Clinica Okyo și-a deschis ușa vasluienilor
INAUGURARE… Ochii sunt oglinda sufletului, iar pe lângă asta, vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, de aceea trebuie să acționăm imediat ce lucrurile încep să nu mai fie atât de clare în viața noastră. Începând cu 13 decembrie, Clinica Okyo din municipiul Vaslui ajută oamenii să vadă lucrurile așa cum sunt. Asta datorită soților Teodor și Iulia Vrânceanu, doi tineri energici, ambițioși, independenți și dornici de continuă evoluție. Cei doi au reușit să pună pe picioare o afacere 100% locală, alegând să facă pași mici și siguri, în locul salturilor mari și riscante. “Am vrut ca pacienții să vină la clinica Okyo nu numai pentru că avem procedee de diagnosticare de vârf, ci și pentru că locul, atmosfera, oamenii le inspiră încredere. Aici, toate consultațiile optometrice sunt gratuite, indiferent dacă pacienții aleg să cumpere ochelari de vedere de la noi sau nu”, ne-a declarat Teodor Vrânceanu, administratorul Clinicii Okyo.
