Local

Consiliera AUR Maria Enea contestă în instanță majorarea taxelor la Bârlad

Maria Enea

ÎN FORȚĂ… La fel ca în multe alte localități din țară, consiliera Maria Enea a depus o plângerea prealabilă în instanță prin care dorește să fie revocată hotărârea CL Bârlad prin care s-au majorat taxele. “Prin hotărârea anterior menționată, s-a născut cadrul impunerii atât pentru subsemnata, cât și pentru toți cetățenii municipiului Bârlad a unor taxe și impozite majorate, ca urmare a aplicării noilor valori impozabile și cote introduse prin Legea 239/15.12.2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a măsurilor publice, modificată și completată prin OUG nr 78 din 18/12/2025. Prin efectele sale, hotărârea de consiliu în discuție împovărează nejustificat populația municipiului Bârlad și mediul economic local, accentuează presiunea fiscală într-o localitate deja afectată de dificultăți economice și contravine obligației autorităților locale de a administra resursele în mod echitabil și responsabil. În principal, solicit revocarea hotărârii de consiliu local nr.654 din data de 22.12.2025. Dispozițiile OUG nr 78 din 18.12.2025 încalcă art.115 din Constituție care prevăd că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăților și îndatoririle prevăzute de Constituție…”, se arată în plângerea consilierei AUR Maria Enea. 

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins deja sesizarea depusă de AUR

De menționat că o sesizare similară a fost depusă de AUR și la CCR, dar aceasta a fost respinsă de judecători. Legea, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în septembrie, fusese contestată inițial de AUR și declarată parțial neconstituțională, în special din cauza unei prevederi referitoare la testarea funcționarilor publici cu testul poligraf. După ce legea a fost modificată și adoptată din nou în Parlament, opoziția a contestat-o din nou, însă de data aceasta Curtea a respins obiecțiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button