Comisia Europeană a anunţat, joi, că toate statele membre ale UE vor avea acces la vaccinurile împotriva coronavirusului în același timp, în funcție de dimensiunea populației.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Comisia Europeană, până la data de 11 octombrie au fost depistate peste 4 milioane de cazuri de coronavirus în Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii. Totodată, este „imperativ” ca țările membre să urmeze o strategie de vaccinare.
„Din moment ce vor fi disponibile și autorizate la nivelul UE, toate țările membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp”, precizează Comisia Europeană.
În acest sens, Comisia Europeană negociază cumpărarea de vaccinuri pentru toate statele membre UE și a încheiat până acum trei contracte care vor permite achizționarea vaccinurilor, atunci când ele se vor dovedi eficiente, cu companiile Astra Zeneca, Sanofi-GSK și Johnson&Johnson.
AstraZeneca: 300 de milioane de doze
Sanofi-GSK: 300 de milioane de doze
Johnson & Johnson: 200 de milioane de doze
De asemenea, Comisia discută din această lună și încheierea de acorduri similiare cu alte companii, precum CureVac, Moderna și BioNTech/Pfizer.
Deoarece numărul total al dozelor de vaccin va fi limitat în cursul primelor etape, iar producția încă nu se va afla la capacitate maximă, vor fi anumite grupuri de persoane care vor fi vaccinate cu prioritate:
lucrătorii din unitățile de asistență medicală și din unitățile de îngrijire pe termen lung; …https://www.romaniatv.net/comisia-europeana-toate-tarile-membre-ue-vor-avea-acces-la-vaccinurile-impotriva-covid-19-in-acelasi-timp_540746.html