spot_imgspot_img
19 C
Vaslui
16-apr.-2024

Consilierul personal de imagine al primarului Boroș, mesaj suburban pe rețelele de socializare

- Advertisement -

INCREDIBIL… Lucrările la Varianta de Ocolire a Bârladului au generat, încă de la debutul acestora, dispute între politicienii orașului. Pe lângă contrele și discursurile pro și contra ale celor implicați mai mult sau mai puțin în acest proiect, au apărut și jignirile la adresa contestatarilor edilului municipiului Bârlad, Dumitru Boroș. Din păcate, jignirile publicate pe rețelele de socializare vin din partea consilierului personal de imagine al edilului, fosta jurnalistă Simona Mihăilă. Într-o postare, consilierul de imagine spune următoarele: “Șoseaua de centură a Bârladului. Aia de ziceau agitatorii inteligenți ai orașului, împreună cu o turmă de ovine la fel de inteligente, că nu se lucrează, că e minciună. Așa e! A apărut din senin”. Altfel spus, sunt oi cei care au curaj să spună ceva împotriva primarului municipiului Bârlad, chiar dacă libertatea de exprimare este garantată de constituție. În concluzie, dragi bârlădeni, aveți mare grijă atunci când vă gândiți să criticați activitatea edilului Boroș pentru că riscați să creșteți numărul “ovinelor” care-și permit critici la adresa primarului municipiului Bârlad. Consilierul de imagine este același care, cu două săptămâni înainte de a ocupa un loc călduț la Primăria municipiului Bârlad, posta, pe aceleași rețele de socializare, un alt mesaj…suburban: “Cei din lista mea care lucrați la Primăria Bârlad (și nu numai), știți ceva de angajarea mea la această instituție? Ați auzit cumva că vă voi deveni colegă? Unii zic că mi-a aranjat Boroș apele la DAS, alți dobitoci și dobitoace mă plasează în locul lui Nițuc, șefa lui Arnăutu. Nu de alta dar, dacă e adevărat, să am timp să mă duc și eu la coafor. Nu pot să depun jurământul de funcționar public fără niște sarmale roșcate, pă modelul Peg Bundy. Mă rog, la nevoie mă vopsesc și verde argintiu ca să semăn, pe rând, cu toate bârfitoarele târgului. Le transmit să se calmeze. Nu scapă nimeni de mine de aici, de unde sunt și unde voi rămâne”. Că, între timp, lucrurile s-au schimbat, nu e nicio noutate pentru bârlădeni. Singura întrebare care se ridică este legată de faptul dacă doamna consilier a mai fost sau nu la coafor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Daca eu, cetatean al Barladului, fac parte dintr-o turma de ovine, in acceptia unei angajate a Primariei care este platita din taxele si impozitele adunate de la cetatenii orasului, pot sa ma gandesc ca si distinsa doamna este membru intr-o turma de bovine? O fi parte a turmei si boul de Jan, cel castrat ca sa nu dea iama printre junicile din cireada si care doar amusina pe sub coada lor?

    • Ia uitați.va ce limbaj au mârlănii, adevărați golan,au derbedeii sinecuriști tataristi. . După ce că ei și slugile lor seamănă zilnic vânt,o fac pe supărații când alții îi desconspira…

      • Bai , dar tu esti prost cu diploma nu alta! Eu sunt barladean nu sunt sinecurist, tatarist sau cum mai spui tu cel mai vajnic pupator de dosuri de pe aici! cat priveste limbajul toata lumea vede ca esti mai mult decat suburan in exprimare! De aceea am si postat proverbul ,, Cine seamana vant culege furtuna!,, In cazul de fata e valabil si proverbul ,,Cine se aseamana se aduna!,, Nu de alta dar ai cam aceeasi exprimare licentioasa ca doamna care face obiectul articolului.

  2. Se vede ca animalul din primărie cu umflatul de la piată au o strategie în a ciordit banul public. E jale cu hoțiile din banul public.

    • Da.E jale mare..Da mă Primarul nostru,prin tot ceea ce face,a provocat și provoacă mare jale în șleahta doctorașului agitat.. Efectiv sunt disperați,sunt turbați,sunt terminați sinecuriștii tataristi când văd,când știu,că timpul trece și ei nu reușesc să.l incurce,să l răpună, pe încăpățânatul ăsta curajos, Boroș, care tare și mult le încurcă planurile. .. Și ce planuri au, și cât visează ei.Doamne, parcă ți e mila de când vezi cat se zvârcolesc,aidoma unor satane trădătoare . Da,doamnă Simona Mihaila are perfecta dreptate, felicitări Doamnă, și la mai multe,Barladenii încă nu știu ceea ce întreprinde șleahta,ceea ce mai scornește șleahta,și doar un ziarist corect și credibil,ceea ce dvs sunteți,poate sa ne informeze la timp și corect..Aștept !

      • Dar halatul, cat e halatul de la Socola? Bai si ce te faci tu Jane cand idolul tau o sa candideze din partea partiduletului lui Sosoaca? Cand o sa mai ai timp sa ii dai si lui cate o limba ca la ce dos are viitoarea ui sefa nu cred ca scapi asa usor!!!1

  3. Felicitări Simona Mihăilă Vasile, felicitări adevărat și corect jurnalist, oftică și ura unei găști foarte bine organizate,unei găști care moare și crapă de grija exceptionalelor realizări ale lui Boroș,sunt atât de mari,încât nu știu ce să mai scornească împotriva lui și a celor corecți și inteligenți care.l susțin ..,acești parveniți,oportunisti, mulți sinecuriști, câtva de la PSD, majoritatea de la PNL, slugi ai lui Tătaru,nu au tihnă atât cât va fi,și mult va fi,primar al orașului nostru…Cum crezi tu Mihaela că acește hiene,flamande de ura și tot,pot sta deoparte de bănuțul public,nu mai pot, Mihaela,și de asta nu știu ce să mai scornească,în speranța că poate,poate, se vor mai găsi idioți care sa.i creada,care sa pună botul la mizeriile,la manipulările,la minciunile și dezinformările ordinare propagate de ei zilnic în spațiul public…

    • Daca nu iti ajunge rahatul pe care il mananci la adresa barladenilor mergi si la ferma de vaci de la Badeana ori la una dintre fermele de pui din judet ca gasesti destula materie prima pentru a o ingurgita!

    • Esti in mare disperare Simona , daca faci astfel de comentarii ascunse dub nume fals ! Ti au murit laudatorii ?
      Apropos , daca scrii si la ziar elogiile la adresa primarului in timp ce funcționezi la primarie , nu e nici un conflict de interese ? In timpul cit scrii pentru ziar , ar trebui sa muncesti pentru primarie . Si inca ceva : nu ai calitatea de functionar public pentru ca esti angajata pe perioada mandatului primarului . Sau poate …. esti angajata la vreun serviciu si detasata la biroul primarului . Ca birladean, nu pot concepe limbajul trivial facut de o persoana care se doreste a fi imaginea primarului ! Nu uita , gloria nu e eterna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.