

SI TOTUSI EXISTÃ JUSTITIE… La judecãtoria Bârlad au fost condamnati la ani grei de puscãrie încã doi violatori care au speriat sudul judetului în anul pandemic 2021. Este vorba despre Ionut Valentin Parlapan, care a primit 4 ani închisoare cu executare pentru sãvârsirea infractiunii de tentativã la viol, si Ioan Vizureanu, din comuna Banca, trimis la închisoare cu executare pentru cinci ani, pentru viol sub formã continuã asupra unei minore de 12 ani, cu care trãia având acordul pãrintilor! Cele douã cazuri au fost mediatizate exclusiv de cotidianul nostru în lunile mai si octombrie ale anului trecut.
Instanta bârlãdeanã a condamat pe 19 ianuarie pe Ionut Valentin Parlapan, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare pentru sãvârsirea infractiunii de tentativã la viol. De asemenea, acesta trebuie sã achite suma de 25 000 de lei fetei de 11 ani, cu titlu de despãgubiri civile, reprezentând daune morale. Ca mãsurã asiguratorie, instanta a pus sechestru asupra bunurilor mobile si imobile ale lui Valentin Ionut Parlapan, prezente si viitoare, în vederea garantãrii reparãrii pagubei, pânã la concurenta sumei totale datorate cu titlu de despãgubiri civile cãtre minora batjocoritã de el. Valentin Ionut Parlapan, de 35 de ani, dintr-o comunã de lângã Bârlad, a abuzat anul trecut o fetitã de 11 ani, venitã în vacanta de Paste la bunici. Copila se juca cu fata lui, cu care era bunã prietenã. Într-o searã s-au jucat mai mult si victima a rãmas peste noapte la prietena sa. Individul a intrat în toiul noptii peste fete si, de fatã cu fiica sa, a abuzat-o sexual de prietena ei de doar 11 ani! A atins-o în locuri intime si a penetrat-o cu degetul, amenintând totodatã fetele sã nu divulge nimic cã altfel le omoarã. Fetita abuzatã a povestit însã mamei, dupã câteva zile bune, ce-a pãtit si femeia s-a dus glont la politie unde a depus plângere. Politistii si pãrintii au fost cu fetita la medicii legisti, care au confirmat abuzul sexual asupra ei. Pe 7 iulie, Parlapan Ionut Valentin a fost retinut pentru 24 de ore, pe 8 iulie, individul a fost trimis de procurorul de caz în fata instantei, cu propunerea de arestare preventivã pentru comiterea infractiunii de viol, iar pe 19 ianuarie si-a primit sentinta de 4 ani închisoare.
Dragoste interzisã: s-a iubit cu o minorã de 12 ani si va sta 5 ani dupã gratii pentru viol!
O altã sentintã, datã în aceeasi zi, pe 19 ianuarie, de judecãtorii bârlãdeni, trimite pentru cinci ani la puscrie pe Ioan Vizureanu, la cinci ani închisoare cu executare pentru sãvârsirea infractiunii de viol în formã continuatã. Acesta a avut o “poveste de dragoste” interzisã în comuna Banca. La cei 20 de ani ai lui, s-a îndrãgostit de o fatã de 12 ani. Idila s-a derulat chiar sub ochii pãrintilor, care nu au avut nicio problemã, ca fiica lor, minorã, sã aibã o astfel de relatie. Practic, tânãrul stãtea cu iubita sa de 12 ani sub acelasi acoperis cu pãrintii acesteia. Totul a iesit la ivealã, dupã ce sora mai mare, de 15 ani, a fugit de acasã, iar politia a fãcut cercetãri. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, victima provenea dintr-o familie dezorganizatã, dintr-un sat vecin. Profitând de vulnerabilitãtile familiei, tânãrul de 20 de ani a început o relatie de prietenie cu fata de 12 ani, iar pãrintii acesteia nu doar cã au fost de acord cu relatia, însã i- au permis si sã locuiascã o vreme la ei acasã. Pe fondul conflictelor din familie, sora mai mare, în vârstã de 15 ani, a fugit de la domiciliu, ulterior fiind gãsitã de politisti. Dupã identificarea minorei dispãrute, aceasta a fost condusã într-un centru al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectie a Copilului (DGASPC) Vaslui în vederea consilierii. Cu ocazia audierii de cãtre psihologi, au reiesit aspectele ce vizau sora mai micã, iar reprezentantii DGASPC ne-au sesizat în legãturã cu posibile infractiuni la viata sexualã în cazul minorei de 12 ani. În urma cercetãrilor, politistii au descoperit cã Ioan Viziureanu a întretinut relatii sexuale cu fata de 12 ani, încã din luna iunie a anului trecut. Datã fiind vârsta acesteia si lipsa capacitãtii de a-si exprima consimtãmântul, bãrbatul a fost pus sub acuzatia de viol. A fost retinut pentru 24 de ore pe 4 octombrie 2021. Arestat preventiv pe 5 octombrie si condamnat la 5 ani închisoare cu executare pe 19 ianuarie a.c.
Pe lângã ancheta penalã, reprezentantii DGASPC Vaslui au efectuat verificãri la familia celor douã fete, ocazie cu care au constatat cã acestea erau neglijate complet de pãrinti. Cele douã fete au rãmas în grija Protectiei Copilului Vaslui.
DAR BAIETII DE BANI GATA DIN CELEBRELE CAZURI DE ACUM CATIVA ANI DE CE NU AU FOST CONDAMNATI CU EXECUTARE ?