spot_img
spot_img
33.3 C
Vaslui
24-iul.-2025

Comuna Muntenii de Jos cedează două terenuri valoroase CJ Vaslui. Primarul Iulian Lazăr este darnic cu bunurile imobile ale comunei

- Advertisement -

TRANSFER… Consiliul Județean Vaslui își propune să realizeze noi investiții în zona Ansamblului monumental de la Băcăoani, iar pentru asta a convenit cu conducerea Primăriei Muntenii de Jos trecerea a două terenuri în suprafață totală de peste 2 hectare în domeniul public al județului. Valoarea de inventar a celor două imobile este de 745.425 lei, adică un preț mediu de 6,5 euro/metru pătrat. Interesant mod mai au instituțiile publice în a evalua aceste terenuri. Să ne amintim că terenul pe care Primăria Vaslui vrea să construiască cimitirul este evaluat la 9 euro/metru pătrat și e la mama naibii, pe dealurile de la Zăpodeni și la Băcăoani, unde se profilează o zonă rezidențială a Vasluiului, la umbra marelui Ștefan cel Mare, terenul este evaluat 6,5 euro/mp. Ar fi trebuit să fie invers. Curios este și gestul primarului de a ceda cele două hectare de teren CJ Vaslui cu titlu gratuit, fără să obțină vreun avantaj pentru comunitate. Putea face un schimb de teren cu CJ Vaslui, care deține terenul de la poligon, lângă Penitenciar sau să obțină printr-o rectificare bani pentru a asfalta un drum important în comună. Pentru acest demers, primarul Munteniului de Jos putea cere o minimă consultare cu populația comunei. Putea pune în transparență pe site-ul Primăriei acest proiect, însă acesta a făcut-o ca și cum ar fi proprietar peste terenul comunei. Tot la fel, fără să se consulte cu nimeni, a cedat un teren unui antrepenor, care de ani de zile vrea să facă un parc de distracție, dar nu-l mai termină și când va fi gata, va încasa bani.

Județul Vaslui deține deja în proprietate un imobil, și în administrare alt imobil, ambele amplasate în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos. Pe aceste imobile au fost implementate două proiecte finanțate din fonduri europene “Pe urmele lui Ștefan cel Mare” și “Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, prin care s-au realizat mai multe obiective de investiții, cum ar fi: restaurarea Ansamblului monumental Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, construirea teatrului de vară pentru evenimentele culturale, parcul tematic “Ctitorii ștefaniene”, spațiul pentru evenimente de tipul târgurilor cu produse tradiționale, centrul de informare turistică, precum și reabilitarea fântânilor.

Scopul trecerii terenurilor la județ: continuarea investițiilor

Pentru dezvoltarea acestor investiții, în vederea creșterii gradului de accesibilitate, a numărului de turiști, precum și asigurarea de facilități pentru aceștia, este necesară construirea unei parcări, a unor grupuri sanitare moderne, locuri de recreere pentru copii etc. Pentru a putea realiza investițiile sus-menționate cu bani de la bugetul local al județului Vaslui, care să aducă valoare adăugată investițiilor realizate cu fonduri europene, în care și Consiliul Local Muntenii de Jos a fost partener, este necesară preluarea de către UAT Județul Vaslui a celor două imobile, unul în suprafață de 13.366 mp, cu o valoare de inventar de 435.271 lei, celălalt în suprafață de 9.524 mp, cu o valoare de inventar de 310.154 lei. “Această preluare de terenuri de către Județul Vaslui vor conduce la realizarea obiectivului general, de a strânge în județ cât mai mulți turiști iubitori de istorie și cultură printr-un obiectiv de patrimoniu reabilitat, modernizat și cu facilități pe măsură. Astfel, prin prezentul proiect de hotărâre se propune aprobarea solicitării trecerii în domeniul public al Județului Vaslui a imobilelor aflate în domeniul public al Comunei Muntenii de Jos.(…) Având în vedere necesitatea demarării în timpul cel mai scurt a investițiilor complementare obiectivului realizat cu fonduri europene care să pună în valoare zona și să atragă un număr cât mai mare de vizitatori, precum și faptul că la această dată au fost declanșate o serie de lucrări care limitează accesul vizitatorilor, pentru a reda în cel mai scurt timp amplasamentele, apreciem ca urgentă inițierea proiectului de hotărâre”, se arată în referatul de aprobare la proiectul de hotărâre, introdus ca punct suplimentar pentru ședința de luni a Consiliului Județean Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. D-le primar Lazăr, vă rugăm să realizați câteva lucruri benefice pentru comună și satele aferente.
    Sunteți la al2lea mandat și probabil visați și la următorul, dar mișcați un pic!!!!!
    Aveți mult bun simț, aveți comportament civilizat și onest cu cetățenii, față de grețosul și infatuatul care a fost anterior , însă porniți ceva proiecte pentru cetățeni.
    Mult succes

    • Băi prostule, fostul primar a adus la comună pământul de la Secuia,pe care astăzi s-au construit zeci de case. Zeci de familii tinere au primit GRATUIT acel teren. Asta se datorează fostului primar.

  2. Nu vă mai stresați degeaba😁. Sub o formă sau alta UAT Munteni de jos va dispărea odată cu reorganizarea teritorială. Muntenii de jos sunt singura comună din preajma Vasluiului care încă nu este suburbie a orașului și a păstrat statutul de comună.

  3. Avem de-a locuri de agrement… Nu prea are cine să le viziteze… astfel încât să se amortizeze cheltuielile în acest secol!
    Văd că nu există preocupări pentru crearea unor forme de activitate generatoare de locuri de muncă pentru cetățeni din Vaslui care, iubitori fiind de istorie să se relaxeze la Munteni de Jos. Tot divertisment, agrement…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.