Local

Colindul din județul nostru, de la Pogonești, s-a auzit în tot Parlamentul

IDEE… Colindele frumoase ale vasluienilor au ajuns în Parlamentul României. Cum în legislativul țării este o perioadă destul de agitată, un consilier local de la Pogonești, Alexandru Curelaru, s-a gândit că panaceul pentru toate supărările, acum, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului, nu ar putea fi altul, decât un colind dulce de pe meleagurile uneia dintre cele mai interesante micro-zone etnografice și anume comuna Pogonești. L-a ajutat în acest demers un alt vasluian, deputatul Andrei Ionuț Teslariu, care  le-au asigurat colindătorilor toate condițiile, pentru ca aceștia să prezinte un recital frumos, în fața aleșilor țării.

Prestația colindătorilor vasluieni a fost foarte apreciată, pentru că aceștiua s-au prezentat în straie populare autentice și cu colinde din vechime, așa cum șade bine adevăraților păstrători de datini și tradiții românești. Copnsilierul Alexandru Curelaru a țiunut să împărtășească vestea acestui succes, dar și câteva imagini, cu toți vasluienii, printr-un mesaj pe Facebook. „Pogoneștiul a răsunat astăzi în Parlament și a cucerit inimile și admirația celor prezenți! Vreau să mulțumesc Ansamblului Răzeșii, coordonatorului acestuia domnul Andrei Dumitru, tuturor membrilor prezenți în egală măsură pentru prestația impecabilă pe care au avut-o astăzi la festivalul colindelor organizat de Camera Deputaților! Vă mulțumesc că ați onorat invitația și vreau să îi mulțumesc și prietenului meu Andrei Ionuț Teslariu care a făcut posibil acest lucru invitându-ne acolo, oferindu-ne un tur al Parlamentului și prânzul luat împreună! Nu ai cum să nu fii mândru cu așa colindători care păstrează tradițiile, iar mărturie sunt mesajele de mulțumire atât a organizatorilor cat și a celor din juriul prezent!”, a spus consilierul Alexandru Curelaru.

Cum au ajuns răzeșii de la Pogonești la Parlament

Alexandru Curelaru a explicat cum de a fost posibil acest proiect al Răzeșilor de la Pogonești: „Decembrie este luna cadourilor și a celor mai așteptate sărbători de către fiecare dintre noi!  Aflându-ne la mijlocul lunii, între Mos Nicolae și Moș Crăciun am hotărât să fiu liantul dintre ei și împreună cu câțiva oameni inimoși, să le oferim copiilor din comună o mică excursie și un mic cadou! Pe lângă elevi, de această mini excursie a beneficiat și grupul Răzeșii care a răspuns pozitiv la invitația prietenului meu deputat Andrei Ionuț Teslariu pentru a susține un recital de colinde în cadrul unui spectacol organizat de către Camera Depuatutilor! Atât grupul cat și copiii din comună au avut parte de un tur al parlamentului, o masă caldă la cantina parlamentului și o plimbare la Târgul de Crăciun! Vreau să mulțumesc pe această cale dlui Andrei pentru că a onorat invitația și pentru prestația întregului grup cărora le mulțumesc și lor, fiecăruia în  parte, mulțumesc doamnei director Pavalescu pentru organizare și pentru grija avută de copii dar și doamnelor învățătoare care au însoțit-o! Totodată mulțumesc și prietenilor mei care m-au ajutat în acest demers și sponsorilor, Qwise SRL , Voltcafe, Nomis 2003 SRL , Nelcor SRL și Cleopatra SRL!”

Deputatul Tesalariu, un răzeș de la Chițoc nu avea cum să nu vibreze cu acest grup de colindători

„Mulțumim pentru efortul depus! A fost o plăcere deosebită să prezint la Palatul Parlamentului o bucată din istoria județului Vaslui! Un grup care a primit aprecieri pentru originalitatea colindelor de la cei mai fini cunoscători ai fenomenului!”, a ținut să precizeze și parlamentarul Andrei Ionuț Teslariu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button