Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia şi Flavors of Romania, aflat în Timişoara pentru a filma un clip de promovare al judeţului Timiş, a fost tâlhărit în Parcul Civic.
UPDATE “În această dimineaţă, 6 iunie 2022, în jurul orei 3.00, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că în Parcul Civic din Timişoara unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conţinea o dronă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei şi tragerea acestora la răspunderea penală”, au transmis cei de la IPJ Timiş.
Charlie Ottley s-a plimbat, duminică seara, prin Parcul Civic din Timişoara când a fost atacat. Jurnalistului britanic i s-au furat echipamente esenţiale, printre care o dronă şi mai multe accesorii fotografice.
Imediat după incident, Charlie Ottley şi persoana care îl însoţea, membră a echipei de filmare, au depus plângere la Poliţie.
Regizorul britanicul filmează, în aceste zile, în mai multe locuri din judeţul Timş;, acesta semn\nd un contract cu Consiliul Judeţean Timiş, pentru promovarea celor mai frumoase locuri pentru turişti.
Citeste mai mult: adev.ro/rd1tow