POLITICIANUL ȚĂRĂNIMII… Județul Vaslui, după cum am menționat repetitiv în alte articole anterioare, se bucură și se poate lăuda cu o bogată listă a unor personalități care au influențat soarta României. Din păcate, foarte mulți dintre ei au fost uitați, din cauza nepăsării autorităților locale. Totuși, noi ne-am propus să aducem cititorilor poveștile acestor vasluieni care trezesc mândrie în noi chiar și după decenii de la moartea lor. Trebuie să ne amintim că acest județ a dat țării mari personalități și a contribuit la dezvoltarea României în egală măsură precum restul județelor. În acest articol, vom prezenta pe vasluianul Neculai Lupu, o personalitate importantă a perioadei interbelice, dar controversată. A fost ministru de Interne, a poposit pe la Muncă și a condus și Ministerul Instrucției. Acesta a fost și politicianul care a demascat corupția din proaspătul stat român, format la 1 Decembrie 2018 și a denunțat în Parlament „Afacerea Škoda”. A fost militantul neobosit al țărănimii și a supravergheat ca reforma agrară din 1921, când țăranii au primit pământ, să fie aplicată corect. Pe final, a rupt mișcarea tărănistă în două și a făcut opoziție lui Iuliu Maniu, alăturându-se comuniștilor în 1946, când la conducere a venit Guvernul Groza. Acesta a fost și anul morții sale. A făcut bine sau nu, istoria îl va judeca.
Nicolae Lupu s-a născut la 4 noiembrie 1876, în satul Arsura (jud. Vaslui, pe atunci județul Fălciu), într-o familie numeroasă de preot. Tatăl său, Gheorghe Lupu, a slujit ca preot în comunitate, iar familia cu 10 copii (8 băieți și 2 fete) a pus un accent deosebit pe educație și valori morale. Urmând exemplul fratelui său mai mic, Nicolae Gh. Lupu (viitor medic academician), Neculai Lupu a absolvit Facultatea de Medicină din București, devenind medic de profesie. În paralel cu formarea sa medicală, Lupu a manifestat de timpuriu interes pentru problemele sociale ale țărănimii, fiind atras de politică încă din tinerețe. Experiența dramatică a Răscoalei țărănești din 1907 avea să marcheze debutul său administrativ și politic. La doar 30 de ani, dr. Lupu a fost numit prefect al județului Fălciu în primăvara lui 1907, în contextul schimbării de guvern de după izbucnirea revoltelor țărănești. Din punct de vedere politic, tânărul medic și-a început parcursul public în rândurile Partidului Național Liberal (PNL), pe care l-a susținut încă din 1907. În atmosfera efervescentă de la Iași din timpul Primului Război Mondial (când familia regală și guvernul s-au refugiat acolo), Lupu s-a implicat în mișcări politice reformatoare. În mai 1917, alături de figuri ca Constantin Ion Parhon și Grigore Iunian, a participat la fondarea Partidului Muncii, o formațiune cu orientare social-radicală ce milita pentru drepturile țăranilor și ale muncitorilor. Această grupare a fuzionat însă curând cu partidul condus de Ion Mihalache, Partidul Țărănesc (PȚ), la 25 decembrie 1918, pe fondul unirii forțelor reformiste din Vechiul Regat după război. Astfel, Neculai Lupu a devenit membru de bază al Partidului Țărănesc încă de la înființarea acestuia, aliniindu-se platformei politice ce susținea reforma agrară, votul universal și emanciparea țărănimii.
