spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Clubul Sportiv care va costa bugetul Hușului o groază de bani, a început „bine”: de șase luni nu s-a întrunit C.A-ul, dar are deja doi directori!

- Advertisement -
DISCUȚII… Clubul Sportiv Huși a generat discuții aprinse în CL, pentru că deși înghite foarte mulți bani, pare că nu se urnește din loc.

UIMIRE… Scepticii care au considerat că Clubul Sportiv pe care Primăria Huși s-a apucat să îl înființeze ar fi, de fapt, „tichia de mărgăritar” care-i mai lipsea urbei, încep să aibă motive să creadă că nu prea s-au înșelat în „previziunile” lor. La ședința CL de final de an, de pildă, unul dintre consilieri a vrut să știe ce se mai petrece pe la proaspătul Club Sportiv, dacă tot a fost înființat de vreo șase luni și i s-a stabilit un director interimar și un Consiliu de Administrație. Numai că întrebarea a apăsat parcă fără să vrea pe un punct nevralgic, întrucât avocatul Cătălin Țocu, consilier local și, totodată, membru în acel C.A al Clubului, a făcut o serie de precizări neașteptate. „E greu să vă spun lucruri despre Consiliul de Administrație, pentru că el nu a existat, din nefericire. Altădată mă mândream cu aceea că eu am avut inițiativa de a se înființa acest Club Sportiv municipal, însă acum îmi repugnă până și gândul că am făcut-o”, a spus avocatul Cătălin Țocu.

Cel care a deschis discuția despre Clubul Sportiv de la Huși a fost consilierul Radu Bobârnat. “Eu doar atât voiam să întreb: dacă mai putem afla ceva informații despre activitatea acestui club, pentru că s-au cheltuit ceva bani și la un moment dat o să solicit un raport cu situația acestui club, să vedem ce a făcut, ce progrese? Că n-am vrea să ne trezim cu o gaură neagră, care să mănânce bani din bugetul local”, a spus Radu Bobârnat. Primarul Ioan Ciupilan a fost cel care i-a răspuns: “Nu cred că va fi o gaură neagră. Nu pot să vă spun acum exact ce sume de bani s-au cheltuit. Ca activitate, n-am raportul de activitate la mine, o să-l am de la Consiliul de Administrație, domnul director o să-mi prezinte raportul de activitate. N-am stat să verific câte întâlniri au avut sau câte activități sportive au avut. Am un Consiliu de Administrație, în care sunt vreo doi din Consiliul Local de aici, care ar putea să spună. E domnul Țocu în Consiliul de Administrație și vă dă mai multe informații”, a spus primarul Ioan Ciupilan, cel mai probabil, fără a anticipa ce avea să transmită colegilor consilieri Cătălin Țocu.

Cătălin Țocu: “E greu să vă spun lucruri despre Consiliul de Administrație, pentru că el nu a existat”

“E greu să vă spun lucruri despre Consiliul de Administrație, pentru că el nu a existat, din nefericire. Am toată simpatia față de Mihai Cehan, director al Clubului Sportiv Municipal Huși. Altădată mă mândream cu aceea că eu am avut inițiativa de a se înființa acest Club Sportiv municipal, însă acum îmi repugnă până și gândul că am făcut-o. Că nu funcționează. Din nefericire, nu funcționează. Înțeleg că foarte curând va fi un concurs pentru ocuparea postului de director. De câte ori i-am cerut domnului Cehan – și am făcut-o frecvent, informări sau mi-am manifestat dorința de a convoca Consiliul Director, n-a făcut-o niciodată”, a spus avocatul Țocu. Acesta a mai spus că puținele informații pe care le-a aflat în ultima perioadă despre Clubul Sportiv din al cărui C.A. face, totuși, parte, ar fi fost obținute “pe surse”.

Cătălin Țocu: “Am aflat și eu că există și un director de marketing la Clubul Sportiv Municipal, care ia, cred, vreo 3 – 4000 lei salariu, dar ce face acel om?”

