Un instalator în vârstă de 46 de ani, din comuna ieşeană Tomeşti, este câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, din 8 decembrie 2024, în valoare de peste 325.000 de euro. Acesta şi-a ridicat premiul miercuri, 11 decembrie. „Să nu vă pierdeţi speranţa, jucaţi în continuare!” este îndemnul câştigătorului pentru jucători, care a jucat numerele la întâmplare.
Miercuri, 11 decembrie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de valoare de 1.622.010,08 de lei (peste 325.000 de euro), care a fost obţinut la tragerea Loto 6/49 din 8 decembrie 2024, informează Loteria Română.
Potrivit sursei citate, cîştigătorul este din comuna Tomeşti, judeţul Iasi, are 46 de ani şi este instalator la propria firmă. Reporterii ZdI l-au sunat pe primarul comunei Tomești în încercarea de a afla mai multe detalii despre ieșeanul norocos, dar Ștefan Timofte ne-a spus că nu are nici un detaliu în plus…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-instalator-de-46-de-ani-din-judetul-iasi-este-castigatorul-premiului-la-loto-in-valoare-de-peste-325-000-de-euro–1705379.html