spot_img
spot_img
27.3 C
Vaslui
18-iul.-2025

Cine e Ion Ceban, primarul moldovean interzis în România. Legăturile cu Rusia și parcursul politic

- Advertisement -

Ion Ceban conduce Primăria Chișinău din toamna anului 2019 și se află la al doilea mandat de primar. Odată ajuns în funcție, edilul a încercat să se apropie de Kremlin, al cărui susținător era până atunci. Ulterior, în special după izbucnirea războiului din Ucraina, s-a declarat proeuropean.

Chiar la începutul primului mandat, Ion Ceban l-a primit la Primăria Chișinău pe ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, cei doi stabilind o agendă de lucru „comună”. Prima sa vizită externă a fost la Moscova, unde a avut întrevederi cu primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, și cu Dmitri Kozak, vicepremier și reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru relațiile comercial-economice cu Republica Moldova la acel moment.

,,Am avut o discuție constructivă și am abordat mai multe subiecte din domeniul, economic, social, cultural și educație. La fel, am convenit sa avem o colaborare strânsă, între municipiul Chișinău cu orașele și regiunile din Federația Rusă”, a notat atunci proaspătul primar Ion Ceban.

Susținere și de la Kremlin, și de la București

Dar Ion Ceban a căutat sprijin nu doar la Moscova, ci și la București. Numai în anul 2022, el a avut peste 30 de întrevederi cu primari și lideri ai consiliilor județene, printre care și Ionel Arsene, președintele de atunci al Consiliului Județean Neamț, aflat în prezent în Italia, unde se sustrage executării unei pedepse cu închisoarea pentru fapte de corupție…https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/cine-e-ion-ceban-primarul-moldovean-interzis-in-2456669.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.