Cercul Militar al Garnizoanei Husi, o structurã imperios necesarã

Autor: col.(r) ing. NBC, Nicu Sapcã, ex-sef sectie mentenantã Armament si Tehnicã, Forte Terestre

Trãim o lume în care libertatea de expresie este un câstig notabil pentru societatea româneascã, însã foarte multi subiecti umani, mai ales cei cocotati dupã decembrie 1989 în diferite pozitii sociale se pricep „la toate”. Cu ceva timp în urmã mi-a fost dat sã aud un set de 10 „axiome” sociale, la postul de televiziune Antena 3, care vizau, chipurile, însãnãtosirea societãtii românesti.

Autorul celor 10 puncte era domnul Voiculescu, zis „Felix”, care pur si simplu perora când a ajuns cu pãrerea si la institutia Armata. Dânsul, în esentã, fãcea propuneri guvernantilor. Într-unul din punctele sale, care viza centrele militare judetene si cercurile militare, structuri organice ale Armatei, spunea cã ele absorb, chipurile, bani din bugetul statului nejustificat. Ce aberatii!!! Dupã dânsul, ar fi trebuit desfiintate.

Nu cunosc vreo reactie a lumii militare fatã de acest hockeist, care si în aceastã ipostazã alunecã pe gheatã cu cãzãturi repetate.

Mã simt dator sã reamintesc cã Apãrarea Nationalã, cu preocupare în responsabilitatea centrelor militare judetene, tine cont conform legilor în vigoare de: – Pregãtirea populatiei pentru apãrare; – Pregãtirea teritoriului pentru apãrare; – Pregãtirea economiei pentru apãrare. Când vorbim despre pregãtirea economiei pentru apãrare, ca om tehnic as pomeni de un singur aspect, legat de rechizitionarea diferitelor categorii de tehnicã, proprietate de stat sau private, pe care se poate conta în situatie de crizã sau conflict armat. Evidenta acestor categorii de tehnicã o tin (angajate la pace în economia nationalã), centrele militare judetene. Situatia este foarte complexã, mai ales pentru tehnica privatã de toate categoriile care se schimbã relativ des de la o firmã la alta, din terte motive ale afacerilor.

Cercurile Militare în situatii de crizã sau conflict armat, devin locatii unde lucrãtorii acestora îsi desfãsoarã activitatea, pentru scurtarea timpului operativ de mobilizare a resurselor.

Dar se cuvine sã pomenim câteva aspecte pentru a sublinia, nu neapãrat apãsat, cu usurinta de a risipi nedumerirea unor indivizi trãitori în Garnizoana Husi, care se hazardeazã în aprecieri neavenite cu privire la rolul si importanta Cercului Militar al Garnizoanei Husi, la PACE.

Cercul Militar al Garnizoanei Husi, ca structurã anexã a Batalion 202 „General Teleman” este o micro-institutie de culturã, în definitia sa exactã, continuatoare a Casei Armatei, asa cum se numea înainte de decembrie 1989.

Casa Armatei din Garnizoana Husi a luat fiintã înainte de anul 1950, fiind structura anexã a unei Brigãzi de Artilerie, în prezent dislocatã în Garnizoana Bârlad. Dupã anul 1950, 20 octombrie, a trecut în subordinea Batalionului 202 „General Teleman”, care a fost redislocat în Garnizoana Husi, comandant al Garnizoanei fiind colonel Ion Tãnãsescu.

În toamna anului 1966, 7 tineri locotenenti, absolventi ai Scolii Militare Superioare „Nicolae Balcescu” din Sibiu, au fost repartizati la Batalionul 202 Chimie Militarã „General Teleman”, dislocatã în Garnizoana Husi, printre acestia fiind si locotentent Sapcã Nicu. Prin grija comenzii unitãtii, am fost cazati la Cercul Militar care era corp comun cu cãminul de Garnizoanã, pozitionat topogeodezic, pe strada Stefan cel Mare, clãdire ce nu mai existã, fiind demolatã; în prezent, SC Goscomloc. Cãminul Militar servea pentru o cazare temporarã, având putine paturi si încãperi, deoarece trebuia pregãtit pentru a caza cadrele esalonului superior, care veneau în misiune la Husi, cu ocazia controalelor, inspectiilor sau altor activitãti.

