi Independenţei. Zona 3: Arcu – Râpa Galbenă. Zona 4: Lăpuşneanu, Piaţa Unirii, Mitropolie, Teatru, Trei Ierarhi, Primărie, Panu, Palat, Bucşinescu. Zona 5: Vasile Lupu, Ciurchi şi Grădinari. Zona 6: Cărămidari, Mănăstirea Galata, Berindei, Sf. Vasile şi parţial Inculeţ. Zona 7: Hipodrom, Cetăţuia, Manta Roşie şi Siraj. Zona 8: Cantina IAS, Trei Fântâni, Spital Socola, Socola, Trei Sarmale, Dealul Bucium, Păun. Aceste zone ar trebui monitorizate de Primărie.
Noul Plan Urbanistic General (PUG) al Iaşului prezintă în detaliu problema alunecărilor de teren la Iaşi. Potrivit documentului, alunecările de teren au o evoluţie în salturi cu mişcări lente în majoritatea cazurilor, iar din când în când, în perioadele cu precipitaţii bogate, capătă un caracter violent provocând distrugeri importante la clădiri, căi de comunicaţii sau la reţele edilitare.
În context, specialiştii au precizat că astfel de fenomene au avut loc de mai multe ori în perioada 1932 – 2005 şi au afectat su­prafeţe importante din zonele Ţicău, Bog­dan, Râpa Galbenă, Păcurari, Aurora, Şipo­ţel, Brânduşa, Galata, Cetăţuia, Bucium, Co­pou Est şi altele. Specialiştii amintesc că în 1942 alunecările de teren din Ţicău s-au produs pe o suprafaţă de 40 ha (zona stră­zilor Simion Bărnuţiu, Soarelui, Caraiman, Delavrancea, Ţicăul de Jos, Bogdan Vodă) şi au distrus total sau parţial 370 de case.
„Încă din 2002, Iaşul a fost inclus pe lista oraşelor cu risc maxim la alunecările de teren de către comitetul special constituit pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice, Teritoriului şi Locuinţei. Prin extinderea oraşului şi efectuarea lucrărilor haotice (infiltraţii nedrenate), pânza freatică a oraşului s-a apropiat la câţiva metri de suprafaţa solului. Nu numai oraşul Iaşi are probleme, ci întreg judeţul, de men­ţionat fiind alunecările din zonele Bu­cium, Bârnova, Tomeşti, Comarna şi Răducăneni“, se precizează în PUG.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cele-8-zone-cu-risc-de-alunecari-de-teren-din-iasi-cuprinse-in-noul-pug–114487.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.