MINUNAT…. A fost mare sãrbãtoare pentru credinciosii catolici, Marti, 13 iunie, fiind ziua Sfântului Anton de Padova! Comunitatea catolicã din municipiul Husi a cinstit hramul bisericii închinate Sfântului Anton, iar un numãr foarte mare de credinciosi a venit la slujbã, cu crini în mâini.
„Pentru noi este una din cele mai mari sãrbãtori, pentru cã Sfântul Anton este cel care inspirã sperantã, nãdejde, credintã în ziua de mâine, dar si convingerea cã dorintele mãrturisite lui se împlinesc. Sunt foarte multi catolici si ortodocsi, care vin si se roagã Sfântului Anton si apoi simt ajutorul divin. Putem spune cã Sfântul Anton, desi un sfânt al catolicilor, este la fel de pretuit si de ortodocsi. La biserica din centru, care poatã acest nume, vin toti husenii, de orice religie ar fi. În curtea bisericii unde a avut loc slujba au venit toti cei care cred si care sperã în lucruri bune, în însãnãtosire, în gânduri mai senine. Se sfintesc crinii si copiii. E una dintre cele mai frumoase sãrbãtori ale noastre”, au spus cei care au luat parte la eveniment. Imaginile de la fata locului nu mai au nevoie de niciun comentariu, fiind deosebit de frumoase si pline de semnificatii. La nivelul municipiului Husi existã o comunitate mare de credinciosi catolici, care numãrã peste 6000 de persoane. Sunt douã parohii, una în Corni, unde este o bisericã deosebit de frumoasã, cu hramul Nasterii Sfintei Fecioare Maria, si una în centru, unde se aflã biserica cu hramul Sfântului Anton de Padova.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.