Familistii cu copii ca, de altfel, si nefamilistii, stãteau cu chirie la diferiti proprietari particulari de imobile.

La acea vreme comandantul garnizoanei era loc. col. Iosef Stefan, ulterior, trecând în rezervã cu gradul de colonel din garnizoana Câmpulung Muscel, unde a fost mutat în anul 1969.

La acea vreme, România era organizatã administrativ pe regiuni, orasul Husi fiind arondat regiunii Iasi.

Periodic, la Cercul Militar din strada Stefan cel Mare, se organizau fel de fel de activitãti, începând cu serate literare, spectacole de teatru, simpozioane, petreceri ale cadrelor militare, cu ocazia diferitelor sãrbãtori de nuantã militarã sau de nivel national.

Cu ocazia transformãrilor administrative, clãdirea unde functioneazã în prezent Judecãtoria municipiului Husi, începând cu anul 1968, a fost evacuatã de cãtre aceastã structurã a Justitiei, deoarece prin legea administrativã din acea vreme, tribunalele au rãmas la nivelul capitalelor de judet, în spetã la Vaslui.

În tarã doar unele municipii mai mari, cu peste 100.000 de locuitori aveau în localitate tribunal. Trãitorii orasului Husi, pentru nevoi juridice se deplasau adesea la Vaslui sau în alte localitãti.

Ulterior, în anul 2006, structura juridicã a municipiului Husi, actuala Judecãtorie, si-a reocupat locatia de drept, pe care o pãrãsise în anul 1968. În toatã aceastã perioadã 1968 – 2006, aceastã locatie a fost în proprietatea MApN, cu destinatia de Cerc Militar al Garnizoanei Husi. Spatiul Cercului Militar al acestei locatii, cu mici modificãri, era superior celui din strada Stefan cel Mare, însã la fel, era corp comun cu Cãminul Militar, care avea separat camera-dormitor, cu baie pentru generali, ofiteri superiori, ofiteri inferiori si subofiteri.

Îmi amintesc cã în actuala salã de sedinte a completelor de judecatã ale Judecãtoriei de astãzi, se desfãsurau în afara activitãtilor mai sus mentionate, si bilanturi la sfârsitul anului sau ciclului de instructie, la care participa comandantul trupelor chimice, colonel inginer Julea, ulterior, general Mihai Chitac, unde erau invitate si notabilitãtile orasului, cel mai des, primarul cu ajutoarele sale.

Dupã astfel de bilanturi, urma o reprezentatie artisticã sustinutã de formatia de instrumentisti din rândul militarilor în termen din Garnizoanã, cu adaos de solisti vocali din Unitatea de Chimie sau selectionati din oras. De aceastã echipã artisticã se ocupã un subofiter de muzicã, încadrat în statul de organizare, cu atributii în fisa postului strict cultural. Îl chema Verdes (Fafist), cu exercitiu în armatã ca si copil de trupã. Îmi amintesc cã, la un astfel de spectacol, post-bilant, generalul Mihai Chitac a rãmas impresionat când un ostas de-al meu, instrumentist saxofonist, a interpretat „Cavaleria rusticanã”. El trãieste si astãzi în orasul Husi. Îl chema Rãducanu Constantin. Când l-a felicitat generalul Chitac si eu mã simteam un pic mândru, desi nu aveam niciun merit în acest sens, dar tineretea îti mai bombeazã câteodatã pieptul.

Uneori, activitãtile organizate la nivelul Garnizoanei cãpãtau extensii la nivelul orasului Husi, unde participantii la spectacolele de teatru (cu trupe profesioniste aduse de la distantã de la teatre din Craiova, Piatra Neamt, Iasi) se desfãsurau în localul cinematografului vechi al orasului, astãzi fiind proprietatea MApN, unde functioneazã actualul Cerc Militar al Garnizoanei Husi (preluatã locatia din anul 2006).

