spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Chinezii suflă și în iaurt – Un oraș întreg închis din cauza unui singur caz de COVID-19

- Advertisement -

Autorităţile chineze au închis un oraş din nordul ţării şi au lansat o amplă campanie de testare într-un altul, ambele din apropierea frontierei cu Rusia, după identificarea câte unui singur caz de coronavirus în fiecare dintre aceste localităţi, transmite sâmbătă AFP potrivit Agerpres.

La Dongning este vorba de cazul de infectare al unui bărbat în vârstă de 40 de ani, lucrător în port, în timp ce la Suifenhe a fost descoperit infectat un muncitor în vârstă de 39 de ani dintr-o zonă comercială de import-export, conform autorităţilor chineze.Autorităţile din Dongning au anunţat plasarea oraşului „în stare de război”: circulaţia tuturor mijloacelor de transport a fost oprită, iar orice persoană care doreşte să părăsească oraşul trebuie să prezinte un test negativ realizat cu cel mult 24 de ore înainte.

Şcolile au fost închise iar restaurantele nu pot decât să servească mâncare la pachet. În zonele considerate de risc maxim, o singură persoană din fiecare familie poate ieşi din casă o dată la două zile, timp de maxim 2 ore, pentru a face aprovizionarea.

Atât la Dongning cât şi la Suifenhe, oraş care nu a decis încă să aleagă izolarea, au început campanii masive de testare ce urmează să se încheie în 3 zile

 … https://www.stiripesurse.ro/chinezii-sufla-si-in-iaurt-un-oras-intreg-inchis-din-cauza-unui-singur-caz-de-covid-19_1546290.html
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.