“Ideea principală este că lucrurile nu funcționează, din nefericire, nu funcționează normal. Ne lovim de tot felul de probleme. Să știți că eu, personal, am dorit să mă implic, am dorit să ajut. Nu știu din ce motiv domnul Cehan nu răspunde la telefon, domnul Cehan spune că are probleme și nu poate să vorbească de câte ori mă întâlnesc cu el și așa mai departe… Dar lucrurile trebuiesc puse în funcțiune. Dacă n-o facem, iată, au trecut șase luni și am aflat și eu că… există un director de marketing acolo, care ia cred că vreo 3 – 4000 lei salariu, dar ce face acel om? Așa s-a prezentat, director de marketing. E vorba de Pălie Ionuț”, a mai adăugat avocatul Cătălin Țocu, spre uimirea colegilor din CL. Primarul Ioan Ciupilan a încercat să intervină, pentru a remedia cumva efectul celor prezentate de consilierul Cătălin Țocu. “În organigramă n-avem aprobată funcția de director de director marketing… S-ar putea să fie persoana care se ocupă cu resursele umane. Asta e părerea mea, că asta am avut în organigramă. Consiliul de Administrație ar trebui să își intre în atribuții acolo. Deci, dacă domnul director nu vă convoacă, trebuia să-i faceți un raport (…) El, la ora actuală, a solicitat un buget pentru înființarea acelor secții sportive”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

A apărut și directorul de care vorbea consilierul Țocu la ședință

De aici, s-a pornit o discuție prelungită pe această temă, la care s-a ivit, la un moment dat, din biroul primarului și directorul interimar al CSM Huși, atât de invocat anterior. Acesta a vorbit degajat despre planurile sale de viitor, despre bugetul pe care l-a solicitat, despre una, despre alta, însă nu despre aspectele susținute de consilierul Țocu. Primarul a intervenit și a menționat că vrea ca la Clubul Sportiv Municipal Huși niciun copil să nu plătească taxă, ci să vină gratuit. Unii au început să vorbească despre antrenori, despre colaborări, alții au venit cu idei despre cooptarea într-o anumită formă a cluburilor sportive private din oraș etc. etc… Cum însă noile idei veneau brusc peste toate aspectele susținute de consilierul Cătălin Țocu, deja vorbele despre proiectele mărețe și serioase ale Clubului păreau, cel puțin la acel moment, spuse… ca să fie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Da chiar nu se sesizează nicio autoritate? Când și cum poate îndeplini acest om atribuțiile pentru două funcții, în două primării? Miroase urât a fapte de corupție. Rușine!!!

  2. Eu nu inteleg cum un individ ca Cehan asta i s a acordat atata creanta incat sa se ocupe de un club municipal triste vremuri traim in urbea noastra …

    • Stai cuminte !! Este pupator in curul primarului ..oricum orasul are 2 categorii de oameni 1.care merita si care primesc muie pt ca nu ling curul si 2. Care ling si primesc. Cehan e unul ..pai unde lucra nevasta-sa??? Ghici… primarie … de unde?? Ghici ..de la ghiseu!! Toate tutele vanzatoare de blugi din targu asta toate caricaturile lucreaza unde?? Spital/ primarie . Rasurilor!!!

  3. a luat si ANL de pomana de la primarie lingaul, sta-i-ar in gat
    La munca!!! Putoare mancatoare de bani nemunciti, dati de oameni vai de capul lor drept taxe 🙁

  4. niste lacomii ,Cehan mai semneaza un stat de plata la primaria Tatarani,fiind consilierul personal al primarului.Cu o leafa frumusica, sa nu mai vorbim de franguiala data parintilor .sa spunem STOP Cehan,STOP Hotiei Lacomilor

  5. Păcat de Mihai? De atâția ani de când folosește sala de sport la discreție și mănâncă banii comunității ce realizări a avut? Nimic. Atunci, spor la înghițit bani.

    • Cat va exista la Husi primar Ciupilan, nu vom vedea sport decat o panarama de doi lei.Si cand ne gandim ca asta e mandatul pentru „cultura si sport”🤣🤣🤣.
      Probabil mai trebe unu

  6. S-a terminat era Iacob & Co, cand au furat si banii de echipamente, acum apar ăștia de n-au o treaba cu sportul, păcat de Mihai, si ca se baga politicul in discuția sportiva, cat despre viitorul sportiv la husi, luați-vă gandul pana la următoarele alegeri locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.