Ascensiunea în Partidul Țărănesc și rolul în guvernare
Odată intrat în Partidul Țărănesc, dr. Nicolae Lupu și-a cîștigat rapid reputația de lider energic și voce a țărănimii. A fost ales deputat de Vaslui (Fălciu) în Parlament încă din anii de după război, iar în contextul succesului electoral al alianței național-țărăniste din noiembrie 1919, Lupu a ajuns în poziții guvernamentale de prim rang. Între decembrie 1919 și martie 1920, el a deținut funcția de Ministru de Interne în guvernul de coaliție condus de Alexandru Vaida-Voevod, reprezentând Partidul Țărănesc în acel Cabinet. Numirea sa la Interne, un post crucial, mai ales într-o perioadă de tranziție după Marea Unire, a scos în evidență încrederea de care se bucura Lupu ca politician integru și cunoscător al mediului rural, capabil să mențină ordinea publică și totodată să țină cont de interesele noilor electori țărani. Ca ministru, el a continuat să promoveze cauza țăranilor și a supravegheat implementarea reformei agrare adoptate în 1921 (când țăranii care au participat la război au primit pământ), militând pentru aplicarea ei corectă în teritoriu. În anii 1920, dr. Lupu a devenit unul dintre liderii marcanți ai Partidului Țărănesc. Între 1924 și 1926, el a ocupat chiar poziția de președinte al Partidului Țărănesc, preluând conducerea formațiunii de la Ion Mihalache pentru o perioadă. Sub conducerea sa, PȚ și-a consolidat mesajul pro-reformă și democrat, opunându-se guvernelor conservatoare sau autoritare și cerând distribuirea justă a pământului către țărani și măsuri sociale în sprijinul mediului rural.
Lupu a fost unul dintre artizanii fuziunii Partidului Țărănesc cu formațiunea lui Maniu din Ardeal, Partidul Național Român
Un moment de cotitură a fost fuziunea din octombrie 1926 dintre Partidul Țărănesc al lui Mihalache și Partidul Național Român (din Transilvania) al lui Iuliu Maniu care a dat naștere noului Partid Național-Țărănesc (PNȚ). Dr. Nicolae Lupu a jucat un rol esențial în negocierile pentru unificarea celor două partide, fiind văzut ca un garant al continuității idealurilor țărăniste în noua formațiune. În PNȚ unificat, Lupu a fost ales vicepreședinte al partidului (1926) și membru în forul său de conducere, alături de Iuliu Maniu (președinte) și Ion Mihalache. Ca parte a conducerii, Lupu susținea orientarea de centru-stânga agraristă a PNȚ, pledând pentru extinderea protecției sociale și continuarea reformelor începute. Convins democrat, el a insistat ca PNȚ să combată corupția politică și tendințele autoritare tot mai vizibile pe scena românească.
Afacerea Škoda, cazul de corupție a căror fapte s-au prescris
În anii de opoziție față de guvernarea liberală (1922-1928), Nicolae Lupu a fost unul dintre cei mai vocali critici parlamentari ai abuzurilor de putere și ai clientelismului politic. De pildă, el a denunțat public Afacerea Škoda, un răsunător scandal de corupție legat de achiziții militare. În ședința Camerei Deputaților din 22 martie 1933, pe fondul dezbaterii asupra acestui caz, Lupu atunci lider al grupării sale politice, a prezentat documente și interpelări care au dezvăluit implicarea unor politicieni influenți în contracte corupte. Intervențiile sale incisive de la tribuna Parlamentului au forțat guvernul să deschidă o anchetă în Afacerea Škoda, marcând un moment de referință în lupta anticorupție a epocii interbelice. Ziarul „Dreptatea” și o broșură publicată în 1933 au consemnat detaliat lupta dusă de dr. N. Lupu pentru apărarea intereselor țării, subliniind că datorită insistenței lui cazul a ieșit la lumină (chiar dacă, ulterior, investigațiile au fost mușamalizate de factorul politic). Această atitudine intransigentă față de corupție i-a adus lui Lupu respectul opiniei publice care îl percepea ca pe un tribun al dreptății în apărarea țăranilor și a bunului public.
