spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Conducea Mercedes Sprinter cu o remorcă, fără să dețină și permis de conducere valabil

- Advertisement -
PRINS… În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier.

NU I-A MERS!… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea dreptul. În data de 14 martie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iași, bărbatul s-a prezentat ca să efectueze formalitățile de control, pentru a ieși țară. Însă, la controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

“Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, subcomisar de poliție Irina Mirică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.