Local

Colecție impresionantã de permise auto, reținute în cinci zile de polițiștii vasluieni

VITEZOMANI… În cinci zile, aproape 50 de soferi au rãmas fãrã permis de conducere, iar peste o sutã au primit amenzi pentru încãlcarea legislatiei rutiere, cele mai multe abateri înregistrându-se la depãsirea regimului legal de vitezã.

În perioada 30 iulie – 3 august 2025, la diverse intervale orare, peste 30 de politisti din cadrul structurilor de politie rutierã si ordine publicã au organizat si derulat actiuni, la nivel judetean, pentru cresterea sigurantei rutiere. Astfel, politistii au actionat pentru depistarea conducãtorilor de autovehicule care încalcã prevederile legale privind limitele de vitezã dar si combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel judetean. În urma filtrelor rutiere instituite, au fost verificate peste 160 de vehicule si legitimate peste 170 de persoane, dintre acestea, 50 fiind testate alcoolscopic si cu aparatele din dotare pentru depistarea posibilei prezente a substantelor psihoactive. Politistii au constatat 131 de încãlcãri ale prevederilor legale în ceea ce priveste siguranta circulatiei rutiere, sanctionabile cu amenzi în valoare de peste 175.000 de lei. 127 dintre acestea au fost cu privire la depãsirea regimului legal de vitezã (2 cazuri cu peste 70 de km/h, 43 de cazuri cu viteze ce depãseau limita legalã admisã cu viteze între 51-70 km/h, 36 de cazuri cu viteze ce depãseau limita legalã admisã cu viteze între 41-50 km/h si 47 de cazuri cu viteze ce depãseau limita legalã admisã cu viteze între 31-40 km/h), 3 pentru depãsiri neregulamentare si una pentru neutilizarea centurii de sigurantã. Totodatã, au fost retinute 48 de permise de conducere, dintre care 45 pentru depãsirea limitei legale de vitezã si 3 pentru depãsirea neregulamentarã precum si 2 certificate de înmatriculare.

4 comentarii

  1. Tara de kkat… Un analfabet functional care probabil nu știe sa lege 2 cuvinte, cu bacul luat cu mila, iti ia permisul pentru viteza pe linie dreapta și în afara satului…
    Unii gabori sunt și amorezi asa (zona Prutului) strică case cu niște fete dornice de afirmare, luate de la tara, boarfe, panarame…

  2. Iar au stat la pândă în dreptul pensiunii Mira de lângă Bârlad unde s-a introdus recent limită de 60 km/h pe drum european. și se poate suspenda permisul foarte ușor dacă depășești 110 km/h prin zona respectivă.

  3. felicitari! sunteti cei mai buni politisti din univers , tot universul se inclina si i-au notite ! majoritatea tinerilor polisti nu fac decat sa isi incordeze muschii aparati de lege si sa faca vendete personale fata de : o gagica care i-a refuzat , un coleg care i-a dat o palma in scoala generala , un vecin care a parcat pe „locul” lui , unul care nu i-a acordat prioritate lu” nevasta-sa pe trecere etc
    in rest vai mama lor

  4. 🤣🤣🤣să stea la panda prin boscheți știu, ca dacă le dai un dosar de soluționat încep să se împiedice greu de tot. Două camere inteligente, înlocuiesc 10 militieni de la rutieră . Ce să zic , performanța curată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button