National

Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe, până vineri dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării și un Cod galben de instabilitate atmosferică în restul țării, valabile până vineri dimineața.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iulie, ora 15:00 – 18 iulie, ora 3:00, în nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70 – 90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp și pe arii restrânse de peste 60 litri/mp.

Județele aflate în totalitate sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică sunt: Vrancea, Galați, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, iar parțial: Tulcea, Constanța, Brașov și Covasna.

Potrivit ANM, începând de joi seara, de la ora 18:00 și până vineri, la ora 3:00, va fi în vigoare un Cod Portocaliu de averse importante cantitativ în județele Suceava, Botoșani și Neamț. În aceste zone se vor acumula 30 – 40 litri/mp și izolat peste 60 litri/mp…https://agerpres.ro/social/2025/07/17/cod-portocaliu-de-averse-si-vijelii-puternice-in-14-judete-pana-vineri-dimineata–1469058

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button