Municipiul Iași și zona periurbană au înclinat decisiv balanța în favoarea lui Nicușor Dan la nivelul județului. O analiză realizată de „Ziarul de Iași” arată că noul președinte al României a beneficiat masiv de voturile obținute de candidații eliminați în turul I și de mobilizarea suplimentară la urne. În municipiul Iași, Dan a avut un scor istoric: l-a depășit inclusiv pe Emil Constantinescu.
Analiza pornește de la ipoteza că cei doi candidați și-au păstrat electoratul din primul tur. Am avut în vedere municipiul Iași și comunele din periurban întrucât în această zonă Nicușor Dan s-a impus decisiv în fața contracandidatului său. La mijloc au fost peste 105.000 de voturi suplimentare (pentru cei doi) față de turul I. Datele prelucrate de „Ziarul de Iași” relevă că, dintre acestea, Nicușor Dan și-a adjudecat 82%, iar George Simion 18%.
Toate localitățile limitrofe au fost câștigate de Nicușor Dan
În turul I, Nicușor Dan a câștigat alegerile în municipiul Iași și trei comune limitrofe: Valea Lupului, Miroslava și Rediu. Candidatul independent și-a confirmat victoria în turul II în aceste localități și a adăugat la palmares alte șase: Aroneanu, Holboca, Tomești, Schitul Duca, Bârnova și Ciurea…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cheia-alegerilor-de-la-iasi-cum-a-castigat-nicusor-dan-judetul-in-municipiu-a-avut-un-scor-istoric-l-a-depasit-si-pe-emil-constantinescu–1756402.html