ACCESARE DE FONDURI… Directia de Asistentã Socialã Husi va fi partenerã cu „Asociatia Centrul Diecezan Caritas Iasi”, într-un proiect numit „Bunicii Husului – bãtrânete demnã si comunitate implicatã”. Asociatia în cauzã este una cunoscutã la nivel de oras, care de multi ani activeazã în domeniul social, actionând concret pentru sprijinirea si, pe cât posibil, ocrotirea localnicilor din categorii vulnerabile. „Este vorba despre încheierea unui Acord de Parteneriat si depunerea unei Cereri de finantare în cadrul Programului lncluziune si Demnitate Socialã (PlDS) (…) Apel de proiecte: „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice”. De mentionat cã programul de Integrare Socialã si de Dezvoltare (PIDS) este un program european care se concentreazã pe îmbunãtãtirea calitãtii vietii si a oportunitãtilor pentru persoanele cu dizabilitãti, precum si pentru grupurile vulnerabile. Scopul principal al programului este de a promova incluziunea socialã, de a îmbunãtãti accesul la educatie si piata muncii, si de a oferi sprijin pentru dezvoltarea autonomiei individuale. Programul se bazeazã pe principii precum egalitate, accesibilitate, nediscriminare si participare activã a beneficiarilor. La nivelul municipiului Husi activeazã de mai multi ani o serie de organizatii nonguvernamentale, care au drept scop sustinerea categoriilor vulnerabile, îndeosebi copii si vârstnici singuri. Între ele sunt Asociatia Filantropia Ortodoxã Husi, Centrul Diacezen Caritas Iasi, Fundatia Star of Hope România, Congregatia Surorile Sãracilor Pãrintelui Vicenzo Morinello. Primãria Husi, de regulã, sustine financiar în baza unor solicitãri prealabile asociatiile caritabile locale, cu sume variind între 2.500 si 5.000 de lei, alocate lunar, pentru functionarea acestor organizatii nonprofit.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.