ALOCĂRI…Forul deliberativ al județului Vaslui a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale (UAT) a fondului rămas la dispoziția Consiliului Județean Vaslui din impozitul pe venit, pentru anul 2025. Vorbim de suma de 10.314.000 lei, care a fost împărțită la 37 UAT-uri, cei mai mulți bani, 2.3 milioane lei, fiind alocați Bârladului pentru finalizarea unui proiect implementat de societatea Aquavas.
Anul acesta, Consiliul Județean Vaslui a avut la dispoziție, din impozitul pe venit, suma de 43.654.000 lei care a fost repartizată comunelor, orașelor și municipiilor în două etape. Prima repartizare s-a făcut luna trecută, când instituția condusă de Ciprian Trifan a împărțit aproximativ 33,3 milioane lei către 83 de unități administrativ teritoriale din județ. Luna aceasta, Consiliul Județean Vaslui a împărțit și restul de 10,3 milioane de lei, însă de această dată doar 37 de UAT-uri au fost norocoase. Necesarul este mult mai mare, după cum a declarat și președintele Trifan, care speră ca până la sfârșitul anului, guvernul să mai găsească ceva resurse financiare pentru a veni în sprijinul comunelor, orașelor și municipiilor care au nevoie de bani. “Sumele de care au nevoie Unitățile Administrativ Teritoriale sunt foarte mari. Noi am încercat, pe cât posibil, să acoperim zonele (n.r. proiectele) care se închid. În urma dialogului pe care l-am avut cu domnul vicepreședinte Zară și cu domnul primar Boroș, am alocat o sumă mai mare la Bârlad pentru că acolo, Aquavas are un proiect important pe POIM, proiect subdimensionat încă de la licitație și care este absolut necesar să îl închidem până la sfârșitul acestui an. Alte sume importante se duc spre acele proiecte privind parcurile fotovoltaice, spre școli, spre ceea ce a mai rămas de a se realiza pe acele centre integrate. Fiecare sumă din acel tabel are unde se duce la noianul de proiecte pe care colegii noștri primari le-au depus și mă bucur că sunt într-un număr atât de mare, chiar dacă nu ținem noi pasul cu cofinanțările la câte proiecte sunt. Va mai fi nevoie de bani, de aceea sper ca guvernul, la un moment dat, să mai rezolve o parte din problemele pe parte de asistență și pe Programul Național de Redresare și Reziliență. Această alocare de 6%, care a avut loc luna trecută și luna aceasta, a acoperit, în mare parte, primele necesități de a închide proiectele, dar știți cum e în viață, copacul suferă de rugină și politica de jigodism, așa că nu vom intra mai tare în discuții. Luna aceasta am reușit să facem o a doua alocare și ultima din cei 6%, sperând ca acești bani să fie încasați în proporție de 100% din acel procent de 14% care se încaseză la nivel național”, a declarat Ciprian Trifan în cadrul dezbaterilor la proiectul de hotărâre, care a fost introdus, ca punct suplimantar, pe ordinea de zi.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.