Dizidența din 1927: Partidul Țărănesc (aripa Lupu) și orientarea de stânga
În ciuda obiectivelor comune din PNȚ, după cîțiva ani tensiunile ideologice dintre diferitele grupuri din partid au ieșit la suprafață. Dr. Nicolae Lupu, reprezentant al aripii mai radicale (de stânga) din vechiul Partid Țărănesc, a resimțit tot mai acut diluarea mesajului social-țărănesc în noua structură dominată de liderii transilvăneni. El considera că, după fuziunea din 1926, cauza țărănimii nu mai era la fel de bine reprezentată în PNȚ, întrucât foștii membri ai Partidului Țărănesc primiseră un număr insuficient de poziții de influență în conducerea noului partid unificat. În consecință, în anul 1927, Lupu a decis să părăsească Partidul Național-Țărănesc, împreună cu adepții săi, și să constituie o formațiune separată, practic o facțiune țărănistă dizidentă de stânga, cunoscută neoficial drept Partidul Țărănesc. Noua grupare condusă de dr. Lupu și-a revendicat continuitatea față de partidul fondat de Mihalache, dar promovând o linie ideologică mai pronunțat progresistă și egalitară. Programul său punea accent pe extinderea reformei agrare, sprijinirea cooperativelor țărănești, combaterea exploatării prin camătă (Lupu a inițiat chiar o Ligă contra cametei pentru protejarea țăranilor îndatorați), precum și pe alianța cu mișcarea muncitorească în vederea îmbunătățirii condițiilor sociale în mediul rural. În anii 1927-1933, dr. Nicolae Lupu a fost președintele acestei formațiuni țărăniste separate, care deși nu a atins anvergura PNȚ, a avut un rol de opoziție activă atât față de guvernarea liberală, cât și, uneori, față de conducerea lui Iuliu Maniu. Lupu a continuat să fie ales în Parlament (obținând mandate de deputat pe liste proprii în unele scrutinuri), de unde a putut să-și promoveze inițiativele. Ca Ministru al Instrucțiunii Publice în scurtul guvern de tranziție Barbu Știrbey (4-20 iunie 1927), el a reușit să revină pentru o perioadă la masa puterii, menținându-și însă agenda pro-țărănească. Tot atunci a deținut și interimatul la Ministerul Sănătății (4-6 iunie 1927), semn că expertiza sa de medic era apreciată.
Revenirea lui Lupu în PNȚ, semn că acesta a pus interesul național deasupra convingerilor de grup
Ulterior, în guvernarea liberală Vintilă Brătianu (1927-1928), dr. Lupu a fost cooptat ca Ministru al Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale, un portofoliu prin care și-a pus în practică viziunea socială. În această calitate, el a contribuit decisiv la adoptarea unor legi progresiste pentru epocă, precum reglementarea zilei de lucru de 8 ore și protecția muncii pentru femei și copii. Aceste reforme, promulgate în 1928, reprezintă una dintre rarele inițiative de politici sociale înaintate de un guvern liberal, merit care i se atribuie lui Nicolae Lupu, un radical idealist considerat uneori excentric, dar dedicat principiilor sale. Pe scena politică, gruparea Lupu a colaborat punctual cu alte forțe politice pentru a-și promova obiectivele. De pildă, în 1931, Lupu s-a aliat cu Partidul Țărănesc al lui Grigore Iunian (o altă facțiune desprinsă din PNȚ) și a susținut platforma guvernamentală a lui Nicolae Iorga, în speranța obținerii unor avantaje pentru țărani. Cu toate acestea, pe termen lung, diferențele doctrinare dintre Lupu și liderii PNȚ s-au dovedit mai mici decât amenințările externe la adresa democrației românești. În anii ’30, ascensiunea extremelor politice și criza economică l-au determinat pe dr. Lupu să caute reunificarea forțelor democratice țărăniste. Astfel, în 1934, el a decis să își dizolve partidul și să revină în Partidul Național-Țărănesc, aliniindu-se din nou sub conducerea lui Iuliu Maniu. Motivația principală a acestei împăcări a fost convergența de principii, în esență, gruparea Lupu susținea aceleași idealuri fundamentale ca PNȚ, iar în fața pericolului autoritar (reprezentat de regele Carol II și de curentele fasciste), unitatea taberei țărăniste devenea esențială. Iuliu Maniu și Ion Mihalache l-au reprimit pe vechiul camarad în partid, iar Nicolae Lupu a redevenit membru marcant PNȚ, participând la eforturile de coagulare a opoziției democratice.
