spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Cererea de eliberare condiționată a lui Liviu Dragnea va fi rejudecată. Procesul a fost mutat la Giurgiu

- Advertisement -

Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat, luni, decizia Tribunalului Bucureşti din 27 mai prin care a fost respinsă cererea lui Dragnea de eliberare condiţionată din închisoare, procesul fiind mutat la Tribunalul Giurgiu.

Pe 27 mai, Tribunalul Bucureşti respinsese cererea în care Liviu Dragnea solicita să fie eliberat din Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Înainte de decizia tribunalului, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care fostul lider PSD solicita strămutarea, de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară, a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. Dragnea susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul se va muta la Giurgiu.

„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021. În baza art.74 alin.2 Cod proc.penală dispune strămutarea judecării contestaţiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.1025 pronunţată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu. În baza art.74 alin.5 Cod proc.penală desfiinţează decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr.7901/302/2021. În temeiul art.74 alin.4 Cod proc.penală înştiinţează Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu despre admiterea cererii de strămutare. Fără cale de atac”, se arată în hotărârea CAB. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/cererea-de-eliberare-conditionata-a-lui-liviu-dragnea-va-fi-rejudecata-procesul-a-fost-mutat-la-giurgiu-1563201

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.