Sala de spectacole devenea neîncãpãtoare, deoarece intrarea era gratuitã si multi oameni din oras erau doritori de a viziona spectacolul. Îmi amintesc cã la o reprezentatie a Teatrului din Craiova, dupã spectacol l-am abordat pe actorul Emil Boroghinã, care ulterior a devenit regizor si director al Teatrului din Craiova. Ne-am reîntâlnit dupã foarte multi ani, amândoi fiind din aceeasi zonã, absolventi din aceeasi zonã, si absolventi ai liceului „Stefan Popescu” din Corabia (dânsul, cu un an înaintea mea, 1961). Un moment care mi-a rãmas întipãrit în minte a fost un simpozion desfãsurat în sediul actualului Cerc Militar, unde a conferentiat prof. univ. dr. Petre Constantinescu Iasi. Acest om de culturã fusese profesor la Facultatea Teologicã din Cernauti, oras aflat sub administratie româneascã.

Omul era un democrat în generatie cu Mihai Ralea din Husi si Stefan Voitec din Corabia, judetul Romanati, care se pliaserã pe lângã Partidul Muncitoresc Român, în speranta cã România nu va fi înecatã de principiile staliniste, lucru ce s-a si întâmplat într-o oarecare mãsurã, mai ales dupã 1964, când România a reactionat fata de sablonul rusesc al orânduirii sociale comuniste.

Petre Constantinescu Iasi fusese primit la nivelul orasului si al Garnizoanei Husi, evident cu multã pretuire si consideratie, l-am auzit pronuntând cuvintele „mã simt onorat aflându-mã în capitala judetului Fãlciu”.

În treacãt fie spus, cariera didacticã a distinsului profesor a început la liceul Cuza Vodã din Husi. Pânã atunci nu auzisem, de acest judet, Fãlciu, care, în treacãt fie spus, când Basarabia a fost alipitã tãrii-mamã, România, la sfârsitul Primului Rãzboi Mondial, jud. Fãlciu cu capitala la Husi, avea în administrare si teritorii de peste Prut. Omul care lucrase pe vremea României Mari la Cernãuti sigur cã nu consuma faptul cã a trebuit sã plece de acolo, unde avea un rost al vietii si nu scãpa prilejul sã arate în prelegerile sale cã Statul Român a fost amputat arbitrar.

Profesorul univ. dr. Petru Constantinescu Iasi a scris o cãrticicã si despre preotul Radu Popa Sapca, strãbunul meu, pasoptistul de la 1848. Actuala locatie a Cercului Militar al Garnizoanei Husi are acelasi facilitate care cele din sediul fostei Judecãtorii a municipiului Husi, ba as adãuga faptul, chiar superioare, adaosul de conditii fiind acela cã este pozitionat într-un loc central al orasului, unde se desfãsoarã principalele evenimente ocazionate de sãrbãtorile nationale, alte evenimente patronate de Garnizoanã sau chiar de societatea civilã.

Se pune întrebarea „cine trebuie sã fie consumatorul efectului de prezentare la Cercul Militar al Garnizoanei Husi, cu pondere mai mare, militarul din parcursul activ sau cei din rezervã? Dupã pãrerea mea si nu numai, la fel, cele douã categorii de militari, numai cã cei din rezervã au parcurs acest itinerariu al carierei, activitãtile fiind grefate, în mod special, pentru militarii din parcursul activ. Desigur cã nu le poate lua nimeni cadrelor din rezervã dreptul de a fi prezente la Cercul Militar, numai cã foarte multe dintre acestea, cãrora li s-a fracturat cariera amortindu-le cu un onorariu la trecerea în rezervã si la amputarea existentei acestora si a familiilor, printr-o pensie care suferã modificãri repetate, însã pânã acum nu în crestere valoricã, ci în descrestere, creând un mare disconfort, îi determinã sã nu prea frecventeze institutia. Evident cã în astfel de conditii psihologice nu mai au bunã dispozitie de a participa la diferite festivitãti organizate de Cercul Militar.