Opoziția față de autoritarismul carlist
Revenit în rândurile Partidului Național-Țărănesc, dr. Nicolae Lupu s-a alăturat luptei politice împotriva derivelor autoritare ale regelui Carol al II-lea. Încă din 1934, Lupu și-a exprimat deschis îngrijorarea față de tendințele nedemocratice ale regimului carlist, care încerca să-și subordoneze partidele istorice și să reducă libertățile constituționale. De altfel, chiar în Parlament, Lupu a avut intervenții memorabile în care a combătut propaganda extremei drepte. De exemplu, a polemizat cu liderul antisemit A. C. Cuza, apărând drepturile egale ale tuturor cetățenilor și denunțînd încercarea de a transforma chestiunea socială într-o retorică anti-evreiască. Convins că democrația nu poate supraviețui fără partide puternice și libere, Lupu a criticat vehement dizolvarea partidelor și instaurarea dictaturii regale în 1938. Deși odată cu acel act PNȚ a fost forțat să își suspende activitatea publică, dr. Lupu a continuat să militeze neoficial pentru restaurarea regimului democratic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când viața politică era practic suspendată sub regimul autoritar al mareșalului Ion Antonescu, Nicolae Lupu s-a retras în plan secund, concentrându-se pe activitatea profesională de medic și pe comunitatea locală. În acei ani grei, el a menținut legătura cu vechii săi colegi țărăniști și s-a aflat în așteptarea condițiilor prielnice pentru reluarea vieții democratice. Fiind deja trecut de 65 de ani, Lupu nu a jucat un rol activ în evenimentele politice imediat premergătoare actului de la 23 August 1944.
După război, Lupu și-a reactivat pasiunea sa pentru stânga
După prăbușirea regimului antonescian și revenirea la legalitate a partidelor (1944), dr. Nicolae Lupu s-a regăsit din nou alături de Iuliu Maniu și Ion Mihalache în efortul de refacere a PNȚ ca principală forță democratică de opoziție. România însă intrase în sfera de influență a Uniunii Sovietice, iar contextul politic era schimbat, comuniștii, susținuți de Armata Roșie, acaparau treptat puterea și exercitau presiuni enorme asupra liderilor istorici. În acest climat tensionat, viziunile lui Lupu și Maniu au început să difere tot mai mult. Iuliu Maniu, intransigent anti-comunist și sprijinitor al occidentalilor, dorea o opoziție fermă față de amestecul Moscovei, chiar cu riscul confruntării deschise. În schimb, Nicolae Lupu, care de-a lungul carierei sale se situase pe o poziție de stânga moderată, era mai dispus să caute un compromis cu noua realitate politică. El aprecia că unele dintre revendicările comuniștilor (precum o nouă reformă agrară radicală) erau în continuarea idealurilor țărăniste și se temea că o opoziție frontală față de URSS ar primejdui însăși existența PNȚ. Aceste diferențe de abordare au pregătit terenul pentru ultimul și cel mai dureros conflict politic din viața lui Lupu.
