spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
23-apr.-2024

Clasele vor putea avea peste 25 de elevi, în situatii exceptionale

- Advertisement -

PROIECT Clasele vor putea avea, din anul scolar 2012-2013, mai mult de 25 de elevi, în situatii exceptionale si numai cu aprobarea inspectoratului scolar, pe baza unei justificãri corespunzãtoare, a decis Guvernul, miercuri, printr-o ordonantã de urgentã de modificare a Legii educatiei nationale.

„Potrivit proiectului aprobat astãzi (miercuri – n.r.), formatiunile de prescolari din grupa mare sau de elevi pot functiona, în situatii exceptionale, sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administratie al inspectoratului scolar, pe baza unei justificãri corespunzãtoare, tinând seama de încadrarea în costul standard per elev si în numãrul maxim de posturi aprobat pentru învãtãmântul preuniversitar la nivelul judetului, respectiv municipiului Bucuresti. Aceastã ajustare a cadrului legislativ permite, de exemplu, înscrierea unui elev dupã începerea anului scolar într-o clasã care are efectivul la limita maximã, dar care este unicã pe nivelul respectiv sau are o specializare unicã. Un alt efect benefic este posibilitatea functionarii claselor sub efectivul minim (în situatii temeinic motivate) în zonele izolate din mediul rural sau peste efectivul maxim, în zonele aglomerate din mediul urban”, se precizeazã într-un comunicat citat de Mediafax, miercuri searã, de Ministerul Educatiei. Acelasi demers legislativ, spun reprezentantii ministerului, permite asigurarea încadrãrii cu personal didactic titular la clasa pregãtitoare, prin asigurarea mobilitãtii personalului didactic titular de la o unitate de învãtãmânt la alta, precum si dintr-o localitate în alta, pe tot parcursul anului scolar.

Învãtãmântul superior

În ceea ce priveste învãtãmântul superior, Ministerul Educatiei precizeazã cã, desi Legea Educatiei Nationale a intrat în vigoare din februarie 2011, procedurile subsecvente nu au fost elaborate în vederea pregãtirii noului an universitar, fapt care ar fi putut genera efecte perturbatoare în sistem. „Pentru evitarea acestora, ministerul a luat o serie de mãsuri care permit organizarea scolilor doctorale, respectiv mentinerea si îndeplinirea standardelor de autorizare provizorie/ acreditare în învãtãmântul superior. Astfel, pânã la finalul anului universitar 2012-2013, evaluarea scolilor doctorale se face de cãtre ARACIS sau de cãtre o altã agentie de asigurare a calitãtii, din tarã sau strãinãtate. Sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educatiei, cercetãrii, tineretului si sportului, pe baza propunerilor ARACIS. Fiecare scoalã doctoralã este evaluatã periodic, din 5 în 5 ani”, spune sursa citatã.

De asemenea, pentru anul universitar 2012-2013, numãrul granturilor doctorale se stabileste prin hotãrâre de guvern si se repartizeazã institutiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) prin ordin al ministrului Educatiei. Scolile doctorale vor primi din partea IOSUD granturile doctorale prin competitie între acestea, pe baza unei metodologii aprobate de senatul universitãtii, se mai precizeazã în comunicat. Reprezentantii ministerului spun cã principalele modificãri ale Legii educatiei vizeazã adecvarea cadrului legislativ „la o serie de realitãti care nu au fost luate în calcul în momentul adoptãrii actului normativ prin asumarea rãspunderii (2010)”.

Tot miercuri, Guvernul a alocat fonduri totale de 23 milioane lei pentru dotarea materialã aferentã celor 5.500 clase pregãtitoare de la nivel national si a modificat, prin ordonantã de urgentã, Legea Educatiei în vederea pregãtirii profesorilor de la aceste clase. Fostul ministru Cãtãlin Baba spunea, în februarie, cã Ministerul Educatiei nu va accepta ca într-o clasã pregãtitoare sã fie înscrisi mai mult de 25 de elevi, dar va aviza suplimentarea numãrului de clase pregãtitoare si va asigura dotarea acestora acolo unde scolile dispun de infrastructura necesarã. „Ar fi fundamental gresit, iar ministerul nu doreste sã creascã numãrul de copii dintr-o salã de clasã peste 25. Toate studiile aratã cã acest lucru ar fi o gresealã. Deci, nu o sã acceptãm clase mai mari de 25 de elevi, este o conditie a calitãtii învãtãmântului”, a arãtat Baba, care a dat însã asigurãri cã ministerul va aproba suplimentarea numãrului de clase în scolile care permit acest lucru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.