spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Consilieri hușeni au decis cum vor fi taxele și impozitele locale în 2023

- Advertisement -
CONSENS… La ultima ședință de Consiliu Local la Huși au fost peste 30 de subiecte dezbătute, dar cele mai importante au ținut de taxele și impozitele locale.

VEȘTI… Taxele și impozitele locale nu vor fi majorate pentru cetățenii municipiului Huși, doar se vor adapta la rata inflației. Aceasta este cea mai importantă decizie a consilierilor municipiului Huși, luată în ultima ședință de CL din 2022. Deși au fost multe schimburi de păreri, unele pe teme care sigur vor fi interesante în perioada următoare pentru hușeni, este de apreciat că de data aceasta discuțiile au ținut cont că e perioada sărbătorilor și nu mai e cazul de opinii… încăierate. Mai ales că executivul a avut grijă să pună pe masă din vreme câteva sticle cu șampanie, niște fursecuri și câteva bomboane cu ambalaj sclipitor, nu mai era loc decât pentru pace și armonie. În condițiile în care nu s-a uitat încă faptul că au fost ani în care, la ultima ședință de CL, executivul supărat nu a vrut să le dea niciun pișcot mai cu seamă consilierilor din opoziție, acum, la o așa pregătire, e clar că primarul Ioan Ciupilan ori i-a reevaluat pe consilierii opozanți, ori a vrut să le arate un fel de… steguleț alb, al unei bunei înțelegeri.

La ultima ședință de Consiliu Local al municipiului Huși au fost peste 30 de subiecte pe ordinea de zi, însă cele mai importante au ținut de taxele și impozitele locale, dar și taxele de la obiective de interes pentru oameni, precum salubritatea, cimitirul etc. Executivul a propus ca acestea să rămână la fel ca anul trecut, ceea ce este de apreciat, în contextul unor scumpiri galopante la alimente și utilități, în întreaga țară. Se vor adapta, în mod firesc, la rata inflației, dar acest procent este unul care nu afectează major buzunarele oamenilor. Și taxa pentru curățenie a rămas la fel. Când a venit vorba despre cimitir, unde taxele au cunoscut o modificare modică, avocatul Radu Bobârnat a ținut să îi spună administratorului cimitirului, prezent la ședință, că unii cetățeni i-au reclamat aspecte ce țin de îngrijirea cimitirului, de curățenia lui. Administratorul i-a răspuns, precizând că se fac eforturi în acest sens, dar suprafața folosită a cimitirului s-ar fi mărit cu aproape o treime și de aceea e mai dificilă misiunea. „Dacă oamenii plătesc taxe, atunci cimitirul trebuie să fie curat și îngrijit”, a insistat consilierul Radu Bobârnat.

O scrisoare… pierdută sau subiectivă?

În finalul discuțiilor, scrisoarea evaluatorului cu care lucrează Primăria Huși a fost un pic discutată, dar… deloc lecturată. Doar consiliera Cătălina Popa și colegul său, Radu Bobârnat, primii vizați, de altfel, de replica specialistului, au precizat că evaluatorul în cauză a fost subiectiv și deloc argumentat, iar rândurile scrise către Consiliu Local nu au făcut decât să arate pe deplin acest lucru, în opinia sa. În final, primarul Ioan Ciupilan i-a îndemnat pe consilieri să cinstească un pahar de șampanie împreună. „Vă doresc la mulți ani și sărbători fericite!”, le-a spus primarul Ciupilan, adăugând că „lupte politice vor mai fi”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.