În 1946, iar s-a rupt PNȚ. Doctorul Lupu a fondat alt partid și a colaborat cu comuniștii lui Groza
RUPTURĂ… În anul 1946, pe fondul creșterii influenței Partidului Comunist Român (PCR) și al presiunilor exercitate asupra PNȚ, dr. Nicolae Lupu a făcut o alegere controversată, a părăsit din nou Partidul Național-Țărănesc și a fondat o nouă formațiune politică, denumită Partidul Țărănesc Democrat (PȚD). Decizia a fost anunțată public în septembrie 1946 și a survenit ca protest față de linia dur anti-sovietică a lui Iuliu Maniu și refuzul acestuia de a coopera cu guvernul pro-comunist condus de dr. Petru Groza. Lupu considera că, pentru a supraviețui și a mai putea influența viitorul țării, partidul țărănist trebuia să se reorienteze spre stânga și să accepte colaborarea cu forțele comuniste dominate de sovietici. El chiar i-a cerut lui Maniu să se retragă temporar din fruntea PNȚ și să-i lase lui conducerea, în speranța redirecționării partidului către o alianță cu stânga, însă Maniu a refuzat categoric această propunere. În aceste condiții, ruptura a devenit inevitabilă. Partidul Țărănesc Democrat, condus de dr. Nicolae Lupu, s-a poziționat ca o facțiune țărănistă pro-comunistă, declarând că susține guvernul Petru Groza și politicile acestuia. PȚD a intrat imediat în coaliția electorală organizată de comuniști (Blocul Partidelor Democrate) pentru alegerile din noiembrie 1946. Practic, gruparea Lupu a oferit regimului legitimarea istorică de care acesta avea nevoie, prezența unui nume respectat din generația Unirii alături de comuniști conferea aparența unei continuități și a unei împăcări între vechea și noua gardă politică. Partidul Țărănesc Democrat a sprijinit principalele măsuri inițiate de guvernul pro-comunist al lui Groza, inclusiv noua reformă agrară din 1945 (deja realizată) și începutul naționalizărilor, sub justificarea că acestea servesc interesele țăranilor săraci.
Vasluianul Lupu a murit la timpul potrivit. Apropierea sa de Guvernul Groza
VIZIONAR SAU NEINSPIRAT?… Dr. Nicolae Lupu s-a stins din viață la scurt timp după aceste frământări, în 4 decembrie 1946 (la vârsta de 70 de ani), în urma unui atac cardiac survenit la București. Dispariția sa a survenit într-un moment de cumpănă istorică, la doar câteva zile după frauduloasele alegeri din 1946, astfel că nu a mai apucat să vadă deznodământul complet al procesului de comunizare a României. Putem spune că politicianul din Arsura a murit la timpul potrivit, altfel ar fi putut avea o soartă similară cu cea a lui Lucrețiu Pătrășcanu, care a fost executat de propriul partid din cauza provenienței din clasa burgheziei, precum era și dr. Lupu. Cariera politică a doctorului de la Arsura s-a sfârșit absolut groaznic, chiar dacă el nu a avut ocazia să vadă monstruozitatea partidei comuniste. După moartea s-a, în România avea să se instaureze un regim criminal, teribil și totalitar, pe care vasluianul Lupu l-a susținut fără discernământ.
Iată ce au scris ziarele vremii despre moartea politicianului dr. Neculai Lupu
EXTRAS DIN PRESA VREMII… „După mai multe luni de grea suferință dr. Neculai Lupu, Președintele Partidului Țărănesc Democrat, a închis ochii pentru totdeauna, în dimineața zilei de miercuri, 4 Decembrie, la ora 4, în vârstă de 70 de ani. Falnicul stelar crescut din tulpina neamului de țărani de la Arsura – Fălciului și-a placat crengile în fața Atotputernicului. Dr. Neculai Lupu era al tuturor românilor, fără deosebire de credință. În sbuciumata lui carieră politică de peste 40 de ani, a fost apărătorul celor mulți și obijduiți, dar mai ales al țărănimii și al muncitorimii. Ridicat din țărănimea Moldovei, a iubit țărănimea întregii țări ca nimeni altul, iar urmele faptelor lui se găsesc presărate deopotrivă pe întreg cuprinsul țării. Și dr. Neculai Lupu, ca alți frați țărani de pe întinsul plaiurilor românești, s-a stâns tocmai în clipa când țara avea multă nevoie de prezența lui, și întru care dr. Neculai Lupu pusese să depună toate sforțările pentru a vedea o Românie fericită” – (Ziarul „Aurora”, decembrie 1946).
