National

Comoară îngropată pe vremea lui Burebista, descoperită de un oltean în timp ce săpa în grădină. Ce recompensă a primit

Peste 100 de monede romane şi bijuterii de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, au fost descoperite de un bărbat din Dolj în timp ce făcea săpături pentru amenajarea unei piscine. După ce a predat comoara, acesta a primit recompensă 45% din valoarea pieselor.

Comoară îngropată pe vremea lui Burebista, descoperită de un oltean în timp ce săpa în grădină. Tezaurul a  intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova, iar bărbatul şi-a primit recompensa conform legii.

„Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane şi podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare şi conservare. Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pieleşti, în luna mai a anului trecut.

Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunţat autorităţile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Dolj. …https://www.romaniatv.net/comoara-ingropata-pe-vremea-lui-burebista-descoperita-de-un-oltean-in-timp-ce-sapa-in-gradina-ce-recompensa-a-primit_5688563.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button