spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Cele mai antipatice vedete. „Dacă 2020 ar fi o carieră, ar purta numele ei”. Dezvăluirile unei stiliste de la Hollywood

- Advertisement -

Tamaran este una dintre stilistele care a lucrat cu staruri de la Hollywood, iar aceasta a dezvăluit recent pe pagina ei de TikTok cine sunt celebritățile cu care se lucrează cel mai greu și de ce.

J.Lo, Jessica Alba, Katherine Heigl se numără printre vedetele care au primit cele mai mici note din partea stilistei. La fel și Marisa Tomei și starul din “Pitch Perfect”, Alexis Knapp.

Despre Marisa Tomei, Tamaran spune că actrița din “My Cousin Vinny” întârzia mai mereu la ședințele foto, era nepoliticoasă și foarte mofturoasă. „A avut programată o întâlnire la 9:30 dimineața, dar Marisa nu a apărut până la 12:30, abia a salutat echipa, apoi și-a mâncat liniștită gustarea cu iaurt si granola”, a povestit Tamaran. Tomei este „foarte pretențioasa și mofturoasă”, în plus returnează tot felul de lucruri pe motiv că o nemulțumesc. Dar pentru că Tomei este “una dintre actrițele mele preferate”, a spus Tamaran, îi acord nota 5 din 10.

“Dacă 2020 ar fi o carieră, s-ar numi Katherine Heigl. Prieteni de-ai mei care au lucrat cu ea pe platourile de filmare și la ședințe foto mi-au spus că este „extrem de dificilă, mereu nervoasă și nemulțumită”, a comentat Tamaran.

Cât despre Jessica Alba, cei care au colaborat cu ea o descriu „nu tocmai o persoană drăguță cu care să lucrezi”.

“Își șterge hummusul pe rochie… vorbește cu tine, dar de fapt nu e atentă deloc la ce spui”.

În ceea ce o privește pe Jennifer Lopez, nu-ți permite să te uiți la ea și “nu e întâmplător faptul că nu poate păstra niciodată o croitoreasă sau un stilist permanent”.

Alexis Knapp a primit rating 1 din 10. Tamaran a fost stilista ei timp de un an.

“Sunt unele celebrități care plătesc, unora le ia o viață să plătească, altele nu vor să te plătească deloc pentru că au impresia că numele pe care-l poartă este de ajuns”.

“Unul dintre cele mai dificile look-uri… în timp ce făcea proba, Alexis a decis să mănânce prăjitură cu înghețată și ciocolată, o parte din gustare s-a topit pe rochie, cine credeți că a trebuit să spele ținuta?”.

Tamaran a mai dezvăluit că un designer i-a împrumutat lui Knapp bijuterii de 1.300 de dolari pentru a le purta pe covorul roșu, însă când a fost nevoie să le returneze „să spunem că nu le-a mai găsit”.

În plus, Knapp a cerut ca toate serviciile să fie gratuite “Când șeful meu i-a cerut să facă plată, Alexis a spus: ‘Trebuie să te plătesc?’”.

La polul opus, printre celebritățile lăudate de Tamaran se numără Jon Stewart, George Clooney, iar despre Carrie Underwood spune că este  “cea mai dulce femeie de pe planetă ”, acordându-i un 10/10.

“[Underwood] m-a privit în ochi, mi-a spus te rog, mulțumesc, o zi bună”, a explicat Tamaran.

De asemenea, despre starul din “Modern Family”, Ariel Winter, doar cuvinte de laudă.

Selena Gomez a primit, la rândul ei, nota 10 din partea stilistei, pentru că “este una dintre cele mai profesioniste persoane din industrie. Îți recunoaște valoarea și îți mulțumește pentru timpul acordat și pentru munca depusă.” …https://www.profm.ro/stiri/entertainment/celebri/cele-mai-dificile-vedete-dezvaluirile-unei-cunoscute-stiliste-de-la-hollywood-105808

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri