E OFICIAL… Campioana Ligii 4, Comstar Vaslui, promovează în Liga 3 fără să mai joace! Unirea Curtești, campioana județului Botoșani, nu îndeplinește condițiile participării la baraj, neavând clasificare minim Bronze. Din păcate, Comstarul nu va juca în Liga 3, oficialii clubului anunțând că își doresc să înscrie o echipă în liga a doua de futsal a României.
Comstar Vaslui și-a apărat titlul în Liga 4 Vaslui, cîștigând fără prea mari emoții cel de-al doilea titlu din istorie. Băieții pregătiți de Cătălin Grigore și Viorel Bejan au încheiat sezonul fără înfrângere, având 19 victorii și două rezultate de egalitate. Comstar Vaslui este clasificată, conform cerințelor FRF, obținând Categoria III – Bronze, așa cum se arată în documentul transmis de Biroul de Clasificare a cluburilor de fotbal amator. În sezonul precedent, la barajul de promovare în Liga 3, Comstarul a pierdut în fața celor de la Șoimii Gura Humorului, în dublă manșă. Însă, de această dată, echipa nu va mai trebui să se lupte pe teren, ci va promova direct datorită unor circumstanțe favorabile. Motivul este legat de faptul că Unirea Curtești, campioana din județul Botoșani, nu a îndeplinit condițiile cerute de Federația Română de Fotbal pentru a putea participa la barajul pentru Liga 3.