Nu însã toti! Sunt, sau mai bine zis erau, câtiva permanentizati aproape zilnic la Cercul Militar. Dupã ce s-a fixat un program de prezentã nu prea mai este frecventat de acel grup de rezervisti, acestia consumându-si timpul cu alte preocupãri cotidiene. As dori sã subliniez faptul, recomandându-le unor rezervisti, sã nu mai fie supãrati pe conducerea Armatei si nici pe institutiile ca atare, deoarece existã o puternicã interactie politicã, dupã pãrerea mea, nocivã fenomenului militar. Ministrii Apãrãrii Nationale, care s-au succedat la conducerea Armatei, nu de putine ori nu au avut curajul sã o sustinã la Guvern sau în Parlament. Si-au protejat momentul si pozitia profesionalã.

Am mai constatat cã la festivitãtile organizate la nivelul Garnizoanei, multi ofiteri si subofiteri de valoare au fost uitati sã fie invitati. Câtiva dintre acestia mi-au spus faptul cã regretã cã nu au fost invitati niciodatã. Si ar fi fost foarte bucurosi sã fie prezenti în cazarma unde si-au consumat toatã cariera militarã.

Aici un rol îl are Cercul Militar, care trebuie sã aibã evident tuturor rezervistilor si „rândul la serviciu” cum s-ar spune, sã fie invitati la propunerea fãcutã comandantului Garnizoanei.

În acest fel are si o evidentã a situatiei invitatilor si a prezentei acestora. Mai adaug un amãnunt: propunerile de invitatii sã fie tranzitate prin Asociatia Cadrelor Militare de rezervã sau Asociatia Cadrelor de Chimie Militarã „C.D. Nenintescu” , filiala Husi.

Este necesar mentinerea treazã a sentimentului apartinator a unei institutii „Armata”, a unor oameni care au legãmânt fatã de tarã si poporul lor, atunci când sunã goarna, cum se spune, trebuie sã fie la datorie. Au de respectat un jurãmânt fatã de poporul român, care se anuleazã atunci când se pleacã în lumea vesnicã.

În Garnizoana Husi sunt cadre care au trecut în rezervã sub vârsta de 40 de ani, fiind considerate ca fiind „Armata de rezervã a tãrii”, care este de douã ori mai mare ca cea din parcursul activ, evident, referirea fãcându-se la cadrele militare. As mai dori sã subliniez un aspect pentru a spulbera orice comentarii vis-a-vis de programul Cercului Militar pe care îl stabileste exclusiv comandantul Garnizoanei, iar personalul încadrat în aceastã structurã trebuie sã vegheze la respectarea acestora. As adãuga o altã conotatie vis-a-vis de ceea ce înseamnã ostas de rezervã, fie si a organigramei epoletului, deasupra sau dedesuptul acesteia, diferitã de la un individ la altul, rãmâne un om cu responsabilitãti care nu pot fi confundate cu alte profesii, de aceea la timp de pace, prin traditia Armatei României, de la înfiintarea sa a existat si existã o locatie care se cheamã Cercul Militar. Desigur, pot exista propuneri plecate de la nivelul rezervistilor, acestea urmând a fi analizate, aprobate sau neaprobate. O propunere pe care as face-o ar fi ca la Cercul Militar sã existe „Monitorul Oficial”, plata abonamentului fãcându-se din cotizatia asociatiilor militare existente în Garnizoanã (de la diferite Ministere), inclusiv veteran de rãzboi. În încheiere as mai dori sã mai aduc în atentia comenzii Garnizoanei ca la festivitãtile organizate de cãtre aceasta, cu prilejul sãrbãtorilor nationale sau militare sã fie invitati si militarii basarabeni care au fãcut armatã în Batalionul 202 Chimie Militarã „General Teleman”, dupã decembrie 1989, iar în cuvântul vorbitorilor sã fie pomenit acest aspect pentru a fi auzit de cei prezenti si nu numai.

Autor: Ex-sef sectie mentenantã Armament si Tehnicã, Forte Terestre, col (r) Nicu Sapcã.