Noi argumente în favoarea sistemului centralizat de termoficare: un studiu publicat în această lună de Agenția Internațională pentru Energie propune introducerea interdicției globale asupra centralelor cu combustibil fosil, inclusiv a acelor de apartament, începând cu anul 2025. Demersul este parte din viziunea agenției de a ajunge la emisii nete zero până în 2050 („Net Zero by 2050”) și dintr-un plan care include nu mai puțin de 400 de măsuri necesare pentru decarbonizarea sistemului energetic în ansamblul său.
Studiul Agenției Internaționale pentru Energie este în concordanță cu Pactul Ecologic European (European Green Deal) publicat de Comisia Europeană la 11 decembrie 2019 și cu o serie de documente europene ulterioare precum Planul de Investiții pentru o Europă Durabilă, Regulamentul privind stabilirea cadrului pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică, Strategia UE privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice etc.
Primăria Municipiului Iași încurajează ieșenii să se racordeze la sistemul centralizat de termoficare
În contextul preluării provizorii a serviciilor de producere, furnizare și distribuţie a agentului termic de către municipalitatea ieşeană de la Veolia Energia Iași SA, conducerea Primăriei Municipiului Iași încurajează ieșenii, persoane fizice și juridice, nu doar să rămână, ci și să se racordeze la sistemul centralizat de termoficare. Sistemul se prezintă în condiții foarte bune, toate capacitățile de producere și furnizare a energiei termice şi electrice fiind verificate și funcţionând la parametrii optimi. …https://www.bzi.ro/comisia-europeana-centralele-de-apartament-ar-putea-fi-interzise-4191815?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index