spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Ciprian Trifan si-a luat consilier personal un fost sofer, iar acum mai vrea unul. Dan Marian îi urmeazã exemplul!

- Advertisement -
Ciprian Trifan

POSTURI PENTRU OAMENII DE PARTID… Vicepresedintii Consiliului Judetean (CJ) se lãfãie pe banii vasluienilor. Dupã ce si-au angajat fiecare câte un consilier personal, acum mai vor încã unul. Astfel, acestia au cerut modificarea statului de functii al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Vaslui, pentru a înfiinta douã posturi de consilier în cabinetele vicepresedintilor. Cei doi noi consilieri îi vor costa pe vasluieni 17.246 lei, în medie pe lunã, adicã aproape opt salarii minime pe economie. Referatul de aprobarea nu prezintã argumentele celor doi alesi judeteni despre necesitatea înfiintãrii noilor posturi, chiar dacã vor fi plãtite din bani publici. Pe principiul „prost nu e cel care cere, ci cel care dã”, cei doi vicepresedinti au cerut ceea ce legea le permite: douã posturi de consilier în fiecare cabinet de vicepresedinte. Dumitru Buzatu are sase posturi, însã doar patru sunt ocupate. Unul dintre ele a revenit fostului vicepresedinte CJ – Vasile Mariciuc. Asa cã nu vã imaginati cã în cabinetele vicepresedintilor CJ îsi vor gãsi locul tineri bine pregãtiti si dornici sã aducã un aer proaspãt în institutie, ci tot oamenii de partid.Ciprian Trifan si-a angajat deja un consilier membru PSD, pe Dan Alexandru Tãnãsucã, un fost sofer al institutiei, potrivit statului de functii din 2018, iar Dan Marian, pe Dragos Mastacan, membru al partidului (Pro România) cu care a fuzionat ALDE si fost secretar al Primãriei Vãleni.

Consilierii judeteni se vor reuni joi, 10 decembrie, într-o nouã sedintã-maraton cu 27 de proiecte de hotãrâre pe ordinea de zi. Printre acestea se numãrã cele privind constatarea încetãrii de drept, prin demisie, a mandatelor de consilier judetean detinute de Cristian Turcu si Valeriu Caragatã. Vicepresedintele Dan Marian si-a dat si el demisia din functia de reprezentant al Consiliului Judetean în Consiliul de Administratie al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui, astfel cã în urmãtoarea sedintã consilierii vor vota revocarea hotãrârii privind alegerea acestuia.

În Bihor se economiseste 265.000 euro/lunar din reducerea numãrului angajatilor, la Vaslui se mãreste numãrul acestora

Un alt proiect de hotãrâre vizeazã înfiintarea a douã posturi de executie de consilier în Cabinetele Vicepresedintilor, posturi în regim contractual pe perioadã determinatã, respectiv perioada mandatului acestora. De asemenea, potrivit proiectului de hotãrâre, Dumitru Buzatu s-a rãzgândit si, dacã în octombrie cerea transformarea postului de consilier studii superioare în referent cu studii medii, acum cere revenirea la forma initialã. Înfiintarea celor douã noi posturi de consilier în cabinetul vicepresedintilor va avea un impact financiar asupra bugetului judetului de 17.246 lei, în medie pe lunã. Astfel, spre deosebire de Consiliul Judetean Bihor, unde Ilie Bolojan a cerut reducerea numãrului de angajati, pentru a economisi 265.000 euro lunar, la Vaslui se angajeazã. „Din cele aproape 190 de posturi de la Consiliul Judetean Vaslui, abia aproximativ 110 sunt ocupate. Eu nu voi accepta sã concediez niciun salariat din administratia judeteanã, pentru cã fiecare dintre acesti angajati au trecut printr-un concurs, printr-o selectie si au fost angajati ca urmare a nevoii acestei institutii de utilizare a capacitãtii lor. Nu putem acum, pentru cã pur si simplu s-a trezit cineva, sã dãm afarã un sfert sau jumãtate sau trei sferturi din angajati. Sunt o grãmadã de lucruri care fac parte dintr-un angrenaj de manipulare pe care îl pune în functiune Guvernul si noi nu trebuie sã acceptãm acest lucru”, spunea Dumitru Buzatu în urmã cu o lunã. Ne întrebãm si noi, cum probabil se întreabã majoritatea cetãtenilor, unii dintre ei i-au dat si votul, care este necesitatea angajãrii a încã doi consilieri personali?

Licitatie publicã în plic închis: Consiliul Judetean vinde 233 metri cubi de masã lemnoasã pe picior

Un alt proiect de hotãrâre ce va fi dezbãtut si supus votului în sedinta de joi este cel privind valorificarea prin licitatie publicã în plic închis a 233 mc masã lemnoasã pe picior, existentã pe aliniamentele drumurilor judetene. Pretul de pornire al licitatiei este 49,24 lei/mc, fãrã TVA. „Ca urmare a numeroaselor adrese primite din partea unor unitãti administrativteritoriale, ce fac referire la gradul de îmbãtrânire avansat si a stãrii fitosanitare precare ale arborilor de pe aliniamentele drumurilor judetene, au fost demarate procedurile în vederea exploatãrii acestora. În acest sens, s-a încheiat un contract de prestatii silvice între ROMSILVA prin Directia Silvicã Vaslui si Consiliul Judetean Vaslui pentru arborii de pe raza Ocoalelor Silvice Brodoc, Bãcesti, Vaslui, Bârlad si Husi. Conform art. 63 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, arborii destinati tãierii au fost inventariati si marcati cu dispozitive speciale de marcat de cãtre personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice”, se aratã în Referatul de aprobare a proiectului de hotãrâre. Astfel, pe aliniamentul drumului judetean DJ 247, au fost marcati 7 plopi, iar pe DJ 159 au fost marcati 15 plopi. Un numãr de 10 plopi au fost marcati pe aliniamentul drumului judetean DJ 245 E de cãtre Ocolul Silvic Vaslui si 10 plopi au fost marcati de cãtre Ocolul Silvic Bârlad pe aliniamentul DJ 245. Totodatã, Ocolul Silvic Husi a marcat 4 plopi pe aliniamentul drumului judetean DJ 284. „Conform APV-urilor, cantitatea totalã (volumul brut) a mesei lemnoase este de 233 de mc, însumând o valoare totalã estimatã la 11.474,05 lei, conform prevederilor legale în vigoare”, se mai explicã în Referatul de aprobare a proiectului de hotãrâre.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.